pe care le vom folosi în procesele de deliberare, decizia cu 133
privire la ponderea fiecărei culturi în aceste elemente şi dezvoltarea unor comportamente care să se conformeze standardelor de practicare a profesiei, dar să reţină în acelaşi timp şi valorile personale.
Să luăm în considerare următorul caz, prezentat iniţial în Introducerea acestui volum:
Ambiguitatea rolului: social sau profesional?
Un psihoterapeut proaspăt licenţiat, dr. Parker, lua parte la o cină oferită de un vechi prieten din facultate. Gazda l-a prezentat unei alte invitate, care i-a zis: ,,Dar eu vă cunosc!
. Sunteţi terapeutul vecinei mele, Renee! Vorbeşte tot timpul despre dumneavoastră. Sunteţi foarte bun! A fost chiar ieri la dumneavoastră, nu-i aşa?"
Dr. Parker se poate gândi în mai multe moduri la opţiunile de reacţie pe care le are. În măsura în care ia în considerare aspectele profesionale, inclusiv confidenţialitatea şi respectul faţă de pacienţii săi, el se angajează în contact şi participare. În măsura în care dă mai multă importanţă noţiunilor de bun-simţ
personal şi valorilor respectului faţă de ceilalţi, pe care le-a învă
ţat înainte (poate chiar din copilărie), el îşi păstrează cultura etică
de origine. Dr. Parker va avea de câştigat de pe urma unei reflecţii asupra standardelor profesionale despre care a învăţat pe parcursul formării sale ca psiholog, a valorilor sale morale şi etice preexistente şi a reacţiilor sale emoţionale şi a influenţei poten
ţiale a acestora asupra deciziei pe care urmează să o ia. El va analiza, de asemenea, şi interesul său personal, inclusiv acele aspecte ale unui asemenea posibil interes a căror prevalenţă poate fi acceptabilă sau inacceptabilă în anumite situaţii profesionale.
Dileme etice în psihoterapie ■ Modelul aculturaţiei etice
134
Patru tipuri de strategii de aculturaţie
Figura 4.1 arată cele patru tipuri de strategii de aculturaţie care prezintă poziţii relative mai înalte sau mai joase pe cele două dimensiuni, respectiv a contactului cu noua cultură şi a păstrării valorilor de origine. Termenii folosiţi în imagine se referă exclusiv la strategii, nicidecum la oameni sau la faze de dezvoltare. Psihologii îşi pot alege strategiile pe baza câtorva Identificarea cu etica psihologică
Înaltă ..----- Scăzută
= Qj >Cil
... ca
·i::