Scoase capul şi nu se miră văzând un chip negru surâzător:
• La guelta din munţii Huaila. Lângă schimnicul. mormântul lui Ahmed-el-Ainin, vă apără
de bandiţi, care caută
apă, sapă
puţuri şi le curăţă
de nisip.
Soldaţi care pornesc în căutarea caravanelor când se rătăcesc, riscându-şi viaţa
în deşert - clătină din cap de mai multe ori. Nu. N-aveţi dreptul la apă, nici la
viaţă, până nu-1 găsesc pe Gacel Sayah.
• Gacel nu e cu familia lui.
• De unde ştii ?
• Pentru că îl căutaţi în „pământul pustiu" din Tikdabra.
• Poate că
greşim. Şi dacă
nu-1 găsim, într-o bună
zi va trebui să se
întoarcă la familia lui glasul i se schimbă, devenind împăciuitor şi convingător. Nu vrem să-i facem rău familiei lui. N-avem nimic împotriva nevestei sau copiilor lui.
II vrem doar pe el şi-o să ne mulţumim să-1 aşteptăm... Mai devreme sau mai târziu, va trebui să apară. Bătrânul tăgădui din cap.
• N-o să apară, răspunse. Dacă sunteţi pe-aproape, n-o să apară
niciodată, fiindcă el cunoaşte deşertul mai bine ca oricine. Făcu o pauză.
• Şi nu e demn de războinici şi de soldaţi să amestece femeile şi copiii în luptele lor. E o tradiţie şi o lege la fel de veche ca şi lumea.
• Ascultă, moşule! - vocea deveni din nou dură, tăioasă şi
ameninţătoare. N-am venit până aici ca să ascult lecţii de morală. Porcul ăsta, pedepsească-1 Allah, a ucis un căpitan sub nasul meu, 1-a răpit pe guvernator, le-a tăiat beregata unor bieţi flăcăi care dormeau şi e convins că-şi poate bate joc de toată ţara. Şi nu-i aşa! îţi jur că nu-i aşa. Deci, alege.
Bătrânul se ridică în picioare şi se îndepărtă încet de buza puţului, fără să scoată un cuvânt. Nu făcuse nici cinci paşi, când Malik strigă:
• Ah, acum îmi amintesc că
oamenii mei trebuie să
mănânce! O să
sacrificăm în fiecare zi câte o cămilă de-a ta, şi poţi să-i prezinţi nota de plată noului guvernator în El-Akab!
Bătrânul se opri o clipă, dar nu se întoarse şi-şi continuă anevoie drumul spre locul unde aşteptau copiii şi animalele sale. Malik îi făcu semn unui soldat negru.
• Aii!