simt în stare să
te birui, murmură
înainte de a adormi profund. Mă
simt în stare să te birui şi să termin odată pentru totdeauna cu legenda ta..." Dar abia adormise, că
o voce ca o meliţă
îi repetă
în minte: „Fereşte-te
de Tikdabra", până când dintre umbre apăru chipul Lailei, care îl mângâie pe
frunte, îi dădu să
bea apă
proaspătă
din puţul cel mai adânc şi îi cântă la
ureche aşa cum îi cântase în noaptea de ahal a tinerilor necăsătoriţi, când desenase în palma lui semnele ciudate pe care doar cei din neamul lui ştiau să le descifreze. Laila! Laila! Se opri din măcinatul porumbului şi-şi ridică imenşii ochi negri spre chipul
scofâlcit al lui Suilem, care arăta cu mâna spre vârful stâncii ce domina guelta. — Soldaţii - doar atât spuse. într-adevăr, erau soldaţi şi coborau din toate părţile cu armele pregătite,
ca şi cum ar fi fost gata să atace o enclavă
inamică
periculoasă, şi nu o biată
tabără nomadă doar cu femei, bătrâni şi copii. A fost de-ajuns să arunce o privire ca să-şi dea seama care-i situaţia şi,
când se întoarse spre negru, îi spuse pe un ton ce nu admitea replică: — Ascunde-te! zise. Stăpânul tău trebuie să ştie ce s-a întâmplat aici. Bătrânul şovăi puţin, dar se supuse îndată; se strecură
sheribe şi dispăru ca înghiţit de stufărişul minusculei lagune.
printre jaime şi Laila îi chemă apoi pe fiii soţului ei, pe femei şi pe servitori, îşi luă copilul
cel mic în braţe şi aşteptă mândră şi nemişcată ca omul care părea
comandantul grupului de soldaţi să ajungă în faţa ei.
• Ce cauţi în tabăra mea? întrebă, cu toate că ştia răspunsul.
• Pe Gacel Sayah. îl cunoşti?
• E soţul meu. Dar nu-i aici. Sergentul Malik se uită