― Cîntă-ne, monstrule! spuse prinţul. Cîntă-ne o serenadă de dragoste pentru această doamnă. Spune-i că închisoarea tatălui meu nu seamănă cu un palat, dar că eu pot s-o duc într-unul unde va putea să înoate în apă de trandafiri şi să afle ce înseamnă iubirea unui prinţ. Cîntă despre dragostea unui prinţ, monstrule!

Se rezemă de o masă de marmură şi-şi legănă alene un picior, în timp ce, cu ochii zîmbitori şi răi, o măsură pe Bayta care-l privi cu o ură stăpînită. Braţele şi picioarele lui Toran se zbătură în strînsoarea cîmpului, într-un efort care-i îmbroboni fruntea de sudoare. Ebling Mis tresări şi gemu.

Magnifico reuşi să îngaime gîfîit:

― Mi-s degetele înţepenite şi neputincioase...

― Cîntă, monstrule! urlă prinţul. Făcu un gest către Commason să stingă lumina şi, în întuneric, îşi încrucişa braţele şi aşteptă.

Magnifico îşi trecu degetele în salturi jucăuşe peste instrumentul cu o sumedenie de clape, şi un curcubeu fluid de lumină traversă încăperea. Răsună o notă joasă şi slabă, pîlpîitoare şi parcă înlăcrimată. Nota crescu în înălţime devenind un hohot trist de rîs, iar în fundal se auzi un dangăt surd de clopote.

Întunericul părea să fie tot mai dens. Muzica ajunse la urechile Baytei de parcă ar fi trecut prin faldurile groase ale unei perdele invizibile. O lumină strălucitoare şi rece ajunse pînă la ea, de parcă o singură lumînare pîlpîia în străfundurile unei fîntini.

Fără să-şi dea seama, îşi concentră privirea. Lumina căpătă strălucire şi muzica deveni brusc răutăcioasă, plină de sunete de alămuri înflorind într-un crescendo strident. Lumina pîlpîi scurt şi ritmic, într-o mişcare rapidă, împerechindu-se cu ritmul îndrăcit. În lumină se văzu zbătîndu-se ceva cu solzi metalici şi otrăvitori. Un gol păru să se nască, iar muzica se unduia şi se zbătea odată cu lumina.

Bayta se sforţă, cuprinsă de o emoţie ciudată, şi reuşi apoi să se concentreze şi să se domolească. Îşi reaminti brusc de Bolta Timpului şi de ultimele zile petrecute pe Haven. O pînză ca de păianjen, oribilă, învăluia şi se lipea de toate, răspîndind groază şi disperare. Se chirci, simţindu-se apăsată de acelaşi sentiment.

Muzica o strivea, în căderea ei, cu un rîs oribil, şi teroarea ce se zvîrcolea, izvorînd parcă din acel mic cerc de lumină pe care-l vezi atunci cînd priveşti printr-un ochean întors, dispăru. Bayta întoarse capul şi încercă să nu mai privească într-acolo. Fruntea îi era umedă şi rece.

Muzica pieri. Trebuie să fi durat cincisprezece minute şi, în sfîrşit, Bayta se simţi cuprinsă de un val de plăcere. Lumina se aprinse, strălucind orbitor, iar faţa lui Magnifico era aproape de a ei, transpirată, cu ochii transfiguraţi şi sălbatici, lugubri.

― Doamna mea, cum te simţi? gîfîi el.

― Destul de bine, reuşi ea să şoptească, dar de ce ai cîntat astfel?

Abia acum realiză prezenţa celorlalţi din încăpere. Toran şi Mis atîrnau inerţi, lipiţi de perete, dar privirea Baytei trecu peste ei. Prinţul zăcea nemişcat, într-o poziţie ciudată, la picioarele mesei.

Commason, cu gura deschisă din care îi curgeau bale, gemea din greu şi atunci cînd Magnifico făcu un pas către el, se chirci, urlînd strident şi isteric.

Magnifico se întoarse şi, făcînd un salt, îi eliberă pe ceilalţi.

Toran se repezi şi-l înşfacă pe latifundiar:

― Tu vii cu noi. Vom avea nevoie de tine ca să fim siguri că putem ajunge pe nava.

Două ore mai tîrziu, în bucătăria navei, Bayta le servi o plăcintă aburindă de casă şi Magnifico sărbători reîntoarcerea în spaţiu, atacînd desertul şi ignorînd cu superioritate orice maniere elegante.

― E bună, Magnifico?

― Mmm!

― Magnifico!

― Da, doamna mea?

― Ce ai cîntat?

Măscăriciul se chirci.

― Eu... prefer să nu spun. Am învăţat cîndva compoziţia şi am aflat că Vizi-Sonorul poate afecta profund sistemul nervos. A fost ceva rău, desigur, dar nu făcut pentru nevinovăţia ta, doamna mea.

― Ei, lasă asta, Magnifico. Nu sînt chiar atît de nevinovată. Lasă linguşeala. Am văzut şi eu ceva din ce-au văzut ei?

― Sper că nu. Am cîntat numai pentru ei. Dacă ai văzut, atunci n-ai surprins decît contururile, şi pe acelea de foarte departe.

― Da, şi mi-a fost de ajuns. Ştii că l-ai făcut pe prinţ să-şi piardă cunoştinţa?

Magnifico vorbi sumbru, meşterind a bucată de plăcintă:

― L-am ucis, doamna mea.

― Ce-ai spus? făcu ea şi simţi un nod dureros în gît.

― Era mort cînd m-am oprit din cîntat, altfel aş fi continuat. Nu-mi păsa de Commason. El nu putea decît să ne tortureze sau să ne ucidă. Dar acest prinţ, doamna mea, te privea nelegiuit şi... ― se înecă într-un amestec de indignare şi sfială.

Bayta se simţi invadată de gînduri ciudate, dar şi le zăgăzui hotărită.

― Magnifico, ai un suflet galant.

― Vai, doamna mea. Lăsă nasul în farfurie, dar nu începu sa mănînce.

Ebling Mis privi prin hublou. Trantor era aproape, cu strălucirea lui metalică orbitoare. Toran privi şi el.

― Am venit degeaba, Ebling, spuse cu amărăciune. Omul Catîrului a ajuns înaintea noastră.

Ebling Mis se frecă la ochi cu o mînă slăbită, iar vocea îi era o bolboroseală fără noimă. Toran se enervă:

― Am spus că oamenii aceia ştiau că Fundaţia s-a prăbuşit. Am spus...

― Ce?

Mis ridică ochii mirat, apoi puse mîna uşor pe încheietura mîinii lui Toran, uitînd despre ceea ce discutaseră pînă atunci.

― Toran, eu... priveam către Trantor. Ştii... am o senzaţie bizară... de cînd am sosit pe Neotrantor. E ca un îndemn, o forţă care mă împinge, mă îmboldeşte, parcă dinlăuntrul meu. Toran, voi reuşi; ştiu că voi reuşi. Lucrurile încep să mi se limpezească în minte ― niciodată nu mi-au fost atît de clare.

Toran îl privi mirat şi ridică din umeri. Cuvintele lui Mis nu reuşeau să-i redea încrederea. Mai făcu o încercare:

― Mis?

― Da?

― N-ai văzut o navă coborînd pe Neotrantor exact cînd noi ne ridicam?

Fără să se gîndească, Mis răspunse:

― Nu.

― Eu am văzut-o. Poate a fost o nălucire, dar ar fi putut tot atît de bine să fie nava filiană.