Atunci, un negustor în vârstă se ridică în picioare, aranjându-şi straiele albe, de o eleganţă aparte.
- Cu voia domniilor voastre, am să vă împărtăşesc părerea mea.
Dacă - aşa cum ai spus, onorabile Arkad - am considera că succesele pe care le-am repurtat în afaceri se datorează muncii şi măiestriei noastre, de ce n-am considera şi succesele care ne-au scăpat printre degete ca fiind nişte copii ai norocului - dacă soarta ne-ar fi ajutat să le obţinem?
Pentru că nu am reuşit să ni le însuşim, nu le putem considera ca fiind o răsplată bine meritată. Cu siguranţă că mulţi dintre cei prezenţi aici au ce ne povesti în această privinţă.
- Aceasta este o abordare extraordinar de înţeleptă, spuse Arkad. Câţi dintre voi s-au văzut în situaţia de a înhaţă norocul cu mâna pentru ca în clipa următoare să zboare cât mai departe cu putinţă?
Multe mâini se ridicară la această întrebare, printre ele aflându-se şi cea a negustorului. Arkad îi făcu semn să vorbească.
- Pentru că tu ai fost cel care ne-a sugerat această abordare a lucrurilor, am dori să auzim mai întâi povestea ta.
- Am să vă relatez o poveste, spuse el, care ilustrează foarte bine modul în care oamenii lasă să le scape norocul din mână, spre marea lor pierdere şi dezamăgire. Cu mulţi ani în urmă, când eram foarte tânăr, abia căsătorit, dar nerăbdător să câştig cât mai mult aur, tatăl meu veni într-o zi la mine şi îmi spuse cu fermitate să intru într-o afacere. Fiul unuia dintre cei mai buni prieteni ai săi descoperise o întindere de pământ nu departe de oraşul nostru. Această bucată de pământ se situa cu mult deasupra canalului de irigaţie, astfel că nici o picătură de apă
nu putea ajunge acolo. Fiul prietenului tatălui meu schiţase un plan prin care dorea să cumpere această întindere de pământ, pe care să
construiască apoi trei roţi hidraulice imense, ce aveau să fie mânuite cu ajutorul boilor, dăruind astfel acestui pământ fertil apa dătătoare de viaţă. După ce realiza acest lucru, plănuia să împartă această întindere de pământ în bucăţi mai mici, pe care dorea apoi să le vândă locuitorilor oraşului ca sa-şi planteze diverse ierburi şi plante necesare gospodăriei lor. Fiul prietenului tatălui meu nu dispunea însă de aurul necesar unei astfel de acţiuni, întocmai ca mine, era un tânăr care câştiga o sumă
decentă de bani. Tatăl lui, ca şi al meu, avea o familie numeroasă pe care trebuia s-o întreţină, iar câştigurile sale erau modeste. De aceea, luase hotărârea de a convinge un grup de oameni să participe alături de el la această acţiune. Grupul avea să fie alcătuit din doisprezece Daca-ti place cartea cumpar-o! Autorul isi merita bani 28i.
oameni, fiecare dintre ei câştigând o anumită sumă de bani. Aceştia trebuiau să fie de acord să plătească o zecime din câştigul lor pentru ducerea la bun sfârşit a acestui plan - până în momentul în care pământul avea să fie gata pentru vânzare. Apoi, profitul avea să se împartă în mod cinstit între cei doisprezece investitori, în funcţie de investiţia fiecăruia în parte.
„- Fiule" - îmi spuse tata - „ai atins acum pragul bărbăţiei. Dorinţa mea cea mai profundă este să începi să-ţi clădeşti o avere uriaşă, care să te impună în ochii celor din jurul tău şi să-ţi dăruiască respectul cuvenit, îmi doresc să înveţi din greşelile pe care le-a comis tatăl tău.
- Aceasta este şi dorinţa mea, tată" - am răspuns eu. „- Atunci, iată care este sfatul meu! Fă ceea ce ar fi trebuit să fac şi eu la vârsta ta!
Păstrează o zecime din câştigul tău, cu ajutorul căruia să faci investiţii cât mai profitabilei Cu acest câştig pus deoparte, poţi strânge - până să
ajungi la vârsta mea - o avere impresionantă.
- Cuvintele tale sunt pline de înţelepciune, tată. Şi eu îmi doresc să fiu bogat.
Dar îmi pot canaliza câştigurile şi spre alte direcţii. De aceea, stau încă pe gânduri dacă să-ţi urmez sfaturile sau nu. Sunt încă
foarte tânăr. Am timp destul.
- Aşa gândeam şi eu la vârsta ta, dar au trecut anii şi nu m-am hotărât niciodată să iau taurul de coarne.
- Trăim în perioade diferite, tată. Nu voi repeta greşelile tale.
- Norocul se află chiar în faţa ta, fiule, îţi oferă o şansă
extraordinară, ce-ţi poate dărui o avere imensă. Te rog, fiule, nu sta prea mult în cumpănă! Du-te mâine dimineaţă la fiul prietenului meu şi spune-i că eşti dispus să investeşti în afacerea lui 10% din câştigul tău!
Du-te la el fără întârziere! Norocul nu aşteaptă pe nimeni. Astăzi este în calea ta, mâine a dispărut fără urmă. De aceea, nu mai sta pe gânduri!"
Dar, în ciuda sfaturilor tatălui meu, am ezitat să iau taurul de coarne. Negustorii aduseseră din est prea multe veşminte de o frumuseţe rară, ce ne încântau ochii mie şi soţiei mele. Dacă acceptam să investesc în afacerea respectivă o zecime din câştigul meu, trebuia să ne privăm de aceste veşminte scumpe, dar şi de alte plăceri atât de dragi inimii noastre. Am ezitat să iau o hotărâre până când a fost prea târziu, spre marea mea dezamăgire. Afacerea s-a dovedit mult mai profitabilă decât şi-ar fi putut închipui cineva. Aceasta este povestea mea, ce ilustrează foarte bine modul în care am lăsat norocul să-mi scape printre degete.
- Povestea ne dezvăluie cu multă claritate faptul că norocul vine în calea celui care ştie să-1 întâmpine, spuse un om al desertului, în procesul de clădire a unei averi, există întotdeauna un început. Acest început poate fi c onstituit din câteva monede de aur sau arg i nt pe care un om le depune la temelia primei sale investiţii. Eu sunt proprietarul multor cirezi de vite.
începutul afacerilor mele 1-a constituit cumpărarea - pe când eram doar un băieţandru - a unui viţel în schimbul unei monede de argint. Această
primă achiziţie a fost extraordinar de importantă pentru mine. Hotărârea de a face primul pas în clădirea unei averi uriaşe este un noroc în sine.
Pentru toţi oamenii, acest prim pas - care îi transformă din oameni ce-şi câştigă existenţa numai din munca lor în oameni care trăiesc din dobânzile obţinute de pe urma depunerilor lor în aur - este extrem de important. Din fericire, sunt oameni care se bucură de succesul financiar pe când sunt încă foarte tineri, întrecându-i astfel pe cei care îl obţin Daca-ti place cartea cumpar-o! Autorul isi merita bani 29i.
mai târziu sau pe acei nefericiţi ai sorţii - aşa cum este tatăl acestui negustor - care nu-1 obţin niciodată. Dacă prietenul nostru, negustorul, ar fi făcut acest pas din tinereţe, atunci când norocul i s-a ivit în cale, s-ar fi înfruptat acum din mai multe bunătăţi ce aparţin acestei lumi. Dacă
norocul 1-ar fi îndemnat pe prietenul nostru, ţesătorul de haine, să facă
acest prim pas, acesta ar fi marcat începutul unei averi impresionante.
- Îţi mulţumim, dar acum aşa vrea să rostesc şi eu câteva cuvinte, spuse un străin, ridicându-se în picioare. Eu sunt din Siria şi de aceea, nu vorbesc prea bine limba voastră. Aş vrea să-i dau o poreclă
prietenului nostru, negustorul. Poate veţi considera că nu este un lucru politicos, dar eu vreau să-i dau această poreclă. Dar, din păcate, nu ştiu care este cuvântul potrivit în limba voastră. Dacă vi-1 spun în siriană, nu-1 veţi înţelege. De aceea, vă rog să-mi spuneţi cum numiţi voi o persoană care amână mereu diverse lucruri - lucruri care însă i-ar aduce avantaje considerabile.
- Un târâie-brâu, spuse cineva.
- Asta e! strigă sirianul, agitându-şi mâinile prin aer. Este un om care nu ştie cum să întâmpine norocul atunci când acesta i se iveşte în c ale. Preferă să mai aştepte. Spune că are d
estulă treabă în momentul de
faţă. Îi vorbim în zadar. Norocul nu-i aşteaptă pe cei care merg cu paşi înceţi.
Dacă un om vrea să înşface norocul, el trebuie să se mişte repede. Cel care nu se mişcă repede atunci când întâlneşte norocul în cale, este un mare târâi-brâu - ca prietenul nostru, negustorul.
Negustorul se ridică în picioare şi făcu o reverenţă în faţa sirianului, amuzat de cuvintele acestuia.
