Magnifico reprezenta imaginea tipică a nenorocirii şi deprimării totale. Trupul îi era chircit în veşnicul lui efort de a-şi face curaj şi de a înfrunta lumea. Nasul lui mare era palid, iar ochii trişti şi coborîţi oblic spre tîmple se roteau neliniştiţi în toate părţile.
Se agăţă de mîna Baytei şi, cînd ea se aplecă spre el, şopti:
― Doamna mea, crezi că toţi aceşti oameni importanţi s-au numărat printre cei care m-au urmărit atunci cînd... cînd am cîntat eu la Vizi-Sonor?
― Toţi, toţi, sînt sigură, îl linişti Bayta şi-l scutură uşor de umăr. Sînt convinsă că toţi socotesc că eşti cel mai minunat interpret din Galaxie şi că acel concert al tău a fost cel mai măreţ pe care l-au văzut vreodată, aşa că ridică-te şi stai ca toată lumea. Trebuie să fim demni.
El făcu o încercare de a zîmbi la încruntarea ei jucăuşă şi-şi destinse încet membrele lungi.
Era amiaza...
... şi cubicului de sticlă nu mai era gol.
În mod cert, nimeni nu fusese martor la apariţie. Totul se petrecuse pe neaşteptate ; cu o fracţiune de secundă în urmă, cubicului era gol, iar acum în el se afla o siluetă într-un scaun cu rotile, un bătrîn scofîlcit, pe a cărui faţă pergamentoasă doar ochii erau vii şi strălucitori şi a cărui voce se vădi mai apoi a fi cel mai viu element. Ţinea pe genunchi o carte deschisă cu faţa în jos şi vorbea cu blîndeţe:
― Sînt Hari Seldon!
În tăcerea profundă care se lăsase, vocea lui răsună cu intensitatea tunetului.
― Sînt Hari Seldon! Nu ştiu dacă este cineva prezent, căci nu pot detecta acest lucru prin simplă percepţie senzorială. Deocamdată am prea puţine temeri în ceea ce priveşte un eşec al Planului. Pentru primele trei secole, procentajul de probabilitate în privinţa nondeviaţiei este de nouăzeci şi patru virgulă doi.
Făcu o pauză pentru a zîmbi, şi apoi continuă vioi:
― Apropo, dacă vreunul dintre voi stă în picioare, îl rog să ia loc. Dacă vrea cineva să fumeze, e liber s-o facă. Eu nu sînt prezent în carne şi oase. Nu este nevoie să faceţi paradă de protocol. Să abordăm problema momentului, deci. Pentru prima oară, Fundaţia s-a confruntai cu războiul civil, sau trece probabil prin ultimele stadii înainte de izbucnirea acestuia. Pînă acum, atacurile din exterior au fost înfrînte, aşa cum era de aşteptat, şi, potrivit legilor stricte ale psihoistoriei, acest lucru era inevitabil. Atacul din acest moment vine din partea unui grup extern prea indisciplinat împotriva unui guvern central excesiv de autoritar. Procedeul era necesar, iar rezultatul ― evident.
Aerul demn al înalţilor membri ai publicului începu să se veştejească. Indbur se ridică pe jumătate de pe scaun.
Bayta se aplecă în faţă, profund tulburată. Despre ce vorbea Seldon? Îi scăpaseră cîteva cuvinte...
― ...încît compromisul la care s-a ajuns este necesar din două puncte de vedere. Revolta Neguţătorilor Independenţi introduce un nou element de incertitudine pentru Guvern, care a devenit, probabil, peste măsură de încrezător în forţele sale. Elementul de strădanie spre mai bine este reinstaurat. Deşi înfrîntă, o dezvoltare sănătoasă a democraţiei...
Se auziră cîteva voci stridente. Şoaptele deveniseră din ce în ce mai puternice şi prevedeau izbucniri de panică.
Bayta îi spuse lui Toran la ureche:
― De ce nu vorbeşte despre Catîr? Neguţătorii nu s-au revoltat niciodată.
Toran ridică din umeri drept răspuns. Silueta aşezată vorbi bine dispusă unui public în mijlocul căruia dezordinea creştea:
― ...un nou şi mai ferm guvern de coaliţie era rezultatul necesar şi benefic al unui război civil normal, care i-a fost impus Fundaţiei. Acum, doar rămăşiţele Vechiului Imperiu mai stau în calea continuării expansiunii, iar aceste rămăşiţe, în următorii cîţiva ani cel puţin, nu vor pune probleme. Bineînţeles că nu pot dezvălui natura următoarei proble...
În vacarmul de nedescris, buzele lui Seldon se mişcau fără a mai emite vreun sunet.
Ebling Mis şedea lîngă Randu şi avea chipul roşu de supărare. Striga:
― Seldon a luat-o razna. A greşit criza. Voi, Neguţătorilor, aţi plănuit vreodată să declaraţi război civil?
Randu spuse moale:
― Da, am plănuit unul. Am renunţat cînd a apărut Catîrul.
― Atunci Catîrul e un element suplimentar, neanunţat în psihoistoria lui Seldon? Hei, ce se întîmplă?
În tăcerea îngheţată care cuprinse brusc publicul, Bayta văzu din nou cubicului gol. Strălucirea atomică a pereţilor dispăruse şi uşoara adiere a aerului condiţionat nu se mai simţea.
De undeva, se auzi vaierul strident al unei sirene, şi Randu abia reuşi să îngaime:
― Raid spaţial!
Ebling Mis duse ceasul la ureche şi izbucni:
― S-a oprit, pentru numele Galaxiei! Mai e vreun ceas care să meargă în încăperea asta? Vocea lui era ca un muget.
Zeci de ceasuri fură duse la zeci de urechi. Şi, după cîteva secunde, era evident că nici un ceas nu mai funcţiona.
― Atunci, spuse Mis cu un aer sumbru şi îngrozit, ceva a oprit toată energia atomică din Bolta Timpului ― iar Catîrul atacă.
Răcnetul lui Indbur se auzi dominînd vacarmul din sală:
― Ocupaţi-vă locurile! Catîrul este la cincizeci de parseci distanţă.
― Era acum o săptămînă, urlă Mis către el. În momentul acesta, Terminus este bombardat.
Bayta se trezi cuprinsă încet de o adîncă deprimare. Îi simţea învăluirea şi strînsoarea, încît cu greu mai putea vorbi, iar puţinele cuvinte păreau să i se oprească în gît, sufocînd-o.
De afară se auzi vuietul din ce în ce mai puternic al unei mulţimi în continuă creştere. Uşile fură brusc date în lături. În sală intră un bărbat îngrozit şi se adresă precipitat lui Indbur, care se năpustise spre el:
― Excelenţă, reuşi el să articuleze, nici un vehicul nu mai circulă în tot oraşul, nici o linie de comunicaţie cu exteriorul nu mai funcţionează. Mi s-a raportat că Flota a Zecea este înfrîntă şi că navele Catîrului sînt dincolo de atmosfera planetei. Cartierul General...
