Nimeni nu permite de bună voie unui hoţ să-i fure grânele. Şi nimeni nu permite unui rival să-i alunge clienţii şi să-i fure profitul, în momentul în care am înţeles modul de operare al duşmanului meu, 1-am învins cu uşurinţă. Toţi oamenii trebuie să stăpânească acest spirit al amânării şi ezitării dacă vor să se bucure de bogăţiile Babilonului. Tu ce spui, Arkad?
Pentru că eşti cel mai bogat om din Babilon, te putem declara şi cel mai norocos. Eşti de acord cu mine că nimeni nu se poate bucura de succes dacă nu a zdrobit definitiv spiritul tărăgănării si al ezitării ce sălăşluieşte în sufletul lui?
- Este aşa precum spui, recunoscu Arkad. De-a lungul vieţii mele, am văzut generaţii după generaţii păşind pe cărările negoţului, ştiinţei şi învăţăturii, la capătul cărora se află succesul. Norocul s-a aflat în calea tuturor acestor oameni. Unii dintre ei 1-au înşfăcat cu putere, îndeplinindu-şi astfel dorinţele cele mai ardente, dar cei mai mulţi au ezitat, au dat greş
şi au rămas mereu în urmă.
Arkad se întoarse spre ţesătorul de haine.
- Tu ai fost cel care ne-ai sugerat să vorbim despre noroc. Să auzim care este acum părerea ta despre acest subiect!
- Eu văd acum norocul într-o lumină diferită. Am crezut întotdeauna că este un lucru care ni se întâmplă din senin, fără să presupună nici un efort din partea noastră. Acum înţeleg că nimic nu ni se întâmplă din senin.
Am înţeles, din discuţiile noastre, că - pentru a intra în graţiile zeiţei norocului - trebuie să profităm din plin de toate ocaziile ce ni se ivesc în cale. De aceea, m-am hotărât ca pe viitor să nu mai ignor nici un mesaj pe care mi-1 va trimite buna zeiţă a norocului.
- Ai înţeles foarte bine adevărurile pe care aceste discuţii ni le-au dezvăluit, spuse Arkad. Veţi cunoaşte sărutul norocului dacă veţi şti să
profitaţi de ocaziile ce vi se vor ivi în cale. Prietenul nostru, negustorul, ar fi descoperit sărutul dulce al norocului dacă ar fi ştiut să profite de ocazia extraordinară pe care i-o oferise buna noastră zeiţă. Prietenul nostru, cumpărătorul de animale, ar fi cunoscut şi el norocul dacă ar fi dus la bun sfârşit târgul cu turma de oi, de pe urma căreia ar fi obţinut un profit frumos. Menirea acestor discuţii este aceea de a găsi o modalitate prin care să putem convinge norocul să pogoare asupra noastră. Eu cred că am găsit această modalitate. Povestirile voastre ilustrează un adevăr de necontestat: norocul poate fi ademenit dacă profitaţi de toate ocaziile extraordinare pe care le întâlniţi în cale. Cei care ştiu să înhaţe aceste ocazii unice în viaţă se bucură de întreaga atenţie a zeiţei norocului. Ea nu e
zită niciodată să-i ajute pe cei pe care îi îndrăgeşte - şi aceşti o ameni
d
ragi inimii ei sunt oamenii dinamici, oamenii de acţiune . Acţiunea este cea care vă va oferi cheia succeselor pe care doriţi să le obţineţi în viaţă.
Oamenii de acţiune sunt cei
care se bucură de favorurile
Daca-ti place cartea cumpar-o! Autorul isi merita bani32i.
Zeiţei Norocului
V. Cele cinci legi ale aurului
- Dintre o pungă doldora de monede de aur şi o tăbliţă gravată cu gânduri pline de înţelepciune - dacă aţi fi puşi în situaţia de a alege unul dintre aceste două lucruri, pe care 1-aţi alege?
Luminate de razele tremurânde ale focului aţâţat de arbuştii deşertului, chipurile bronzate ale ascultătorilor trădau un interes aparte pentru subiectul pe care îl discutau.
- Aurul, aurul, răspunseră într-un glas cei douăzeci şi şapte de ascultători.
Bătrânul Kalabab zâmbi cu subînţeles.
- Linişte! le spuse el, reducându-i la tăcere. Ascultaţi tânguirile câinilor sălbătici ce se aud în noapte! Se tânguie şi urlă pentru că sunt flămânzi. Hrăniţi-i şi ce credeţi că vor face? Vor sări la bătaie şi se vor împăuna, mândri de succesul pe care 1-au obţinut în luptă, fără să se mai gândească la dimineaţa ce va veni. Aşa se întâmplă şi cu fiii oamenilor.
Rugaţi-i să aleagă între aur şi înţelepciune - şi ce credeţi că vor alege? Vor ignora înţelepciunea şi vor irosi aurul. Dimineaţa vom auzi tânguirile lor jalnice pentru că nu mai au aur. Aurul le aparţine numai celor care îl cunosc şi îi respectă legile.
Kalabab se înfăşură mai bine în mantia sa albă, căci bătea un vânt extrem de rece.
- Pentru că m-aţi slujit cu credinţă pe toată durata călătoriei noastre, pentru că aţi avut grijă de cămilele mele, pentru că aţi străbătut fără să vă
plângeţi nisipurile fierbinţi ale deşertului, pentru că i-aţi înfruntat cu curaj pe tâlharii care încercau să-mi fure marfa, am să vă împărtăşesc în această
seară povestea celor cinci legi ale aurului, o poveste cum nu v-a fost dat să
auziţi vreodată. Sorbiţi-mi cu atenţie cuvintele ce vi le voi spune, căci -
dacă le veţi prinde tâlcul şi le veţi da ascultare - în zilele ce vor urma vă
veţi scălda în aur.
Tăcerea ce se aşternu în clipele următoare avea menirea de a crea un efect puternic asupra auditoriului. Deasupra lor, pe cerul senin al Babilonului, stelele se îngemănau, creând o dantelă de lumină şi culoare, în spatele spectatorilor, se întrezăreau siluetele corturilor, bine înfipte în pământ pentru a nu fi doborâte de furtunile necruţătoare ale deşertului. Lângă
corturi, se aflau - frumos aranjate - baloturile de marfă, acoperite cu piei de animale, în apropiere, se găseau cămilele, ce stăteau întinse pe nisip, unele rumegând mulţumite, iar altele sforăind într-un cor disonant.
- Ne-ai spus multe poveşti frumoase, Kalabab, grăi conducătorul grupului. Sperăm ca înţelepciunea ta să ne călăuzească şi mâine dimineaţă
când zilele petrecute alături de tine se vor fi încheiat.
- V-am spus până acum aventurile pe care le-am trăit pe tărâmuri străine şi îndepărtate, dar în seara aceasta vă voi împărtăşi înţelepciunea lui Arkad, un om bogat şi înţelept.
- Am auzit multe lucruri despre el, spuse conducătorul grupului, căci el a fost cel mai bogat om care a trăit vreodată în Babilon.
Daca-ti place cartea cumpar-o! Autorul isi merita bani33i.
- Era cel mai bogat om, pentru că el cunoştea tainele aurului mai bine decât oricine din lume. În această seară, vă voi împărtăşi gândurile sale înţelepte, aşa cum mi le-a împărtăşit şi mie Nomasir, fiul lui, cu foarte mulţi ani în urmă, în Ninive, pe când eram un băieţandru. Stăpânul meu şi cu mine zăbovisem mult în palatul lui Nomasir. Eu îl ajutasem pe stăpânul meu să aducă multe covoraşe de o frumuseţe rară, pe care Nomasir le analiza cu atenţie până când găsea ceva pe plac. În cele din urmă, mulţumit fiind de alegerea sa, ne-a rugat să ne aşezăm alături de el şi să
bem un vin rar, a cărui aromă ne gâdila nările şi stomacul, ce nu era obişnuit cu o băutură atât de rară. Apoi, ne-a împărtăşit această poveste plină de înţelepciune, aşa cum am să v-o împărtăşesc şi eu vouă. în Babilon există obiceiul - după cum bine ştiţi - ca fiii din familiile bogate să locuiască
