33. Dickinson murise în 1886, necunoscută și necitită, dar după prima ediție a poeziilor sale din 1890, a ajuns să fie considerată cea mai strălucită și mai influentă poetă din America. Deși murise, în 1894 era încă o poetă nouă, și cum Whitman fusese între timp îngropat în Camden, New Jersey, nu mai avea niciun rival în viață. Howells a fost unul dintre numeroșii ei admiratori entuziaști (n. a.).
34. Ieșirea, 20:5, din Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2008.
35. Melville către Hawthorne (1 iunie 1851): „Dolarii mă osândesc; iar Diavolul cel hain îmi surâde mereu, ținând ușa deschisă […] Nu pot să scriu ce aș prefera să scriu — nu-mi aduce bani. Și totuși mi-e cu neputință să scriu altfel. Așa că produsul e un talmeș-balmeș și toate cărțile mele sunt niște cârpeli“ (n. a.).
36. De la „pancake“, clătită.
37. În original, „out-bring“ (vezi și nota următoare).
38. „Out-bring“ e un termen ciudat, suficient de arhaic pentru a da impresia că Crane scrie în limba anglo-saxonă, dar iată-l la pagina 1270 din Webster’s New Universal Unabridged Dictionary (cea de-a doua ediție, 1983), definit ca „a înfățișa sau a prezenta“, ceea ce pare să sugereze ceva asemănător cu „output“. În general, vocabularul din 1890 al lui Crane nu sună datat la începutul secolului douăzeci și unu, dar din când în când mai apare câte un cuvânt care distonează întrucâtva — de exemplu, trecutul de la „bend“, pe care Crane îl scrie aproape întotdeauna „bended“ în loc de mai modernul „bent“ (n. a.).
39. În 1896, Homer Plessy, un cetățean american negru acuzat că ar fi încălcat legea segregaționistă care impunea folosirea vagoanelor de tren separate pentru albi și negri, a formulat prin avocații săi o petiție prin care cerea ca legea să fie recunoscută ca neconstituțională, ceea ce l-ar fi exonerat. Judecătorul John Howard Ferguson a respins petiția. Cazul a ajuns apoi la Curtea Supremă, care nu i-a dat câștig de cauză lui Plessy.
40. În ebraică, „tărâmul morților“.
41. Abraham Cahan (1860–1951) s-a născut în Lituania și a ajuns la New York în 1882. Scriitor socialist bilingv, a condus timp de patruzeci și șase de ani publicația în limba idiș Jewish Daily Forward, dar a contribuit cu articole și la numeroase cotidiene de limbă engleză, printre care New York Press și New York Sun. Romanul său cel mai cunoscut este Ascensiunea lui David Levinsky (1917) (n. a.).
42. „Bătălia de la Forty Fort“, „Înfrângerea de la Forty Fort“ și „Moș Bennet și indienii“ i-au fost toate inspirate lui Crane de lectura cărții scrise de bunicul său matern, reverendul George Peck, publicată în 1858: Wyoming: Its History, Stirring Incidents, and Romantic Adventures. Una dintre ilustrații îi aparține mamei lui Crane, iar Crane însuși a avut în posesie două exemplare ale cărții, pe care le-a păstrat toată viața. În iulie 1878, când Crane, care avea șase ani, a călătorit împreună cu mama lui în Valea Wyoming ca să participe la conferința WCTU (acele zile îmbătătoare cu țigări și bere), reconstituirile bătăliilor — și ale masacrelor — din Războiul Revoluționar, la aniversarea de o sută de ani, se regăsesc în poveștile lui din 1899. Legătura de familie e întărită și de faptul că principala sursă a sursei lui Crane (cartea bunicului său) a fost o colecție de memorii nepublicată, scrisă de Martha (Bennet) Myers, soacra bunicului lui Crane, care era fiica lui Thomas Bennet, Moș Bennet cel ursuz și încăpățânat din povestiri și — ca să strângem și mai tare nodul legăturilor de familie — stră-străbunicul lui Crane (n. a.).
43. Cel mai celebru absolvent al Carlisle, Jim Thorpe — medaliat cu aurul olimpic la decatlon, jucător de baseball profesionist, vedetă a fotbalului studențesc și profesionist —, e considerat de mulți cel mai mare atlet complet din istoria Americii (n. a.).
44. Pe atunci, se puncta astfel: touchdown, patru puncte, lovitură reușită după touchdown, două puncte, safety, două puncte, field goal, cinci puncte (n. a.).
45. Însetat de sânge (en.).
46. Editorii volumului The Correspondence, Stanley Wertheim și Paul Sorrentino, speculează că ar fi putut fi Amy Leslie, dar nici vorbă de vreo certitudine (n. a.).
47. „Scriitorii buni sunt Henry James, Stephen Crane și Mark Twain. Dar nu în această ordine. Nu există ordine la scriitorii buni.“ (din Dealurile verzi ale Africii, 1935) Iar în Men at War, o antologie pe care a editat-o în 1942, Hemingway a numit Semnul roșu al curajului „un extraordinar vis despre război al unui băiat […] una dintre cele mai bune cărți din literatura noastră“ (n. a.).
48. Cuvântul cu „n“, care azi ne sună atât de respingător, era monedă curentă în secolul al XIX-lea și la începutul secolului XX. Nu doar în particular, ci și în public — adesea pe copertele cărților. Nu mai departe de anul 1939, Agatha Christie a publicat un roman polițist cu titlul Ten Little Niggers, Zece negri mititei (bazat pe versurile unui cântec britanic popular la spectacolele cu albi care jucau roluri de negri), dar în 1940, titlul ediției americane a fost schimbat în And Then There Were None. Se pare că în 1940, termenul devenise prea jignitor pentru a fi folosit pe scena publică în America, dar cu totul altfel stăteau lucrurile la discuțiile private între oameni, iar cuvântul e folosit chiar și azi de bigoții din toate clasele sociale. Diferența fiind, totuși, că pe vremea lui Crane și mult după aceea, termenul era folosit și în lumea bună (n. a.).
49. Un dialog grăitor cu Post Wheeler din 1894 oferă o dovadă scrisă: „Dragă Stevie, te grăbești cu ăia douăzeci de dolari? Post W“, la care Crane a mâzgălit un răspuns în josul scrisorii de la Wheeler și i-a trimis-o imediat înapoi: „Cerule! Las-o baltă! Nici să nu mai pomenești de asta. S.“ (n. a.).
50. Prietenul său, artistul David Ericson, a povestit cum Crane l-a invitat la prânz, dar cum s-au așezat la masă, în restaurant, Crane „a scos imediat caietul și creionul și s-a apucat să scrie“, iar la sfârșitul mesei, Crane s-a ridicat pur și simplu în picioare și a plecat — uitând că se oferise să plătească el mâncarea —, lăsându-l pe Ericson să achite nota (n. a.).
51. Denumirea Yellow Sky se traduce prin „cer galben“.
52. Dacă dăm crezare legendei, Crane a ajuns în jur de miezul nopții și a găsit-o pe Willa Cather în picioare cu ochii închiși, dormind buștean, nemișcată ca o statuie. Uluit, Crane ar fi spus că niciodată nu mai văzuse așa ceva (n. a.).
53. Sau șaptesprezece, dacă punem la socoteală cele trei fabule pe care le-a scris tot în Mexic sau imediat ce s-a întors, toate publicate de Bacheller: „Vocea munților“, „Cum a ridicat măgarul dealurile“ și „Victoria lunii“ (n. a.).
54. Măgar (sp.).
55. Forțe de ordine mexicane din acea perioadă.
56. William Kidd (1645-1701), căpitan de navă scoțian care a locuit o vreme la New York, în cele din urmă fiind judecat și executat la Londra pentru piraterie.
57. Un exemplu recent este Oxford Book of American Poetry (editată de David Lehman, 2006), în care această poezie este una dintre cele șapte alese să reprezinte opera lui Crane (n. a.).
58. William Steele Holman (1822–1897); nu a fost senator, ci un congressman longeviv, celebru pentru opoziția față de cheltuielile guvernului (n. a.).
59. Actriță americană de comedie (1857–1916) cunoscută pentru stilul ei de actorie centrat asupra personalității (n. a.).
60. Președintele Franței din 1887 și până la asasinarea sa în 1894 (n. a.).
61. Într-o scrisoare către Schoberlin din 1947, Nelson Greene spune că Crane „a cunoscut-o pe modelul meu, Gertrude Selene, care a devenit probabil «Florinda». Pe când avea optsprezece ani, se spunea că are cea mai frumoasă siluetă dintre toate modelele din New York. Avea păr blond frumos, ochi cenușii și nu era frumoasă. Era totuși atrăgătoare și clar îi plăceau bărbații. Te rog să nu-i folosești numele adevărat. Mai târziu s-a căsătorit cu un doctor și a devenit perfect respectabilă. S-a înțeles foarte bine cu Crane. Îi admira mintea ascuțită și vorbea deseori cu el, apoi discuta cu mine despre el. Dar el nu s-a distrat niciodată cu ea“ (n. a.).
62. În original, joc de cuvinte bazat pe asemănarea fonetică între cuvinte: „Guilt about gilt in the Guilded Age“.
63. După mai mulți ani, într-o carte publicată în 1938 (More Lives Than One), Bragdon a rememorat respectiva seară și a recunoscut că el fusese tartorul care-i „intimidase“, deși n-ar fi îndrăznit să ia cuvântul așa cum o făcuse dacă n-ar fi fost „cam cherchelit“. A mai înțeles și că dineul fusese „un fel de reclamă abilă pe care Hubbard și-a făcut-o singur“, după care, cu multă emoție și perspicacitate, a scris următoarele cuvinte despre invitatul de onoare: „Crane m-a impresionat profund, chiar dacă de atunci nu l-am mai văzut niciodată: un tânăr sincer și sclipitor, cu un foc interior mai puternic decât al altora — de fapt, atât de puternic, că încă de-atunci îl mistuia.“ Autorul îi mulțumește fantomei lui Claude Bragdon (1866–1946), pentru că acest comentariu al său i-a inspirat titlul cărții (n. a.).
64. Celebru text al filosofului Moise Maimonide, scris în jurul anului 1190.
65. Reynolds (1864–1944) și-a deschis agenția în 1893 și a avut de-a lungul timpului clienți ca H.G. Wells, Edith Wharton, Jack London, George Bernard Shaw, Willa Cather, Paul Lawrence Dunbar, Joseph Conrad, Émile Zola și Lev Tolstoi. Deși Crane îi pomenește pe Bacheller și McClure în aceeași propoziție, relațiile lui cu cei doi bărbați nu semănau deloc. Bacheller, care-l tratase întotdeauna pe Crane corect și binevoitor, nu și-ar fi permis să-i ofere avântata sumă de trei sute cincizeci de dolari, în timp ce față de McClure Crane se simțea prins în capcană și avea nevoie de ajutor ca să se sustragă de la contractul păgubos încheiat cu acesta (n. a.).
66. Apropo de vaci, a se citi textul comic al lui Crane din 1895 sau 1896, „Artă în Kansas City“ (Opere, volumul VIII), în care naratorul rememorează o poveste pe care o știe de la unchiul său Clarence, despre o vacă genială care picta în acuarelă, dar pentru că i se subțiază laptele și refuză să picteze în ulei, stăpânul ei n-o mai lasă să picteze, privând astfel Kansas City de artista cea mai strălucită (n. a.).
67. Erle Stanley Gardner, care fusese în copilărie mare fan al revistei, a împrumutat de la fondatorul acesteia numele eroului celor mai celebre povestiri și romane ale sale: avocatul Perry Mason (n. a.).
68. Termenul de yellow journalism vine de la un personaj pe nume Yellow Kid din Hogan’s Alley, o bandă desenată comică a lui Richard F. Outcault care apărea duminica, inițial în publicația lui Pulitzer, World. Când Hearst l-a atras pe Outcault să lucreze pentru Journal (împreună cu alți angajați de la World), Pulitzer a ripostat angajând alt artist care să continue banda desenată în publicația lui. „Yellow Kid Journalism“ a devenit în scurt timp „yellow journalism“, o expresie la modă pentru reportajele senzaționaliste practicate de ambele ziare, care vindeau zilnic în jur de un milion de exemplare (n. a.).
69. Dedicația sună astfel: „Pentru Hamlin Garland / din marele și cinstitul Vest / de la Stephen Crane / din perfidul Est. / New York / iulie 1896“ (n. a.).
70. Republicanii au fost măturați de la putere în noiembrie, iar democrații Tammany au preluat din nou controlul în oraș. În aprilie anul următor, Roosevelt a renunțat la funcția din cadrul poliției pentru a deveni secretar adjunct în Marină pentru proaspăt instalata administrație McKinley (n. a.).
71. Legea a avut și unele aspecte comice. În The Battle with the Slum (Macmillan, 1902), Jacob Riis relatează despre inventarea „sendvișurilor cu cărămidă“ — o cărămidă între două felii de pâine — care erau așezate pe tejghelele barurilor într-o parodie de respectare a legii. Uneori erau folosite și sendvișuri adevărate, de ochii lumii, dar la un moment dat, când un client care nu era la curent a luat unul dintre acestea și a dat să-l mănânce, „poliția a înapoiat sendvișul barmanului fără să facă arestări“ (p. 224) (n. a.).
72. Mușchi file (eng.).