304
Atitudinile antireligioase le pot fi dăunătoare pacienţilor atunci când psihologii încearcă să îşi impună propriile valori. De exemplu, creştinii practicanţi nemulţumiţi de terapeuţii nereligioşi povestesc adeseori că le-au fost „neînţelese, subapreciate sau ridiculizate" credinţele (Cragun şi Friedlander, 2012, p. 380).
Mulţi pacienţi creştini conservatori ezită să apeleze la terapie de teamă că terapeuţii nu le vor respecta credinţa (Wetherbee, 2006; Worthington şi Scott, 1983). Din fericire, cei mai mulţi pacienţi religioşi au descoperit că terapeuţii lor nereligioşi sunt nonjudicativi şi au tendinţa de a răspunde bine la terapie. Discutând despre experienţa sa pozitivă de lucru cu o terapeută nereligioasă, o pacientă a afirmat că a apreciat atitudinea lipsită de prejudecăţi a acesteia: ,, Am simţit că era foarte respectuoasă şi era atentă la ceea ce spuneam eu. Şi nu am simţit nicio clipă că
mi-ar fi devalorizat credinţa sau că m-ar fi judecat în vreun fel"
(Cragun şi Friedlander, 2012, p. 384).
În mod similar, să ne imaginăm situaţiile în care credinţele proreligioase ale psihologului pot fi la fel de dăunătoare pentru unii pacienţi. Un psiholog poate crede că pacientul are o obligaţie derivată din principiile religioase de a ierta o persoană care i-a făcut rău sau psihologul poate crede că pacienţii vor simţi mai puţină anxietate sau suferinţă dacă adoptă o anumită
viziune asupra vieţii bazată pe religie. Totuşi, astfel de psihologi trebuie să reflecteze cu privire la posibilitatea ca aceste credinţe personale puternice să-i determine să îşi ignore obligaţia de a respecta autonomia pacientului. Pacienţii care nu sunt religioşi se aşteaptă şi ei să le fie respectate credinţele în aceeaşi măsură
ca şi cei religioşi.
Psihologii sensibili sub acest aspect pot găsi punctele de flexibilitate din sistemul de credinţe şi religie al pacienţilor lor.
SAMUEL]. KNAPP, MICHAEL C. GOTTLIEB, MITCHELL M. HANDELSMAN
Cele mai multe sisteme de credinţe fac distincţia între preceptele 305
fundamentale şi cele care pot fi aplicate discreţionar. Cu toate că
apartenenţa la o religie poate ( cel puţin aparent) presupune aderenţa la anumite credinţe-cheie, membrii adepţi ai unei religii pot avea totuşi puterea de a d�cide asupra multor aspecte. De asemenea, unele sisteme religioase nu sunt monolitice; ele includ adeseori suficient spaţiu de libertate cu privire la multe aspecte.
Problemele care din afară par a fi dogmatice sau simpliste sunt adeseori interpretate în manieră mult mai nuanţată în interiorul sistemului de credinţe respectiv. De exemplu, unii psihologi pot reacţiona exagerat la afirmaţia unui creştin conservator cu privire la faptul că Biblia îi porunceşte soţiei să se supună soţului. Creştinii conservatori inteligenţi citesc acelaşi comandament cu sensul în care le cere şi soţilor să îşi iubească soţiile. Printre mulţi creştini conservatori, accentul se pune mai mult pe obligaţia reciprocă decât pe o ierarhie unidirecţională. Astfel, psihologii care aud un pacient spunând că o soţie trebuie să se supună
soţului ei trebuie să exploreze comentariul mai în profunzime şi să discearnă dacă pacientul favorizează o relaţie maritală inco-rectă sau dacă interpretează ceea ce spune doar ca parte a unei relaţii care implică respectul şi îngrijirea reciproce.
Să analizăm un exemplu în care o credinţă religioasă pare să
afecteze funcţionarea psihologică bună şi să vedem dacă ar fi posibilă evitarea unui conflict între două principii etice generale: Un pacient depresiv
La începutul 1,1nei terapii, un pacient cu depresie majoră
a spus că era condamnat să ajungă în iad din cauză că, printrealte păcate, luase în deşert numele Domnului, lucru care esteun păcat ce nu poate fi niciodată iertat.
Dileme etice în psihoterapie■ Justiţia socială
