• Ştiu, răspunse pilotul. Dar cred că, după atâţia ani, a sosit momentul
să începem să spunem ce simţim. Dacă nu puneţi mâna pe el în Tikdabra, ceea ce e foarte greu, Abdul-el-Kebir se va întoarce foarte curând şi va sosi clipa când fiecare va trebui să-şi clarifice poziţia.
• S-ar spune că vă bucuraţi că nu l-am găsit.
• Misiunea mea era să-1 caut şi l-am căutat cât de bine am putut. Nu e
vina mea că
nu l-am găsit. In fond, mi-e frică să
mă gândesc ce s-ar putea
întâmpla. Abdul liber înseamnă diviziunea ţării, înfruntări şi, poate, război civil. Nimeni nu doreşte asta propriului său popor.
Când părăsi hangarul, îndreptându-se spre camera sa, locotenentul Razman încă se mai gândea
la acele cuvinte, căci, pentru prima dată, se menţionase o posibilitate care îi înspăimânta pe toţi:
războiul civil, înfruntarea între două despărţea doar un om: Abdul-el-Kebir.
facţiuni ale unui popor pe care le
După mai bine de un secol de colonialism, neamul său nu era împărţit în clase sociale bine determinate, bogaţi foarte bogaţi şi săraci foarte săraci, şi nu se încadra în schemele clasice ale naţiunilor dezvoltate: capitaliştii de o parte şi proletariatul de cealaltă parte, înfruntându-se pe viaţă şi pe moarte într-o luptă nemiloasă pentru supremaţia idealurilor lor. Pentru ei, cu şaptezeci la sută din
populaţie analfabetă
şi o lungă
tradiţie de a se supune, cele mai importante
lucruri erau charisma oamenilor, capacitatea lor de a-i atrage pe ceilalţi şi ecoul pe care discursurile lor îl trezeau în adâncul inimilor. Şi din acest punct de vedere - Razman o ştia Abdul-el-Kebir avea toate
şansele să
câştige, pentru că, datorită chipului nobil şi sincer ce inspira
încredere şi datorită harului său de orator, poporul sfârşea prin a-1 urma
oriunde ar fi vrut, căci, la urma urmei, îşi ţinuse promisiunea, conducându-1 de la colonialism la libertate. întins pe pat, privind fără să vadă aripile vechiului ventilator ce nu
izbutea, în ciuda eforturilor, să
răcorească
aerul, se întrebă
care avea să fie
poziţia lui când va veni momentul să aleagă.
îşi aminti de acel Abdul-el-Kebir din tinereţea lui, când devenise eroul său şi-şi acoperise pereţii camerei cu portretele lui, apoi şi-i aminti pe guvernatorul Hassan-ben-Koufra şi pe toţi cei care alcătuiau camarila lui şi înţelese că hotărârea sa personală fusese luată cu mult timp în urmă. Apoi se gândi la târgui, la acel om straniu ce sfidase setea şi moartea şi-
şi bătuse joc de el făţiş şi încercă să-şi imagineze unde se afla, ce făcea în
acele clipe şi despre ce vorbea cu Abdul când se odihneau după un lung marş.
„Nu ştiu de ce îi urmăresc, îşi spuse. Când, în fond, mi-ar plăcea să împreună cu ei..." fug Băuseră