nu decolaţi niciodată
înainte de opt dimineaţa, ceea ce
înseamnă că ajungeţi la erg pe la amiază... în aceste patru ore, nu rămâne nimic din urmele lăsate de o cămilă pe nisip.
• Dar ei? Patru cămile şi doi bărbaţi... Unde se ascund?
• Haide, domnule căpitan! exclamă, deschizând braţele. Dumneavoastră survolaţi în fiecare zi dunele astea. Sute, mii, poate milioane de dune. Vreţi să mă convingeţi că nu s-ar putea camufla acolo o întreagă armată ? O adâncitură în teren, o pânză de culoare deschisă, un pic de nisip deasupra, şi salutare...
• De acord, recunoscu pilotul care vorbise primul. Perfect de acord... Dar
ce vreţi? Să
ne întoarcem şi să continuăm să pierdem timpul şi să
consumăm benzină? N-o să-i găsim, insistă. N-o să-i găsim niciodată! Locotenentul Razman negă
cu un gest, liniştindu-i, şi se apropie de o
hartă mare a regiunii fixată pe peretele hangarului.
• Nu, spuse. Nu vreau să vă întoarceţi în erg, ci să mă duceţi la
adevăratul „pământ pustiu". Dacă acolo. Am putea ateriza?
socotelile mele sunt exacte, au ajuns deja Cei doi bărbaţi se priviră; era clar că nu le surâdea deloc propunerea.
• Aveţi idee ce temperatură e în pustiul acela ?
• Bineînţeles, răspunse. Nisipul poate ajunge la optzeci de grade la amiază.
• Şi ştiţi ce înseamnă asta pentru nişte avioane vechi şi prost întreţinute ca ale noastre? Probleme cu răcirea motorului, turbulenţe, goluri de aer necontrolabile şi, mai ales, probleme de aprindere... Am putea ateriza,
bineînţeles, dar riscăm să
nu ne mai luăm zborul niciodată. Sau să
explodăm
când facem din nou contactul - făcu un gest ce se voia definitiv. Eu refuz.
Era clar că tovarăşul său îi împărtăşea punctul de vedere. Totuşi, Razman insistă:
• Chiar dacă ordinul vine de sus ? - coborî vocea instinctiv. Ştiţi pe cine căutăm?
• Da, încuviinţă cel ce conducea discuţia. Am auzit zvonuri, dar astea
sunt problemele politicienilor, în care n-ar trebui să fim amestecaţi noi, militarii. Tăcu şi apoi arătă spre hartă cu un gest larg.
• Dacă mi se ordonă să aterizez în orice punct din acest deşert pentru că
suntem în război sau ne-a invadat inamicul, aterizez fără să stau o clipă pe
gânduri. Dar nu ca să-1 vânez pe Abdul-el-Kebir, pentru că Abdul-el-Kebir nu mi-ar cere niciodată ceva asemănător.
sunt convins că Locotenentul Razman înţepeni şi, fără să
vrea, aruncă
o privire discretă
spre mecanicii care, la celălalt capăt al uriaşului hangar, se străduiau să pună la punct aparatele. Coborând din nou glasul, îl avertiză:
• E periculos ce-aţi spus acum.