132
acest model de lucru fumizează modele de cadru pozitiv - de exemplu, de identitate profesională sau de excelenţă etică -
şi repere mai bune faţă de care psihologii să reflecteze cu privire la comportamentele alternative şi la consecinţe. Vom descrie aici două dimensiuni majore ale modelului aculturaţiei etice, patru tipuri de strategii de aculturaţie şi câteva elemente suplimentare ale modelului.
Două di mensi u ni majore ale procesu l ui de acu ltu raţie Multe modele de aculturaţie psihologică au o singură dimensiune; aculturaţie înseamnă măsura în care oamenii ( de exemplu, imigranţii, refugiaţii sau oricine altcineva care intră în spaţiul unei noi culturi) adoptă limba, valorile, tradiţiile, comportamentele şi atitudinile culturii dominante sau ale noii culturi în care pătrund. Berry (1980, 1992) a numit acest proces contact şi participare la cultura nouă sau dominantă; totuşi, el a argumentat că cele mai multe modele de aculturaţie ignoră o a doua dimensiune majoră: păstrarea culturii de origine a individului, respectiv măsura în care oamenii îşi păstrează valorile, obiceiurile, tradiţiile şi aşa mai departe din cultura sau culturile lor anterioare, care pot include familia, religia, apartenenţa etnică, educaţională şi alte asemenea influenţe.
Poate exista tentaţia de a gândi că aculturaţia etică este un proces uşor şi lin, dar este un mit ideea că o persoană amabilă şi foarte motivată să-i ajute pe alţii va fi în mod automat capabilă
să ia decizii etice complexe bazându-se doar pe competenţa sa profesională şi tehnică. Procesul aculturaţiei etice include decizia cu privire la perspectivele personale şi profesionale cele mai relevante, alegerea valorilor, tradiţiilor şi a altor elemente culturale SAMUEL J. KNAPP, MICHAEL C. GOTTLIEB, MITCHELL M. HANDELSMAN
