intre într-
unui din forturile noastre, să taie gâtul la paisprezece oameni, să-1 elibereze pe cel mai periculos duşman al statului şi să dispară cu el într-un deşert ce se pare
că e „al lui" - dădu din cap cu neîncredere. Se presupune că nostru", domnule colonel. Că întreaga ţară se află sub jurisdicţia armatei şi a forţelor de ordine.
deşertul este „al
• Ţara se compune din nouăzeci la sută deşert, Excelenţă, interveni
generalul comandant al regiunii, pe acelaşi ton de vădită indignare. Cu toate
acestea, restul de zece la sută, zona de coastă, acaparează toate bogăţiile şi
toate eforturile noastre. Trebuie să
controlez o regiune întinsă
cât o jumătate
din Europa cu drojdia armatei şi cheltuieli minime. Proporţia e de mai puţin de un om la o mie de kilometri pătraţi, soldaţii sunt încartiruiţi în oaze şi forturi răspândite ici şi colo fără nici o logică. Credeţi într-adevăr, Excelenţă, că în felul
acesta putem considera că deşertul este al nostru? Prezenţa şi influenţa
noastră
sunt nule, încât acest târgui nu ştia nici acum, după
mai bine de
douăzeci de ani, că suntem o naţiune independentă... El e „stăpânul"
deşertului, sublinie intenţionat. Unicul stăpân. Ministrul Madani păru că
îi dă
dreptate sau, cel puţin, că
preferă
să nu
răspundă
direct şi se îndreptă spre locotenentul Razman, care rămăsese
respectuos în picioare într-un colţ, lângă sergentul-major Malik-el-Haideri.
• Dumneavoastră, domnule locotenent, care, după cum se pare, sunteţi cel ce a avut de-a face mai mult timp cu acest târgui, ce părere aveţi despre el?
• Că
este foarte şiret, domnule. într-un fel sau altul, reuşeşte să
facă
întotdeauna ceea ce nu ne aşteptăm să facă.
• Faceţi-mi o descriere a lui.
• E înalt şi slab. Ministrul rămase în aşteptare şi, cum locotenentul nu continua, insistă:
• Şi mai ce ?
• Nimic altceva, Excelenţă. E întotdeauna acoperit. Nu i se văd decât ochii, negri, şi mâinile puternice... Ministrul slobozi o înjurătură:
• Fir-ar al dracului să fie! exclamă, lovind cu creionul în masă. Ne luptăm cu o fantomă?