― Torie, am fost astăzi la primărie, la Biroul Producţie. De aceea am întîrziat atît.
― Ce-ai căutat acolo?
― Păi... ― începu ea nesigură ― demult voiam s-o fac. Situaţia se agravează pe zi ce trece. Am ajuns într-o asemenea stare încît nu mai pot suporta fabrica. Moralul fetelor e la pămînt. Izbucnesc în crize de plîns din nimica toată. Cele care nu se îmbolnăvesc devin morocănoase. Chiar şi cele mai vesele au chipuri melancolice. În secţia în care lucrez producţia a ajuns aproape pe sfert faţă de cît era la sosirea mea, şi nu e zi în care să vină toate la lucru.
― Bine, spuse Toran, asta-i treaba Biroului Producţie. Tu ce-ai rezolvat acolo?
― Am pus cîteva întrebări. Dar pretutindeni pe Haven e la fel, Torie. Producţia scade, iar atitudinea de răzvrătire şi insatisfacţia sînt în creştere. Şeful Biroului n-a făcut decît să ridice din umeri ― după ce aşteptasem în cameră mai mult de-o oră să mă primească, şi asta numai pentru că sînt nepoata coordonatorului ― şi să-mi spună că problema îl depăşeşte. Eu cred, însă, că nici nu-i pasă.
― Ei, şi tu, n-o lua chiar aşa, Bay.
― Nu-i pasă, insistă ea cu convingere şi amărăciune. Se întîmplă ceva ciudat. Există acelaşi sentiment cumplit de frustrare pe care l-am avut şi în Bolta Timpului, atunci cînd Seldon ne-a abandonat. Şi tu ai simţit asta.
― Da, ai dreptate.
― Ei, bine, sentimentul acesta a revenit, continuă ea cu îndărătnicie. Iar dacă-i aşa, nu vom putea rezista în faţa Catîrului... Chiar dacă am avea partea materială, ne lipseşte sufletul, spiritul şi voinţa, Torie. Lupta nu are nici un rost.
După cîte îşi amintea Toran, Bayta nu plînsese niciodată în faţa lui, şi n-o făcu nici de data asta. Sau, oricum, nu vărsă lacrimi. Toran o cuprinse uşor pe după umăr şi-i şopti:
― Ar fi bine să uiţi, draga mea. Înţeleg ce simţi. Dar nu...
― Da, nu putem face nimic! Aşa zice toată lumea, iar noi stăm şi aşteptăm măcelul.
Se întoarse din nou la sandvişul şi la ceaiul pe care le avea în faţă. Toran aranjă tăcut paturile. Afară era întuneric beznă.
Lui Randu, noul coordonator ― o funcţie la vreme de război ― al Confederaţiei oraşelor de pe Haven, îi fusese atribuită, la cerere, o cameră la un etaj superior, pe fereastra căreia putea contempla acoperişurile caselor şi verdeaţa oraşului. Acum, în lumina palidă a peşterii, oraşul devenise o mare de umbre fără contur. Dar acum Randu nu încerca să le desluşească, fiind preocupat de alte lucruri.
― Pe Haven se spune că atunci cînd luminile peşterii se sting, e vremea ca cei drepţi şi harnici să se culce, îi sugeră el lui Ebling Mis, ai cărui ochi mici şi limpezi nu păreau să privească decît paharul cu vin roşu pe care-l ţinea în mînă.
― Dormi mult în ultima vreme?
― Nu, Mis! Îmi cer scuze că te-am chemat atît de tîrziu. E adevărat, îmi place să lucrez mai mult noaptea. Nu-i ciudat? Oamenii de pe Haven au înţeles foarte bine că absenţa iluminatului înseamnă somn. Chiar şi eu. Acum, însă, situaţia s-a schimbat...
― Te ascunzi, spuse Mis placid. Eşti înconjurat de oameni în timpul orelor de veghe şi le simţi privirile şi speranţele pe care şi le pun în tine. Nu poţi rezista astfel. În perioada de somn eşti liber.
― Ai şi tu, deci, sentimentul ăsta nenorocit al înfrîngerii?
Ebling Mis încuviinţă cu o domoală mişcare a capului:
― Da, e o psihoză în masă, o panică generală incalificabilă Pentru numele Galaxiei, Randu, ce credeai? Sîntem o cultură devitalizată care a fost educată să creadă orbeşte că un erou popular al trecutului a plănuit totul şi că se îngrijeşte de fiecare aspect, fie el cît de minor, al vieţii noastre incalificabile. Modelul de gîndire evocat are toate caracteristicile ad religio şi ştii bine ce înseamnă asta.
― Cîtuşi de puţin.
Mis nu se simţi entuziasmat să explice. Aşa i se întîmpla mereu. Prin urmare, mîrîi, privi îndelung ţigara de foi pe care o învîrtea gînditor între degete şi zise:
― Caracterizată prin puternice reacţii de credinţă. Credinţele nu pot fi abandonate decît cu riscul provocării unui şoc grozav, care produce o discontinuitate mentală aproape completă. Cazurile uşoare înseamnă isterie şi un morbid sentiment de insecuritate. Cazurile grave, nebunie şi sinucidere. Cu alte cuvinte, cînd Seldon ne-a înşelat, punctul nostru de sprijin a dispărut, iar noi ne-am bazat pe el într-atît de mult încît muşchii ni s-au atrofiat şi n-am mai fost capabili să stăm pe propriile noastre picioare. Asta se întîmplă acum. Metafora e cam butucănoasă, dar e purul adevăr.
― Dar tu, Ebling, cum stai cu musculatura?
Psihologul trase cu nesaţ din ţigara de foi, apoi dădu drumul uşor fumului printre buze:
― Cam ruginită, dar nu atrofiată. Profesiunea m-a învăţat să gîndesc cît de cît independent.
― Şi vezi vreo ieşire din situaţia asta?
― Nu, dar trebuie să existe una. Probabil că Seldon n-a anticipat apariţia Catîrului. Poate că nu a garantat victoria noastră, dar nici înfrîngerea. El a ieşit din joc şi acum trebuie să ne descurcăm singuri. Catîrul poate fi înfrînt.
― Cum?
― Prin singurul mod în care oricine poate fi bătut ― atacînd cu forţe superioare acolo unde el este mai slab. Vezi tu, Randu, Catîrul nu e supraom. Dacă va fi în cele din urmă înfrînt, toată lumea va înţelege asta. Numai că este un necunoscut, iar legendele se nasc iute. Se presupune că e un mutant. Ei bine, şi ce-i cu asta? Un mutant înseamnă „supraom" pentru ignoranţii umanităţii. Nici vorbă de aşa ceva. Se apreciază că în Galaxie se nasc în fiecare zi cîteva milioane de mutanţi, dintre care numai unu sau doi la sută pot fi detectabili cu ochiul liber sau cu ochiul minţii. Dintre aceştia, unu sau doi la sută sînt farsori, numai buni pentru centrele de distracţii, pentru laboratoare şi pentru moarte. Macromutanţii cu mutaţii pozitive sînt aproape toţi curiozităţi inofensive, fiind neobişnuiţi doar din punct de vedere normal sau, adesea, subnormal faţă de ceilalţi. Înţelegi, Randu?
― Înţeleg. Dar ce-mi poţi spune despre Catîr?
― Presupunînd, prin urmare, că el este un mutant, putem considera că are unele atribute ― mentale, desigur ― pe care le poate folosi pentru a cuceri lumile. În alte privinţe, fără îndoială, are şi lipsuri, pe care trebuie să le descoperim. N-ar fi atît de secretos, nu s-ar sfii să apară în faţa altora, dacă aceste minusuri n-ar fi evidente şi fatale. Asta, dacă este mutant.
― Există alternativă?
― S-ar putea. Dovezile privitoare la mutaţie provin de la Căpitanul Pritcher, de la ceea ce era odată Serviciul de Informaţii al Fundaţiei. El a tras aceste concluzii folosind amintirile neclare ale celor care pretindeau că l-ar fi cunoscut pe Catîr în copilărie şi în tinereţe. Pritcher a lucrat pe baza unor informaţii greu de verificat, probele descoperite putînd fi sugerate chiar de către Catîr pentru a-şi atinge scopurile numai de el ştiute, fiindcă el a fost ajutat în mod sigur de reputaţia sa de mutant-supraom.
― E interesant ce spui. Cînd ai ajuns la concluzia asta?
― Nu-i o concluzie. Mai precis, e doar o alternativă ce trebuie adîncită. Randu, să presupunem, de pildă, că acest Catîr a descoperit o formă de radiaţie capabilă să anihileze energia mintală, tot aşa cum posedă una care anihilează energia atomică. Ce zici? N-ar putea fi asta explicaţia stării care ne-a cuprins pe toţi şi a tot ceea ce a distrus Fundaţia?
Randu părea cufundat într-o tristeţe fără margini, încît aproape că nici nu mai ştia ce să răspundă.
― Dar ce s-a ales de cercetările tale asupra măscăriciului Catîrului?
Ebling Mis avu un moment de şovăială:
