Bayta era din ce în ce mai emoţionată.

― Da, da, da! Bineînţeles!

― Dar ei n-au făcut nimic pînă acum.

― De unde ştii că n-au făcut?

― Nu ştiu, spuse Bayta după ce se gîndi o clipă. Ai vreo dovadă că au făcut ceva?

― Nu. Sînt mulţi factori despre care nu ştiu nimic. Cea de-a Doua Fundaţie nu s-ar fi putut întemeia decît în stare embrionară, aşa cum s-a întîmplat şi cu noi. Noi ne-am dezvoltat încet şi forţa noastră a crescut constant; tot aşa şi ei. Poate doar stelele să ştie ce putere au acum. Oare îl pot înfrunta pe Catîr? Sînt măcar conştienţi de pericol? Au lideri capabili?

― Dar dacă ei urmează Planul Seldon, atunci Catîrul trebuie să fie înfrînt de cea de-a Doua Fundaţie.

― A, din nou problema asta? (Chipul ridat şi slab al lui Ebling Mis deveni gînditor.) Dar cea de-a Doua Fundaţie a fost o încercare mai grea decît Prima. E mult mai complexă şi, prin urmare, probabilitatea ca ea să comită greşeli este mai mare. Este grav, catastrofal chiar, dacă cea de-a Doua Fundaţie nu-l va înfrînge pe Catîr. Asta ar însemna, probabil, sfîrşitul rasei umane, aşa cum o cunoaştem noi.

― Nu se poate.

― Ba da. Dacă descendenţii Catîrului moştenesc puterile lui mentale... Înţelegi? Homo Sapiens n-ar putea să concureze cu ei. S-ar crea o nouă rasă dominantă... o nouă aristocraţie... iar Homo Sapiens ar fi degradat şi trimis să facă o muncă de sclav, ca rasă inferioară. Am dreptate?

― Da, aşa e.

― Şi chiar dacă, printr-o întîmplare, Catîrul n-ar întemeia o dinastie, el ar pune bazele unui nou Imperiu diform, susţinut doar prin puterea lui personală. Acest Imperiu ar pieri o dată cu el; Galaxia ar rămîne acolo unde era înainte de apariţia lui, doar că nu vor mai exista Fundaţii în jurul cărora s-ar putea închega un al Doilea Imperiu, sănătos şi adevărat. Ar însemna mii de ani de barbarie. Barbarie care nu va fi depăşită nicicînd.

― Şi ce putem face? Putem avertiza cea de-a Doua Fundaţie?

― Trebuie, ori dacă nu, va fi înfrîntă, neştiind de ce trebuie să se apere. Dar nu există nici o modalitate de a o avertiza.

― N-avem nici o şansă?

― Nu ştiu unde se află. Este la "celălalt capăt al Galaxiei", dar asta-i tot, deci trebuie să alegi între milioane de lumi.

― Dar, Ebling, acolo nu se spune? ― şi făcu un gest larg către filmele care erau împrăştiate pe masă.

― Nu, nu se spune. Şi nici unde aş putea-o găsi ― deocamdată. Secretul acesta are o însemnătate. Trebuie să existe un motiv... (O expresie de nedumerire îi apăru în ochi.) Dar aş vrea să mă laşi singur acum. Am pierdut deja destul timp şi nu mai am mult... nu mai am...

Se smulse, încruntat şi enervat.

Se auziră paşii uşori ai lui Magnifico.

― Soţul tău este acasă, doamna mea, o anunţă el.

Ebling Mis nu-l salută pe măscărici. Se întorsese la proiectorul lui.

În acea seară, după ce ascultă totul, Toran spuse:

― Şi crezi că are dreptate, Bay? Nu crezi că e...?

― Are dreptate, Torie. E bolnav, ştiu asta. Schimbarea care s-a petrecut cu el, pierderea în greutate, modul în care vorbeşte... e bolnav. Dar îndată ce vine vorba de Catîr, de cea de-a Doua Fundaţie, sau de ceva ce intră în preocupările lui, merită să-l asculţi. E lucid şi limpede ca lumina zilei. Vorbeşte cu înţeles profund. Cred în ceea ne spune.

― Atunci mai e o speranţă.

Era, de fapt, pe jumătate o întrebare.

― Nu ştiu... încă nu m-am gîndit. Poate că da! Poate că nu! De azi înainte voi purta o armă cu mine. (Şi, spunînd asta, îi arătă lui Toran arma al cărei pat strălucea.) Pentru orice eventualitate. Cine ştie. Torie, pentru orice eventualitate.

― Ce eventualitate?

― Lasă, spuse Bayta, şi izbucni într-un hohot de rîs nestăpînit. Poate că şi eu mi-am ieşit din minţi ca Ebling Mis.

Din acel moment, Ebling Mis mai avea de trăit şapte zile şi ele se scurseră pe nesimţite, una după alta.

Pentru Toran, acele zile aduseră un aer de lîncezeală şi confuzie. Viaţa părea să-şi fi pierdut din vioiciune şi din interes şi devenise o mare nesfîrşită cuprinsă de un calm monoton.

Mis nu mai era docît o entitate funcţională a cărei muncă nevăzută nu aducea nimic nou. Se baricadase. Nici Toran, nici Bayta nu-l puteau vizita. Doar un du-te-vino al lui Magnifico dovedea că Mis mai exista. Mascăriciul, care devenise taciturn şi gînditor, ducea tiptil tava cu mîncare şi era singurul martor atent în lumina crepusculară a Bibliotecii.

Bayta trăia din ce în ce mai singuratică. Vivacitatea ei pierise fără urmă, priceperea şi siguranţa îi erau în cumpănă. Îşi căuta cu înfrigurare singurătatea, iar Toran o surprinse jucîndu-se cu arma. O ascunse imediat şi mimă un zîmbet.

― Ce faci cu ea, Ba y?

― Mă joc. E interzis?

― O să-ţi zbori creierii.

― S-ar putea. Mare pagubă!

Viaţa în doi îl învăţase pe Toran că era inutil să se certe cu o femeie deprimată. Ridică din umeri şi plecă.

În ultima zi, Magnifico veni la ei în fugă, transpirat şi gîfîind. Înspăimîntat, îi trase după el:

― Vă cheamă eruditul doctor. Nu se simte bine.

Şi, într-adevăr, nu se simţea bine. Zăcea în pat, iar ochii dilataţi de emoţie îi străluceau inuman. Aşa murdar cum era, cu greu putea fi recunoscut.

― Ebling! strigă Bayta.

― Lăsaţi-mă să vorbesc, spuse el cu greutate, făcînd un mare efort ca să se ridice într-un cot. Vreau să vă vorbesc. Sînt la capătul puterilor; trebuie ca voi să continuaţi munca mea. Nu am luat notiţe; am distrus şi puţinele calcule pe care le-am făcut. Nimeni nu trebuie să afle. Totul trebuie să rămînă în minţile voastre.

― Magnifico, spuse Bayta cu asprime şi hotărîre. Mergi sus!

Cu mare părere de rău, măscăriciul se ridică şi făcu un pas înapoi. Ochii lui trişti îl priveau fix pe Mis.

― Nu-l, băgaţi în seamă; lăsaţi-l să rămînă, spuse Mis slab, făcînd un gest cu mîna. Rămîi, Magnifico.

Măscăriciul se aşeză repede jos. Bayta rămase cu privirea pironită în pămînt. Îşi muşcă buzele, concentrată. Mis vorbi cu o voce şoptită şi şuierătoare:

― Sînt convins că cea de-a Doua Fundaţie poate învinge dacă nu va fi luată prin surprindere de către Catîr. Acest lucru a fost ţinut secret; secretul trebuie păstrat şi are un scop. Trebuie să plecaţi într-acolo. Ceea ce ştiţi este de importanţă vitală... şi poate ajuta enorm. Auziţi?

― Da, da! strigă Toran aproape deznădăjduit. Cum să ajungem acolo? Unde este?