• Un om drept, răspunse celălalt. Care a greşit, dar e drept.
• De ce a greşit?
• Oricine are încredere în ceilalţi până la punctul de a se lăsa îndepărtat de la putere şi închis greşeşte. Gacel se întoarse spre bătrân:
• E din cei care pretind că toţi trebuie să fim egali? Cum le zice?
• Comunişti ? întrebă zlătarul. Nu. Nu cred că e chiar comunist. Se zicea că e socialist.
• Şi asta ce e ?
• Altceva.
• Asemănător ?
• Nu ştiu prea bine.
Căută o explicaţie pe chipurile celorlalţi, care se mulţumiră să strângă din umeri, arătând aceeaşi ignoranţă, şi hotărî să ridice şi el din umeri, convins că nu avea să ajungă la nici un rezultat punând acele întrebări.
• Trebuie să plec, a fost tot ce-a spus, ridicându-se în picioare.
• Aselam aleikum.
• Aselam aleikum.
Porni spre locul unde tocmai terminau de legat încărcătura pe cămile, verificând cu o privire de expert că totul e în ordine, încalecă pe cea mai iute şi, înainte de-a o face să se ridice în picioare, scoase un pumn de bancnote şi i le dădu băiatului.
• O să găseşti jumătatea care lipseşte în peştera din cheile de la Tatalet, la o jumătate de zi de drum. O ştii?
• O ştiu, afirmă. Acolo l-ai ascuns pe guvernator?
• împreună cu bancnotele, răspunse. Peste o săptămână, când o să treci pe-acolo în drum spre El-Akab, lasă-1 liber...
• Contează pe mine.
• Mulţumesc. Şi nu uita: peste o săptămână. Nu mai înainte.
• N-ai grijă. Allah să fie cu tine! Targui-ul lovi cu călcâiul gâtul mehari-ului,
care se ridică, urmat de celelalte animale, şi se îndepărtară până se pierdură de tot după un grup de stânci.
fără
grabă, Abia atunci băiatul se întoarse şi se aşeză în faţa jaimei. Tatăl său zâmbi
uşor.
• Nu-ţi face griji pentru el, spuse. E târgui, şi nu există nimeni pe lume în stare să prindă un tuareg solitar în deşert. L-au trezit lumina şi liniştea. Soarele pătrundea din belşug prin fereastra zăbrelită, luminând şirurile
lungi de cărţi şi făcând scrumiera de alamă
plină
de mucuri să
arunce sclipiri
argintii, dar, în ciuda orei înaintate, nu auzi nici cel mai vag zgomot în curte şi era sigur că nici nu sunase deşteptarea, ca în fiecare dimineaţă. îl nelinişti acea tăcere. Anii îl obişnuiseră
cu o rutină
militară
şi rigidă,
după care toate acţiunile sale se desfăşurau potrivit unui orar spartan, şi,