― A fost o navă a Fundaţiei, iar oamenii de la bord erau ai Catîrului, spuse el, avînd faţa albă ca varul.
Ebling se aplecă să culeagă de pe jos ţigara de foi pe care-o scăpase din mînă:
― Aici? Sîntem la treizeci de mii de parseci depărtare de Fundaţie. ,
― Ce i-ar fi putut împiedica să facă acelaşi voiaj ca şi noi? Pentru numele Galaxiei, Ebling, crezi că nu-s în stare să deosebesc navele? Le-am văzut motoarele şi mi-a fost de ajuns. Îţi spun sigur că era un motor produs pe Fundaţie, montat pe-o navă a Fundaţiei.
― Şi cum de-au ajuns pînă aici? întrebă Bayta, apelînd la logică. Care sînt şansele aleatorii ale întîlnirii în spaţiu a două nave date?
― Ce-are asta de-a fajce cu ce ni s-a întîmplat? întrebă infierbîntat Toran. Totul ne demonstrează că am fost urmăriţi.
― Urmăriţi? îl imită Bayta. Prin hiperspaţiu?
Ebling Mis interveni fără vlagă:
― Se poate, dacă ai o navă bună şi un pilot nemaipomenit. Dar posibilitatea asta mă lasă rece.
― Nu mi-am şters urmele, insistă Toran. Am zburat în linie dreaptă ca să cîştig viteza de salt. Pînă şi un orb ar fi putut calcula ruta noastră.
― Ei, pe naiba! strigă Bayta. Cu salturile ciudate pe care le-ai făcut, observarea direcţiei iniţiale nu a însemnat absolut nimic. Nu o dată am ieşit din salt îndreptîndu-ne în direcţie opusă.
― Ne pierdem vremea, izbucni Toran, care încercă totuşi să se stăpînească strîngînd din dinţi. E o navă a Fundaţiei, supusă Catîrului. Ne-au oprit, ne-au percheziţionat şi l-au luat tocmai pe Magnifico ca ostatic, pentru a vă închide gura dacă aţi fi bănuit ceva. Acum o să-i atac şi o să-i fac praf şi pulbere.
― Stai liniştit, spuse Ebling Mis, apucîndu-l de braţ. Ai de gînd să ne autodistrugem pentru o navă pe care o consideri inamică? Gîndeşte-te, omule. Îţi închipui că blestemaţii ăştia ne-ar fi urmărit pe o rută aproape imposibilă, de-a lungul a jumătate din Galaxie, doar ca să ne privească şi apoi să ne lase în pace?
― Încă îi mai interesează unde vrem să mergem.
― Atunci de ce ne-au oprit şi s-au dat de gol? Ne poţi explica asta?
― O să fac ce mi-am pus în minte. Dă-mi drumul, Ebling, altfel te lovesc.
Magnifico se aplecă înainte de pe speteaza scaunului pe care stătea cocoţat. Nările îi fremătau de emoţie:
― Vă implor să mă iertaţi că vă întrerup, dar puţina mea minte a fost străfulgerată de un gînd ciudat.
Bayta anticipă gestul de lehamite pe care voi să-l facă Toran, şi-l luă repede de braţ.
― Hai, vorbeşte Magnifico. Te vom asculta cu răbdare.
― Cît am stat eu pe navă, zise el, mintea mea, aşa puţină cîtă este, a fost uimită şi ameţită de teama ce mă cuprinsese. E-adevărat că am uitat aproape tot ce mi s-a întîmplat acolo. Mulţi oameni s-au tot holbat la mine şi au vorbit într-o limbă pe care n-am priceput-o. Dar spre sfîrşit ― aşa cum cîte-o rază de soare străpunge uneori norii ― am avut deodată o iluminare: un chip pe care-l cunoşteam. Doar o clipă, o clipită l-am văzut şi, cu toate acestea, imaginea lui străluceşte în mintea mea tot mai puternic şi mai clar.
― Cine era? făcu Toran.
― Căpitanul acela care a fost cu voi demult, demult, atunci cînd m-aţi salvat din sclavie.
Dacă Magnifico avusese intenţia de a crea senzaţie, zîmbetul încîntat care-i inundă faţa mărturisi clar că-şi realizase cu succes planul.
― Căpitan... Han... Pritcher? întrebă Mis cu hotărîre. Eşti sigur de asta? Absolut sigur?
― Sire, jur ― şi-şi duse mîna slabă şi ciolănoasă în dreptul inimii ―, aş susţine adevărul acesta chiar şi în faţa Catîrului, cu toată forţa pe care ar avea-o ca să mă împiedice să-l spun.
― Atunci ce se întîmplă? spuse Bayta uimită la culme.
Măscăriciul se întoarse spre ea, dornic să explice:
― Doamna mea, am eu o teorie. Mi-a venit aşa, dintr-o dată, de-a gata, de parcă Spiritul Galactic mi-ar fi şoptit-o la ureche. (Spuse acestea ridicînd uşor glasul ca să-l acopere pe-al lui Toran care voia să-l contrazică.) Doamna mea, continuă el, adresîndu-se exclusiv Baytei, dacă acest căpitan ar fi scăpat, ca şi noi, pe o navă, dacă şi el, ca şi noi, ar întreprinde o călătorie într-un scop pe care-l cunoaşte numai el, atunci, descoperindu-ne, ne-ar suspecta că-l urmărim şi că încercăm să-i aflăm intenţiile, aşa cum noi îl suspectăm pe el din aceleaşi motive. De ce să ne mai minunăm că joacă o astfel de comedie pentru a intra pe nava noastră?
― Atunci de ce ne-a dus pe nava lui? întrebă Toran. Asta nu se potriveşte.
― Ba da, se potriveşte, vocifera măscăriciul, cu o inspiraţie subită. A trimis un ofiţer care nu ne cunoaşte, dar care ne-a descris cînd a vorbit la microfon. Căpitanul a fost mirat de asemănarea descrierii amărîtei mele persoane, pentru că adevărul e că nu se găseşte vreunul în toată Galaxia care să aducă cît de cît cu mine. A fost dovada de identificare pentru voi.
― Nu fi încăpăţînat, Torie. Asta chiar că explică situaţia, spuse Bayta încet.
― S-ar putea, aprobă Mis.
Toran părea neajutorat în faţa unui front unit şi ceva în explicaţia curgătoare a măscăriciului îl deranjase. Ceva nu era în regulă. Cu toate acestea, fiind prins pe picior greşit, furia i se mai potoli, împotriva voinţei sale.
― Pentru o clipă, şopti el, am crezut că am fi putut distruge una dintre navele Catîrului.
Ochii îi erau îndureraţi de pierderea Havenului.
Ceilalţi îl înţeleseră.
22
O moarte pe Neotrantor
NEOTRANTOR.,. Mica planetă Delicass, numită astfel după ce se produsese Marea Devastare, fusese vreme de aproape un secol locul de reşedinţă al ultimei dinastii a Primului Imperiu. Era o lume ştearsă şiun Imperiu fără strălucire, iar existenţa sa prezintă importanţă doar din punct de vedere legal. Sub conducerea primei dinastii neotrantoriene...
