• Ştiu.
• L-ai omorât pe guvernator ?
• Nu.
rară
şi ochi II priveau cu interes şi încetaseră
chiar să
mai mestece, străduindu-se
probabil să înţeleagă dacă spunea adevărul sau nu. în cele din urmă, beduinul adăugă cu naturaleţe :
• Ai nevoie de ceva?
• Patru mehari, apă şi mâncare. Scoase din punga de piele roşie de la gât ceasul şi inelul şi le arătă:
• O să plătesc cu asta. Un bătrân costeliv, cu mâini lungi şi delicate de zlătar, luă inelul şi îl
cercetă cu expresia celui care îşi cunoaşte meseria, în timp ce bărbatul cu
barbă rară studia, la rândul lui, ceasul greu. Zlătarul îi înapoie, în sfârşit, bijuteria şefului său:
• Valorează cel puţin zece cămile, îl asigură. Piatra e bună. Celălalt încuviinţă, păstră inelul şi întinse mâna, înapoindu-i ceasul.
• Ia tot ce ai nevoie în schimbul inelului, surâse. trebuiască.
• Nu ştiu să-1 folosesc.
Ăsta s-ar putea să-ţi
• Nici eu, dar dacă vrei să-1 vinzi, o să iei bani buni... E de aur.
• S-a pus preţ spuse. Bani mulţi.
pe capul tău, zise zlătarul, fără
să dea importanţă
celor
• Ştii pe cineva care vrea să-i încaseze ?
• Pe nimeni dintre ai noştri, preciza cel mai tânăr dintre beduini, care îl observase pe târgui cu evidentă admiraţie. Ai nevoie de ajutor? Te pot însoţi. Şeful, probabil tatăl său, făcu un gest de dezaprobare :
• N-are nevoie de ajutor. îi e de-ajuns tăcerea ta. Făcu o pauză.
• Şi nu trebuie să ne băgăm în povestea asta. Militarii sunt furioşi şi am avut deja destule probleme cu ei. Se întoarse spre Gacel.
• îmi pare rău, dar trebuie să-i protejez pe ai mei. Gacel Sayah încuviinţă.
• înţeleg. Faci destul vânzându-mi cămilele. Aruncă o privire plină de simpatie spre tânăr.
• Şi ai dreptate: n-am nevoie de ajutor, doar de tăcere. Băiatul înclină uşor capul, părând că-i mulţumeşte pentru respectul
arătat, şi se ridică în picioare.