Buzele ei uimitor de pline aproape că nici nu se mişcaseră, iar Bayta băgă de seamă că fata avea colţurile buzelor uşor fardate pentru a crea impresia unui zîmbet imperceptibil, care reprezenta ultimul cuvînt al eleganţei.
Bayta analiză înţepătura insinuantă a vorbelor fetei şi rămase recunoscătoare pentru momentul de răgaz ce i-l oferi sosirea prînzului, apărut după ce o porţiune din tăblia mesei lunecă fără zgomot într-o parte şi tava se ridică. Rupse cu atenţie ambalajul tacîmurilor, pe care le manevră delicat ca să nu se frigă.
― Nu te poţi gîndi la altceva, Hella?
― A, ba da, zise Hella. Pot! (Cu o mişcare expertă a degetelor, îşi azvîrli ţigara în dezintegratorul de lîngă ea, şi minuscula licărire atomică o mistui într-o clipă.) De exemplu, spuse ea ― împreunîndu-şi mîinile cu degete lungi şi îngrijite sub bărbie ―, mă gîndesc că am putea încheia un acord favorabil cu acest Catîr şi am pune capăt acestui război fără sens. În al doilea rînd, eu nu am nici... ăă... mijloacele necesare care să-mi permită să plec repede undeva atunci cînd Catîrul ne va cuceri.
Bayta reuşi să-şi păstreze calmul şi limpezimea gîndirii. Cu o voce plăcută şi indiferentă întrebă:
― N-ai pe nimeni ― soţ sau frate ― pe vreo navă de luptă?
― Nu. Şi tocmai de aceea nu văd rostul sacrificiului pe care îl fac soţii sau fraţii altora.
― Sacrificiile vor fi mai mari dacă ne predăm.
― Fundaţia a capitulat şi acum e pace. Bărbaţii noştri sînt plecaţi cu toţii şi întreaga Galaxie ne este împotrivă.
― Mă tem că lipsa bărbaţilor te îngrijorează cel mai mult, îi spuse duios Bayta, care mesteca în grabă legume, simţind vag că în jurul ei se făcuse linişte. Nimeni nu catadicsi să răspundă vorbelor cinice ale Hellei.
Plecă în goană, după ce apăsă pe butonul pentru curăţarea mesei şi pregătirea ei pentru ocupanta din schimbul următor.
O fată proaspăt sosită, la trei mese mai încolo, şopti către Hella:
― Cine era?
Hella se strîmbă indiferentă:
― Nepoata coordonatorului. Nu ştiai?
― Zău? Şi ce face aici? întrebă aceasta, câutînd să mai vadă o dată silueta care se îndepărta.
― Lucrează la banda de montaj. N-ai băgat de seamă că sentimentele patriotice au mare trecere? Totu-i atît de democratic încît îmi vine să vărs.
― Ei, şi tu, Hella, zise fata grăsuţă din dreapta. Doar nu ne-a ameninţat cu relaţiile ei pînă acum. De ce nu-i dai pace?
Hella îşi ignoră vecina, măsurînd-o cu o privire glacială, şi-şi aprinse o altă ţigară.
Fata proaspăt sosită asculta cu interes flecăreala contabilei cu ochi strălucitori din faţa ei:
― ...şi se zice că a fost în Boltă... chiar în Boltă, cînd a vorbit Seldon... şi se mai zice că primarul spumega de furie, că au avut loc tulburări stradale şi că a plecat înainte de sosirea Catîrului... S-ar părea că a fost o evadare ca prin urechile acului... au trecut prin blocadă... Mă-ntreb de ce n-o fi scriind o carte despre aventura asta, pentru ca sînt foarte căutate cărţile despre război, ştii? Şi se zice că a fost şi pe lumea Catîrului... Kalgan, şi...
Se auzi soneria care anunţa sfîrşitul orei de masă; încet-încet, încăperea se goli. Vocea contabilei depăna în continuare, iar fata cea nouă, cu ochi mari şi uimiţi, o întrerupea cînd şi cînd cu cîte un "chiar aşa?".
Cînd Bayta se întoarse acasă, luminile din uriaşa peşteră se stinseră unele după altele, pînă ce coborî întunericul care aducea binemeritatul somn celor îndreptăţiţi să doarmă după o zi grea de muncă.
Toran o întîmpină la uşă, ţinînd în mînă o felie de pîine cu unt.
― Unde-ai fost pînă acum? întrebă el cu gura plină. Apoi înghiţi şi spuse mai limpede: Am improvizat şi eu o cină cum m-am priceput. Să nu te superi dacă n-o fi prea grozavă.
Ea, însă, îl cercetă mirată:
― Torie! Unde ţi-e uniforma? Ce-i cu tine în ţinută Civilă?
― Aşa e ordinul, Bay. Randu discută acum cu Ebling Mis, dar n-am idee ce plănuiesc. Asta e tot ce pot să-ţi spun.
― Vom pleca? întrebă ea şi făcu brusc un pas către el.
Torie o sărută înainte de a-i răspunde:
― Aşa cred. Va fi periculos.
― Ce nu-i periculos acum?
― Exact... A, să nu uit, am trimis deja după Magnifico, aşa că va veni şi el, probabil.
― Vrei să spui că va trebui să anulăm concertul de la Fabrica de Motoare?
― Desigur.
Bayta trecu în camera alăturată şi se aşeză să mănînce o cină care purta cu prisosinţă urmele "improvizaţiei". Tăie repede şi precis sandvişurile în două şi spuse:
― Foarte rău că anulăm concertul. Fetele de la fabrică îl aşteptau cu interes şi nerăbdare. Şi dacă e pe-aşa, şi Magnifico dorea ca el să aibă loc. La naiba, e o fiinţă atît de bizară!
― Reuşeşte să-ţi trezească un sentiment matern. Bay, ăsta-i adevărul. Într-o bună zi, o să avem un copil şi atunci o să-l uiţi pe Magnifico.
― Mi se pare mie că, pînă una, alta, tu îmi trezeşti sentimente materne, îi răspunse Bayta mestecînd de zor. Apoi lăsă sandvişul deoparte, redevenind gravă şi serioasă: Torie!
― Mmm?!
