Cei patru se aplecară deasupra mesei.
― Într-o seară anume, începu Căpitanul, va izbucni o revoltă în Terminus City, în vecinătatea palatului. Fără lupte de stradă. Un scandal, apoi dispersarea. Cît să atragă atenţia gărzilor palatului, sau măcar să creeze puţină agitaţie,
Din acea zi, vreme de o lună, se desfăşuraseră pregătiri, iar Căpitanul Han Pritcher din Flota Naţională, devenit conspirator, mai coborîse o treaptă pe scara socială, transformîndu-se în "asasin".
Căpitanul Pritcher ― asasin ― se afla acum chiar în palat, sumbru şi satisfăcut de metoda psihologică folosită. Un sistem sofisticat de alarmă exterioară însemna pază redusă înăuntrul palatului. În cazul de faţă, nu era nici un paznic.
Avea limpede desenat în minte planul etajului. Iar el era o pată întunecată care se mişca fără zgomot pe rampa mochetată. La capătul ei, se făcu una cu peretele şi aşteptă.
În faţa lui se afla uşa închisă a unei camere, dincolo de care trebuia să fie mutantul care îi învinsese pe neînfrînţi. Ajunsese acolo prea devreme; bomba mai avea zece minute de viaţă.
Cinci dintre ele trecuseră şi încă nu auzise nici un sunet. Catîrul mai avea de trăit cinci minute. La fel şi Căpitanul Pritcher.
Făcu cîţiva paşi înainte, parcă împins de un impuls interior. Complotul nu mai putea eşua. Cînd bomba avea să explodeze, întregul palat se va nărui. O uşă între el şi... zece paşi între el şi... nu însemnau nimic. Dar voia să-l vadă pe Catîr şi să moară împreună cu el.
Cu un ultim gest, insolenţă de neiertat, se azvîrli cu toată puterea asupra uşii...
Uşa se deschise şi dinăuntru se revărsă o lumină orbitoare.
Căpitanul Pritcher făcu cîţiva paşi nesiguri, apoi îşi treveni. Bărbatul cu aer solemn, care stătea în picioare în mijlocul încăperii în faţa unui acvariu suspendat, ridică privirea uşor mirat.
Purta o uniformă sobră, de culoare neagră; cu un gest absent, bătu uşor cu degetul în acvariu, iar peştişorul cu aripioare fine, colorate în portocaliu şi cinabru, ţîşni nebuneşte într-o parte.
― Intră, Căpitane!
Căpitanul avu senzaţia că micul glob metalic de sub limbă se umflă înspăimîntător, dar îşi dădu seama că acest lucru era o imposibilitate fizică. Mai avea un minut de trăit.
Bărbatul în uniformă îi spuse:
― Mai bine ai scuipa bila aia ridicolă ca să poţi vorbi. Nu va exploda.
Minutul trecea inexorabil; în transă, cu o mişcare lentă, căpitanul îşi lăsă capul în piept şi dădu drumul bilei argintii în palma deschisă. O aruncă apoi furios de perete şi ea ricoşă cu un zgomot ascuţit, licărind inofensiv în rostogolirea ei prin aer.
― Asta-i situaţia, spuse bărbatul în uniformă şi ridică nepăsător din umeri. În orice caz, nu ţi-ai fi atins scopul, Căpitane. Nu sînt Catîrul. Va trebui să te mulţumeşti cu viceregele lui.
― Cum ai aflat totul? bolborosi Căpitanul nedumerit.
― Pune-o pe seama eficienţei sistemului de contraspionaj. Cunosc numele fiecărui membru al micului tău grup, fiecare pas pe care-l faceţi şi orice plan...
― Şi ne-ai lăsat să mergem atît de departe?
― De ce nu? Unul dintre scopurile mele principale a fost să te găsesc pe tine şi pe alţi cîţiva. Mai ales pe tine. Aş fi putut să te prind cu luni în urmă, cînd erai încă muncitor la Newton Bearing Works, dar e mult mai bine aşa. Dacă n-ai fi sugerat tu însuţi liniile generale ale complotului, unul dintre oamenii mei ar fi propus ceva asemănător. Rezultatul e cam teatral, cu o oarecare doză de umor negru.
― Aşa mi se pare şi mie, spuse Căpitanul şi îl privi sfidător pe bărbat. Acum s-a terminat totul.
― Abia a început. Hai, vino, Căpitane, şi ia loc. Să lăsăm eroismele ieftine pentru proştii care se lasă impresionaţi de ele. Căpitane, eşti un om deosebit de capabil! Potrivit informaţiilor pe care le deţin, ai fost primul de pe Fundaţie care a recunoscut puterea Catîrului. De atunci ai efectuat investigaţii, foarte îndrăzneţe chiar, pentru a culege informaţii despre începuturile vieţii Catîrului. Ai fost unul dintre cei ce i-au răpit măscăriciul, care întâmplător nu a fost găsit încă şi pentru care recompensa este încă valabilă. Desigur, priceperea ta este recunoscută, iar Catîrul nu este dintre aceia care să se teamă de duşmani inteligenţi atîta vreme cît îi poate converti pentru a-i deveni prieteni destoinici.
― Aici voiai să ajungi? O, mai bine nu.
― Ba da! Acesta a fost scopul comediei de astă-seară. Deşi eşti un om inteligent, conspiraţia ta împotriva Catîrului a eşuat într-un mod caraghios. Nici n-ai putea să ridici la rangul de conspiraţie ceea ce ai făcut. Pierderea navelor în acţiuni fără sorţi de îzbîndă face parte din pregătirea ta militară?
― Întîi, trebuie să recunoşti că asta este natura unor asemenea acţiuni.
― Aşa este, îl asigură calm viceregele. Catîrul a cucerit Fundaţia. Ea s-a transformat rapid într-un arsenal pentru împlinirea scopurilor lui mai înalte.
― Care scopuri?
― Cucerirea întregii Galaxii. Unirea tuturor lumilor dispersate într-un nou imperiu. Realizarea visului lui Seldon cu şapte sute de ani mai devreme decît a sperat el, patriot lipsit de simţul previziunii ce eşti! Şi, în această operă, tu ne poţi ajuta.
― Pot, neîndoielnic. Dar e la fel de sigur că n-o voi face.
― Înţeleg că doar trei dintre Lumile Comerciale Independente mai opun rezistenţă. Nu vor mai rezista multă vreme. Vor fi ultimele dintre forţele Fundaţiei. Încă mai şovăi?
― Da.
― Cu toate acestea, n-o vei face. Un voluntar ne-ar fi mai util. Din nefericire, Catîrul lipseşte. Conduce, ca întotdeauna, lupta împotriva Neguţătorilor care rezistă. El este în contact permanent cu noi şi nu vei avea mult de aşteptat.
― În ce scop?
― În scopul convertirii tale.
― Catîrul va descoperi, spuse căpitanul cu un aer îndărătnic, că îi va fi peste puteri să mă convertească.
― Te înşeli. Şi eu am crezut asta. Nu mă recunoşti? Doar ai fost pe Kalgan, aşa că nu se poate să nu mă fi văzut. Purtam monoclu, o mantie stacojie tivită cu blană şi o pălărie cu calotă înaltă.
Căpitanul rămase ca trăsnit:
― Ai fost lordul războinic al Kalganului.
