trebuit să-mi omor cămila. Era un mehari frumos. Niciodată n-am să mai găsesc unul la fel.
îşi strânse lucrurile, lăsă sprijinite de perete o gerba cu apă şi un sac cu fructe uscate şi i le arătă cu un gest.
• Ai grijă de ele! îl sfătui. Mai ales de apă. Şi nu încerca să te dezlegi. O să transpiri şi-o să ţi se facă sete. în cazul
ăsta, s-ar putea să nu-ţi ajungă
apa. încearcă să dormi... Asta-i cel mai hine: când dormi nu
consumi energie... Ieşi. Noaptea era întunecoasă, cu un cer negru fără lună presărat de stele
care acolo, în munţi, păreau şi mai aproape, de parcă ar fi atins crestele
piscurilor ce se înălţau deasupra capului său, şi rămase gânditor câteva clipe, ca să se orienteze, poate, sau ca să-şi traseze în minte drumul pe care avea să-
1 urmeze din locul unde se găsea până la un fort îndepărtat. în primul rând,
avea nevoie de cămile, o mare cantitate de provizii şi gerbe pe care să le
umple cu cât mai multă apă, pentru că ştia că în împrejurimile erg-ului Tikdabra nu erau puţuri, iar mai la sud începea „marele pământ pustiu" ale cărui hotare nimeni nu le cunoştea cu precizie. Merse toată noaptea, cu acel pas al său rapid şi elastic, un pas ce ar fi
epuizat pe oricine, dar care pentru un târgui făcea parte din viaţă, şi zorii îl
găsiră pe culmea unui deal ce domina o vale unde, cu mii de ani în urmă,
cursese probabil un râuşor. Nomazii ştiau că în valea aceea era de-ajuns să
sapi o jumătate de metru ca un atankor să-ţi dea apă
suficientă
pentru cinci
cămile, de aceea era un punct obligatoriu pentru caravanele care veneau din sud şi se îndreptau spre marea oază El-Akab. Văzu trei tabere aşezate de-a lungul albiei, care, la ivirea zorilor, începură
să înteţească
focurile şi să adune animalele ce păşteau pe povârnişuri,
pregătindu-se să-şi continue drumul.
Observă cu atenţie, fără să se lase văzut, până ajunse să fie absolut sigur că printre călători nu erau soldaţi, şi abia atunci se hotărî să coboare, oprindu-
se în faţa celei mai mari jaime întâlnite în drumul său, unde patru bărbaţi îşi
sorbeau ceaiul de dimineaţă.
• Metulem, metulem!
• Aselam aleikum, veni răspunsul unanim. Ia loc şi bea un ceai cu noi. Pesmeţi?
Mulţumi pentru pesmeţi, pentru brânza aproape râncedă, dar tare şi gustoasă, şi pentru curmalele zemoase pe care le mancă bând un ceai unsuros,
dulce, cu foarte mult zahăr, ce-i încălzi trupul, alungând frigul dimineţii din deşert.
Cel care părea conducătorul grupului, un beduin cu barbă şireţi ce te priveau fix, îl întrebă fără nici o intonaţie în glas :*
• Tu eşti Gacel? Gacel Sayah, din neamul Kel-Talgimus ? Şi, văzându-1 că încuviinţează în tăcere, adăugă:
• Te caută.