şi sigur pe el ce
părăsise într-o seară acelaşi birou, îndreptându-se spre moschee. Prăvălit într- unui din fotoliile greoaie, privea fără
să vadă
pădurea de palmieri prin perdelele
groase şi s-ar fi zis că mintea lui era foarte departe, probabil în peştera unde
suferise cea mai traumatizantă experienţă din viaţa sa. Nici măcar nu-şi ridică privirea când intră Madani, şi acesta trebui să se oprească în faţa lui pentru ca, în sfârşit, să-i observe prezenţa.
• Nu mă aşteptam să te revăd.
Ochii, înroşiţi de oboseală şi parcă măriţi de groază, se înălţară încet; făcu un efort ca să-1 recunoască pe interlocutor. în cele din urmă, murmură cu voce răguşită, de-abia auzită:
• Nici eu - îi arătă Uită-te!
încheieturile mâinilor pline de răni, numai carne vie.
• E mai bine decât să fii mort... Din vina ta paisprezece oameni au fost ucişi şi ţara e în pericol.
• Nici o clipă
nu mi-am închipuit că
o să
reuşească... Eram sigur că îi
întind o capcană oameni ai noştri.
şi că
la Gerifîes or să-1 lichideze. Acolo aveam cei mai buni
• Cei mai buni ? exclamă. Le-a tăiat gâtul ca la găini, unul câte unul... Şi acum Abdul e liber, îţi dai seama ce înseamnă asta? încuviinţă cu un gest:
• O să-1 prindem.
• Cum ? Acum nu e însoţit de un tinerel fanatic şi prost, ci de un care cunoaşte aceste ţinuturi cum noi n-o să le cunoaştem niciodată. Se aşeză în faţa lui pe sofa şi îşi netezi părul cu un gest mecanic. târgul
• Şi când mă insistat pentru tine...
• Regret.
gândesc că
eu te-am propus pentru postul
ăsta şi am
• Regreţi ? dădu drumul unui scurt hohot de râs amar şi dispreţuitor.
Dacă măcar ai fi murit, aş fi putut spune că ai fost torturat până la limite inumane... Dar eşti aici, viu şi făcând caz de nişte răni care se vor
cicatriza în cincisprezece zile. Orice student răzvrătit rezistă mai mult în faţa
oamenilor mei decât i-ai rezistat tu acestui târgui. înainte erai mai dur.
• Când eram tânăr şi torţionarii erau paraşutişti francezi... Atunci credeam în ceva. Era o cauză dreaptă. Poate că nu am fost convins că e drept să-1 ţinem pe Abdul închis pe viaţă.
• Ţi s-a părut drept când ţi s-au oferit acest birou şi numirea ca
guvernator, îi aminti. Şi
ţi s-a părut drept când am hotărât ce să
facem cu el.
