Strategiile distale de optimizare a calităţii pot fi utile aici.
Deşi psihologii nu pot anticipa toate problemele pe care le-ar putea întâmpina, este prudent din partea lor să anticipeze problemele obişnuite, inclusiv confruntarea cu pacienţi care au stiluri de viaţă sau credinţe care i-ar putea ofensa. De asemenea, o strategie distală poate fi aceea de a avea o reţea de colegi pe care să se poată baza atunci când apar probleme etice dificile (Crowley şi Gottlieb, 2012; W.B. Johnson, Barnett, Elman, Forrest şi Kaslow, 2013).
Consilierea nonjudicativă este importantă chiar şi atunci când psihologii tratează pacienţi care par să împărtăşească aceleaşi credinţe ca ei, din cauză că acordul sau asemănarea între psiholog şi pacient poate favoriza distorsiunile emoţionale sau cognitive. De exemplu, întrucât un pacient valorizează unele credinţe cu care şi psihologul este de acord, acesta ar putea presupune că pacientul respectiv este un om bun sau că preţuieşte şi alte credinţe cu care este de acord psihologul. Consecinţa este că psihologilor le plac aceşti pacienţi, iar aparenta similaritate de credinţe şi valori poate masca diferenţe reale determinante pentru problemele cu care pacienţii se prezintă în terapie. Drept rezultat, psihologii îşi pot impune din neatenţie propriile lor valori asupra pacienţilor. Să luăm următorul exemplu: O enoriaşă cucernică
Un psiholog fusese de acord să trateze pentru depresie opacientă, descrisă de către preotul ei ca fiind „ pioasă şi profundataşată de religia ei". Psihologul a urmat tratamentul pornindDileme etice în psihoterapie■ Justiţia socială
302
de la presupunerea că pacienta împărtăşea angajamentul psihologului faţă de catolicismul conservator şi a integrat în mod activ în tratament practici religioase. Terapia nu mergea bine. În realitate, pacienta avea îndoieli serioase cu privire la multe elemente ale doctrinei catolice şi ar fi preferat o abordare terapeutică mai seculară.
Ar fi fost mai bine ca psihologul să fi realizat propria sa evaluare, să fi ascultat cu mai multă atenţie ce spunea pacienta când aceasta îşi descria problemele şi să lucreze într-o manieră mai colaborativă cu ea pentru a stabili când şi mai ales dacă să integreze practici religioase în terapie. Acest exemplu demonstrează
posibilul efect fatal pe care îl poate avea distorsiunea de confirmare. Psihologul, pe bună dreptate, se poate să fi interpretat afirmaţiile confuze sau ambivalente ale pacientei în lumina comentariului făcut de preot cu privire la devoţiunea ei - pierzând astfel oportunitatea de a evalua într-un mod mai cuprinzător natura problemelor ei.
Din propriile lor religii, etici sau culturi morale de origine, psil1ologii pot aduce o varitate de atitudini religioase în practica lor. 25 Ca urmare a experienţelor lor din relaţiile familiale şi sociale, unii pot fi de părere că religia (şi politica) sunt subiecte tabu în relaţiile reverenţioase. C,a urmare, ei pot evita oportunităţile de a discuta aspecte religioase în terapie. Alţi psihologi pot avea origini religioase care pun accent pe factori precum 25
Părţi din materialul care urmează sunt adaptate după „Ethical Responses When Patients' Religious Beliefs Appear to Harm Their Well-Being" (Răspunsuri etice când credinţele religioase ale pacienţilor par să dăuneze stării lor de bine), de S. Knapp, J.
Lemoncelli şi L. VandeCreek, 2010, în Professional Psychology: Research and Practice, 41, pp. 405-412. Copyright 2010, American Psychological Association.
SAMUEL J. KNAPP, MICHAEL C. GOTTLIEB, MITCHELL M. HANDELSMAN
