― Atunci, vrei să mă ţii de mînă?
Bayta îi luă mîna între ale ei şi măscăriciul urmări cu ochii mari cum i se pun pe cap plăcuţele lustruite ale aparatului.
Ebling Mis se lăfăia nepăsător pe scaunul luxos din apartamentului particular al primarului Indbur, cîtuşi de puţin impresionat sau recunoscător pentru cinstea ce i se făcuse, şi-l privea cu răutate neascunsă pe micuţul primar care nu-şi găsea locul. Zvîrli apoi chiştocul ţigării de foi şi scuipă cîteva firişoare de tutun ce-i rămăseseră pe limbă.
― Şi, apropo, Indbur, dacă vrei ceva special pentru următorul concert de la Sala Mallow, zise el, poţi să-i trimiţi pe cîntăreţii aceia la jucării electronice în pustiul din care au venit şi să-l angajezi pe şmecherul ăsta mic pentru a cînta la Vizi-Sonor. Indbur, e de necrezut cum cîntă.
― Nu te-am chemat aici să-mi ţii prelegeri despre muzică, spuse Indbur necăjit. Ce veşti mai ai despre Catîr? Asta să-mi spui. Ce-i cu el?
― Catîrul? Păi, să-ţi spun şi despre asta. Am folosit o sondă de suprafaţă şi n-am obţinut mare lucru. Nu pot folosi Sonda Psihică pentru că amărîtul acela este speriat de moarte cînd aude de ea, astfel că rezistenţa pe care ar opune-o i-ar pîrjoli mintea aia incalificabilă de îndată ce i-aş aplica-o. Dar, uite ce-am descoperit şi dacă o să încetezi să mai baţi darabana cu degetele în masă... În primul rînd, trebuie alungată teama de forţa fizică a Catîrului. Probabil că e puternic, dar majoritatea basmelor pe care le spune măscăriciul ăsta sînt considerabil umflate de memoria lui încărcată de temeri. Poartă ochelari ciudaţi şi ochii lui ucid, deci are evidente puteri mintale,
― Asta o ştiam de la bun început, comentă acru primarul.
― Atunci, Sonda confirmă acelaşi lucru, şi de aici încolo voi lucra matematic.
― Zău? Şi cît are să dureze? O să mă ameţeşti cu vorbe şi promisiuni.
― Cam o lună, aş zice, şi s-ar putea să mai am ceva pentru tine. După cum, la fel de bine, s-ar putea să n-am nimic. Dar ce contează? Dacă totul e în afara Planului Seldon, şansele noastre sînt infime, incalificabil de mici.
Indbur se răţoi furios la psiholog:
― Acum te-am prins, trădătorule. Mincinosule! Zi că nu eşti şi tu unul din ticăloşii propagatori de zvonuri care propovăduiesc defetismul şi panica în întreaga Fundaţie, făcîndu-mi sarcina de două ori mai grea.
― Eu? Eu? făcu Mis, simţind că vede negru în faţa ochilor de furie.
― Pentru că, pe toţi norii de praf ai Spaţiului, spuse Indbur arţăgos, Fundaţia va învinge ― Fundaţia trebuie să învingă,
― În ciuda înfrîngerii de la Horleggor?
― N-a fost o înfrîngere. Ai înghiţit şi tu minciuna pe care o vîntură toată lumea? Am fost copleşiţi şi trădaţi...
― De către cine? întrebă Mis dispreţuitor.
― Democraţii păduchioşi sînt cei care-au făcut-o, strigă Indbur. Ştiam demult că Flota este parazitată de grupuri democratice. Majoritatea au fost daţi afară, dar au rămas destui care ar putea să explice incredibila capitulare a douăzeci de nave în toiul bătăliei ― suficient pentru a forţa o înfrîngere. Din punctul ăsta de vedere, domnule slobod la gură, patriot şi culme a virtuţilor primitive, care sînt legăturile tale cu democraţii?
Ebling Mis ridică din umeri, respingînd acuzaţia:
― Ai luat-o razna, ştii? Dar de atunci retragerea continuă şi, în plus, pentru pierderea unei jumătăţi din Siwenna tot democraţii sînt de vină?
― Nu. Nu democraţii, zîmbi tăios omuleţul. Ne retragem ― aşa cum s-a retras dintotdeauna Fundaţia în faţa atacurilor, pînă cînd inevitabilul mers al istoriei ne va surîde. Văd deja rezultatul. Aşa-zisa Rezistenţă a democraţilor a difuzat deja manifeste, jurînd să-şi dovedească credinţa şi să sprijine Guvernul. S-ar putea să fie o farsă, o acoperire pentru o trădare şi mai mare, dar mă slujesc de ea, iar propaganda care rezultă îşi va avea efectele ei bune, oricare ar fi planurile trădătorilor şi ticăloşilor. Şi chiar mai mult decît atît...
― Ce anume e mai mult, Indbur?
― Judecă şi singur. Acum două zile, aşa-numita Asociaţie a Neguţătorilor Independenţi a declarat război Catîrului, şi flota Fundaţiei s-a întărit, dintr-un foc, cu o mie de nave. Înţelegi tu, Catîrul ăsta a împins lucrurile prea departe. Ne găseşte dezbinaţi şi ciorovăindu-ne între noi, dar sub presiunea atacului ne unim şi redevenim puternici. Trebuie să piardă. E inevitabil, ea întotdeauna.
Mis părea să mai radieze încă scepticism:
― Atunci spune-mi tu că Seldon a plănuit pînă şi apariţia întîmplătoare a unui mutant.
― Mutant? Eu nu l-aş putea deosebi de o fiinţă umană şi nici tu, dar dăm crezare scornelilor unui căpitan rebel, unor tineri fără minte, de cine ştie unde, şi unui măscărici nătîng. Pierzi din vedere cea mai convingătoare dovadă dintre toate ― cea pe care singur ai descoperit-o.
― Eu?
Pentru o clipă, Mis rămase descumpănit.
― Da, tu, rînji primarul. Bolta Timpului se va deschide peste nouă săptămîni. Şi ce-i cu asta? Se deschide pentru o criză. Şi dacă acest atac al Catîrului nu este o criză, atunci care e "adevărata" criză pentru care se va deschide Bolta? Răspunde-mi, umflat bătrîn.
Psihologul făcu un semn a lehamite:
― Bine, bine, dacă asta te face fericit. Fă-mi, totuşi, o favoare, te rog. Numai dacă, dar numai dacă bătrînul Seldon îşi va ţine cuvîntarea, lasă-mă şi pe mine să asist la Marea Deschidere.
― În regulă. Acum, pleacă de-aici. Şi să nu te mai văd în faţa ochilor nouă săptămîni.
― Cu plăcere incalificabilă, oroare uscată a naturii, bolborosi Mis în barbă şi plecă.
18
Prăbuşirea Fundaţiei
ÎN JURUL Bolţii Timpului se crease o atmosferă care, din mai multe motive, era greu de explicat. Nu era un aer de degradare, pentru că Bolta, bine iluminată şi bine întreţinută, cu desenul coloristic al pereţilor încă foarte proaspăt şi cu şirurile de scaune confortabile fixate în podea, părea proiectată să dureze o veşnicie. Nici măcar nu era din cale-afară de veche, pentru că cele trei secole care trecuseră peste ea nu lăsaseră nici o urmă. Nu era vizibil nici un efort în construcţia clădirii care să trezească un respect exagerat sau veneraţie, pentru ca înzestrările erau simple sau, mai degrabă, sobre.
Cu toate acestea, după ce se adunau toate minusurile şi se făcea totalul, mai rămînea ceva: acel cubicul de sticlă care domina jumătate din încăpere, cu goliciunea lui străvezie. De patru ori în decurs de trei secole, simulacrul viu al lui Hari Seldon stătuse acolo şi vorbise. De două ori, vorbise fără să aibă auditoriu.
De-a lungul a trei secole, şi respectiv nouă generaţii, bătrînul, care anticipase zilele măreţe ale Imperiului Universal, înţelesese mai multe despre Galaxia stră-ultra-stră-strănepoţilor săi decît cei care trăiau în prezent.
Cubicului gol aştepta răbdător.
Primul sosi Primarul Indbur al Treilea, care călătorise cu automobilul lui de sărbătoare pe străzi tăcute ce purtau pecetea îngrijorării pe care o trăia oraşul. Îşi adusese cu el propriul scaun, care era mai înalt şi mai confortabil decît cele de aici. Îl aşezase în faţa celorlalte, astfel că Indbur domina totul, mai puţin limpezimea goală de sticlă din faţa lui. Funcţionarul din stînga sa înclină capul ceremonios:
