mâna pe mitralieră
împotriva paraşutiştilor şi a celor din
Legiunea străină, şi din adolescenţă moartea îl însoţise pe drumul său şi
continuase să-1 însoţească în primii ani ai mandatului său, când fusese nevoit
să condamne la spânzurătoare o mulţime de colaboraţionişti. Prin urmare, nu
avea dreptul să se sperie de moartea a paisprezece temniceri, doar că pe
aceşti temniceri îi cunoştea, pe fiecare în parte, ştia numele şi gusturile fiecăruia şi mai ştia că li se tăiase beregata în propriile lor paturi. Traversă
curtea fără
grabă, ajunse la fereastra mare a barăcii şi privi
înăuntru, punându-şi mâinile streaşină geam.
la ochi ca să
evite reflexele luminii în Erau doar obiecte aliniate, doi metri de la un pat la altul, acoperite cu
cearşafuri murdare ce nu lăsau să absorbit de mindirele groase.
se vadă
nici măcar o pată
din sângele
Nici o respiraţie, nici un sforăit uşor, nici un cuvânt rostit în somn, nici măcar râcâitul unor unghii ce scarpină pielea uscată de soare şi nisip.
Doar tăcerea şi câteva muşte izbindu-se de geam, ca şi când s-ar fi săturat de sânge şi s-ar fi luptat să iasă la lumină şi la aer liber. Zece metri mai departe, împinse uşa de la pavilionul căpitanului şi,
pentru prima dată, soarele intră din plin în încăperea prăfuită, oprindu-se
deasupra patului mare din fund, unde un corp mărunţel şi slab zăcea acoperit, de asemenea, cu un cearşaf foarte alb. închise uşa în urma lui, apoi cercetă
pe îndelete fiecare colţ
al fortului,
fără să descop/'e nici un alt cadavru în gherete şi în faţa pp^fii» ca şi cum
targui-ul ar fi preferat, urmân>^n straniu ritual, să-i târască până la paty™6 lor şi apoi să-i acopere. /
Se întoarse în celula strânse scrisorile, fotografiile copiilor şi exemplarul ferfeniţit din Coran care-1 însoţea d^ând se ştia şi le băgă pe toate, împreună cu^puţinele sale haine, într-un sac de pânză. Apoi se aşeză să aştepte la umbra pridvorului, aproape de fântână, pe când soarele cădea vertical şi ucigaş, ştergând de pe pământ toate umbrele. Căldura sufocantă
îl cufundă
într-o toropeală
neliniştită, un fel de somn
din care se trezi speriat, dar speriat chiar de acea linişte, de acea pace şi de acea tulburătoare senzaţie de gol, scăldat în sudoare şi simţind aproape o durere în urechi, ca şi cum cineva l-ar fi scufundat brusc într-un univers gol pe
dinăuntru, aşa încât şopti încet câteva cuvinte, doar ca să se asculte pe el
însuşi şi să demonstreze că mai existau încă sunete pe pământ.
Putea exista un alt loc mai liniştit decât acel mare panteon în care se transformase vechiul fort de la capătul Saharei într-o zi fără vânt?
De ce fusese construit aici, în mijlocul pustiului, departe de puţurile cunoscute şi de rutele caravanelor, departe de oaze şi graniţe, chiar în inima celui mai absolut neant, nimeni nu părea să ştie.
„Fortul Gerifies", mic şi inutil, avea sens doar prin prisma teoriei că patrulele nomade aveau nevoie de sprijin logistic şi de un loc de odihnă.
Prin urmare, acel loc era la fel de bun ca oricare altul pe o rază de cinci sute de kilometri pătraţi;