• O să-ţi aleg cele mai bune cămile şi tot ce-ţi mai trebuie. Şi o să umplu şi gerbele. Se îndepărtă
cu paşi repezi, urmărit de privirile celorlalţi; fără
îndoială,
şeful era mândru de el.
• E curajos şi inimos şi te admiră pentru faptele tale, spuse. Eşti pe cale să ajungi bărbatul cel mai vestit din deşert.
• Nu asta caut, răspunse cu convingere. Nu vreau decât să pace cu familia mea. Făcu o pauză.
• Şi să fie respectate legile noastre.
trăiesc în
• Niciodată
n-o să
mai poţi trăi în pace cu familia ta, îi atrase atenţia
zlătarul. Va trebui să pleci din ţară.
• E o graniţă la sud de „pământurile pustii" din Tikdabra, spuse şeful. Şi alta, la est, la vreo trei zile de mers de munţii Huaila. Clătină din cap.
• Cea din vest e departe, foarte departe. Niciodată acolo. La nord sunt oraşele şi marea. Nici acolo n-am fost.
• a. m ajuns până
• a. • Cum pot şti când am trecut frontiera şi sunt la adăpost? întrebă interesat.
Ceilalţi se priviră între ei, incapabili să-i dea un răspuns. Cel ce nu vorbise până atunci, un negru akli, fiu de sclavi, ridică din umeri.
• Nimeni nu ştie exact. Nimeni, repetă, sigur de ceea ce spune. Anul trecut am coborât cu o caravană până în Niger şi nici la dus, nici la întors n-am ştiut vreun moment în ce ţară suntem.
• în cât timp aţi ajuns la râu?
Negrul căzu pe gânduri, încercând să-şi amintească. Până la urmă spuse, fără să pară foarte convins:
• O lună, plescăi din limbă, încercând să alunge nişte gânduri neplăcute.
Venise seceta, secaseră
puţurile şi a trebuit să
facem un ocol mare ca să
evităm Tikdabra. Când eram copil, puteai găsi puţuri bune şi savane cu multe zile înainte de-a ajunge la râu. Acum, nisipurile ameninţă malurile, puţurile au secat şi dispar ultimele urme de iarbă. Câmpiile unde înainte
păşteau animalele poporului peuls1 nu mai folosesc acum nici cămilelor celor
mai înfometate, iar din oazele populate unde te puteai odihni n-a mai rămas nici amintirea - plescăi din nou din limbă. Iar eu nu sunt bătrân, preciza. Nu. Nu sunt bătrân. Deşertul e cel care înaintează prea repede...
• Mie nu-mi pasă că
deşertul înaintează
şi înghite alte pământuri, zise
Gacel. Mă
simt bine aici. Mă
îngrijorează
ideea că
la un moment dat nici
deşertul n-o să fie suficient de mare ca să fim lăsaţi în pace. Cu cât creşte mai mult, cu atât mai bine. Poate aşa, într-o zi vor uita de noi.