― Deocamdată, nici un rezultat. I-am vorbit curajos primarului cu puţin înainte de prăbuşirea Fundaţiei, în primul rînd pentru a-l îmbărbăta pe el, şi apoi pe mine. Randu, dacă uneltele mele matematice ar fi eficiente, l-aş putea analiza complet pe Catîr numai cu ajutorul măscăriciului. Doar aşa am putea pricepe şi rezolva ciudatele anomalii care deja mă impresionează.
― Ca de pildă?
― Gîndeşte-te numai că acest Catîr a înfrînt flotele Fundaţiei după cum a vrut, dar n-a reuşit defel să forţeze flotele mult mai slabe ale Neguţătorilor Independenţi să se retragă atunci cînd s-a confruntat cu ele în luptă deschisă. Fundaţia s-a prăbuşit la prima lovitură; Neguţătorii Independenţi rezistă, însă, împotriva forţei lui superioare. Întîi a folosit Cîmpul de Anulare pentru a face inofensive armele atomice ale Neguţătorilor Independenţi din Mnemon. Elementul-surpriză i-a făcut să piardă acea bătălie, dar au găsit modalitatea de a contracara Cîmpul. De atunci, n-a mai reuşit să-l folosească cu succes împotriva Independenţilor. Totuşi, arma aceasta a dat întotdeauna roade împotriva forţelor Fundaţiei. Cîmpul a funcţionat chiar şi pe Fundaţie. De ce? La nivelul cunoştinţelor noastre de astăzi, totul pare lipsit de logică. Deci trebuie să existe anumiţi factori de care nu ne dăm seama.
― Trădarea?
― Astea-s prostii şi vorbe goale, Randu. Bolboroseală incalificabilă. Nu era nimeni pe Fundaţie care să nu fie sigur de victorie sau care să treacă de partea învingătorului.
Randu păşi spre fereastră şi privi afară fără să vadă nimic, pentru că nici nu se putea zări ceva:
― Dar acum sîntem siguri că vom pierde, chiar dacă acest Catîr ar avea şi o mie de puncte slabe; chiar dacă ar fi ca o reţea plină de găuri... (Nu se întoarse. Rămase la fereastră cu umerii căzuţi, cu mîinile la spate, căutîndu-se una pe alta.) Ebling, noi am evadat cu uşurinţă după episodul din Bolta Timpului. S-ar putea să mai fi evadat şi alţii. Cîţiva au reuşit. Majoritatea însă nu. Cîmpul de Anulare ar fi putut fi contracarat. Cerea ingeniozitate şi multă muncă. Toate navele Fundaţiei s-ar fi putut refugia pe Haven sau pe alte planete apropiate pentru a continua lupta, aşa cum am făcut-o noi. Dar nici măcar unu la sută dintre ele n-au făcut-o. De fapt, au trecut de partea duşmanului. Rezistenţa de pe Fundaţie, pe care majoritatea oamenilor de aici pare să se bazeze foarte mult, n-a făcut pînă acum nimic notabil. Catîrul a dovedit destul fler politic promiţînd apărarea proprietăţii şi a profiturilor Marilor Neguţători, iar aceştia au trecut de partea lui.
― Plutocraţii au fost dintotdeauna împotriva noastră, zise Ebling Mis cu îndărătnicie.
― Pentru că au deţinut întotdeauna puterea. Ascultă, Ebling, avem motive să credem că oamenii Catîrului, sau chiar el, au contactat deja o serie de Neguţători Independenţi influenţi. Se cunosc deja zece dintre cele douăzeci şi şapte de Lumi Independente care au trecut de partea Catîrului. Alte zece lumi oscilează încă. Există şi pe Haven personalităţi care nu s-ar simţi nefericite sub dominaţia lui. E o tentaţie clară, ce nu poate fi controlată, de a abandona puterea politică, şi aşa periclitată, dacă această acţiune te lasă în posesia forţei economice.
― Nu crezi că Haven ar putea lupta împotriva Catîrului?
Randu îşi întoarse chipul tulburat către psiholog.
― Nu, cred că Haven aşteaptă să capituleze. Te-am chemat ca să-ţi comunic acest lucru şi să te rog să părăseşti Havenul cît mai curînd.
Ebling Mis îşi umflă mirat obrajii şi pufăi:
― Cît mai curînd?
― Ebling, spuse Randu, simţindu-se la capătul puterilor, eşti cel mai mare psiholog al Fundaţiei. Adevăraţii mari psihologi au pierit o dată cu Seldon, dar tu eşti cel mai bun pe care-l avem. Reprezinţi singura noastră şansă de a-l înfrînge pe Catîr. Nu poţi face nimic aici; va trebui să mergi spre ceea ce a mai rămas din Imperiu.
― Pe Trantor?
― Exact. N-au mai rămas decît fragmente din Vechiul Imperiu, dar în zona centrală trebuie să existe ceva. Acolo au toate documentele şi cărţile vechi, Ebling. S-ar putea să afli mai multe despre psihologia matematică pentru a interpreta gîndurile măscăriciului, care va merge, desigur, cu tine.
― Mă îndoiesc că va dori acest lucru, spuse Ebling sec. Cu toate că se teme de Catîr, nu va merge decît dacă-l însoţeşte nepoata ta.
― Tocmai de aceea, Toran şi Bayta vor pleca cu tine. Şi mai ai o sarcină importantă, Ebling. Hari Seldon a întemeiat două Fundaţii acum trei secole: cîte una la fiecare capăt al Galaxiei. Trebuie să descoperi cea de-a Doua Fundaţie.
20
Conspiratorul
PALATUL PRIMARULUI ― adică ceea ce fusese cîndva palatul acestuia ― apărea ca o pată întunecata în beznă. Oraşul înfrînt şi sub stare de asediu era tăcut, iar pulberea lăptoasă a marilor Constelaţii Galactice şi poate ici-colo cîte o stea singuratică dominau cerul Fundaţiei.
De-a lungul a trei secole, dintr-un grup restrîns de oameni de ştiinţă, Fundaţia devenise un imperiu comercial care-şi extinsese tentaculele pînă în adâncurile Galaxiei, iar aproape jumătate de an fusese de ajuns ca s-o arunce din înălţimile la care aspirase şi s-o reducă la statutul de provincie cucerită ca atîtea altele.
Căpitanul Han Pritcher refuza să priceapă acest lucru.
Tăcerea morocănoasă a oraşului scufundat în noapte, palatul întunecat, ocupat de intruşi, erau îndeajuns de elocvente şi de convingătoare, însă Căpitanul Han Pritcher, aflat dincolo de zidurile exterioare ale palatului, cu o minusculă bombă atomică ascunsă sub limbă, refuza să înţeleagă.
Se apropie o umbră, şi Căpitanul îşi lăsă capul în jos.
Auzi o şoaptă temătoare:
― Sistemul de alarmă e ca întotdeauna, Căpitane. Poţi trece la treabă! Nu va înregistra nimic.
Cu paşi uşori, Căpitanul se aplecă pe sub o arcadă joasă, urmînd poteca mărginită de un havuz spre ceea ce fusese odată grădina lui Indbur.
Se împliniseră patru luni de la deschiderea Bolţii Timpului, iar amintirile acelei zile îl copleşeau fără încetare. Îi reveneau una cîte una, nechemate şi nedorite, şi asta i se întîmpla de cele mai multe ori noaptea.
Bătrînul Seldon, rostindu-şi cuvintele binevoitoare, dar înspăimîntător de nepotrivite, agitaţia turbată şi confuză, Indbur, cu costumul lui strălucitor de primar, care contrasta orbitor cu faţa sa lividă, mulţimile îngrozite, care se strînseseră cît ai clipi, aşteptînd ca cineva să pronunţe inevitabilul cuvînt "capitulare", tînărul Toran, dispărînd pe o uşă lăturalnică, purtîndu-l în spate pe măscăriciul ale cărui braţe se bălăngăneau neputincioase...
Iar apoi, el însuşi, cumva detaşat de toate acestea, cu automobilul inutil, făcîndu-şi loc cu coatele şi cu umerii prin mulţimea fără conducători, care părăsea deja oraşul spre o destinaţie necunoscută.
Se îndrepta orbeşte spre locuri de întîlnire care erau ― sau care fuseseră, mai bine zis ― cartierele generale ale rezistenţei democratice, dar care de optzeci de ani încoace se subţiau şi dispăreau.
În ziua următoare, fură văzute pe cer nave străine şi întunecate, coborînd apoi lin printre grupurile de clădiri ale oraşului apropiat. Căpitanul Han Pritcher încercase atunci un sentiment de nimicnicie şi se simţise înecat de disperare.
Îşi începuse îndîrjit călătoria.
În treizeci de zile parcurse pe jos aproape două sute de mile, se schimbase în hainele unui muncitor de la o uzină hidroponică, al cărui cadavru îl descoperise pe marginea unui drum, lăsă să-i crească o barbă fioroasă, roşcată...
Şi abia atunci găsi ceea ce mai rămăsese din Rezistenţă.
Oraşul se numea Newton, cartierul era rezidenţial, altă dată simbol al eleganţei ce alunecase încet spre desfrîu, casa, o clădire prin nimic remarcabilă între celelalte, iar bărbatul, un tip ciolănos şi cu ochi mici, ai cărui pumni strînşi se vedeau după forma umflată a buzunarelor şi al cărui trup viguros rămăsese îndărătnic în deschizătura îngustă a uşii.
― Vin din Miran, bolborosi Căpitanul.
― Miran s-a cam grăbit anul acesta, îi răspunse morocănos bărbatul la parolă.
