cu binele şi acum va trebui să-i
explicăm cu răul. Nu poate face ce a făcut argumentând că tradiţia îi permite şi că deşertul e destul de mare. Se va întoarce într-o zi, şi în acea zi va trebui să-
şi asume responsabilităţile. Dacă
vrea să-şi vadă
soţia şi copiii în libertate, va
trebui să se predea pentru a fi judecat.
• Niciodată nu se va preda, răspunse Laila convinsă.
• în cazul ăsta, obişnuieşte-te cu ideea că niciodată nu vei mai fi liberă.
Nu răspunse, îşi îndreptă doar privirea spre locul din stufăriş unde ştia că se ascunsese negrul Suilem şi apoi, ca şi cum ar fi întors spatele trecutului, se răsuci pe călcâie şi începu să coboare în urma familiei sale.
Malik-el-Haideri îşi termină ţigara în timp ce privea tulburat uşoara legănare a şoldurilor femeii, apoi aruncă mucul cu un gest de iritare şi o urmă fără grabă. -10b%Qms,i nijusaM lOklutkg t& lr - S ins-n ion &>
îl văzu odată cu primii zori şi crezu că-1 înşală vederea, dar pe măsură ce se apropia îşi dădu seama că era „ceva", nu ştia ce, ceva ce abia se profila pe câmpia netedă ca în palmă. Soarele începu să
ardă
şi înţelese că
era timpul să
se oprească
şi să-şi
ridice cortul înainte ca dromaderul, care şchiopăta încă de la miezul nopţii, să
se prăbuşească, dar curiozitatea fu mai tare decât el, aşa că
obligă
animalele
să mai facă un efort şi până la urmă se opri la un kilometru distanţă.
întinse pânza de cort peste animale şi peste omul care nu mai era decât o povară în plus, se asigură că totul era în ordine şi continuă drumul pe jos, fără grabă, făcând un efort ca să se calmeze şi să nu-şi risipească puţinele forţe, cu toate că ar fi dorit s-o ia la fugă ca să ajungă cât mai repede. După
două
sute de metri nu mai avu nici o îndoială: pata albă
ce se
profila pe alba întindere era cadavrul mumificat şi aproape intact, datorită uscăciunii aerului, al unei mari cămile înşeuate. O privi de aproape. Dinţii săi mari încremeniseră într-un trist zâmbet al
morţii, găvanele ochilor erau goale, iar prin câteva găuri din piele se vedea interiorul găunos. Stătea în genunchi, cu gâtul întins pe nisip, cu privirea spre locul de unde
venea Gacel, adică
spre nord-est, ceea ce însemna că
venise din sud-vest,
deoarece cămilele, când mor de sete, îşi îndreaptă speranţă, spre locul unde ar trebui să ajungă. Nu ştia dacă să se bucure sau să se întristeze. privirea, într-o ultimă Era doar un schelet de mehari, ceva ce rupea monotonia peisajului care-i
însoţea de atâtea zile, dar dacă exista vreo urmă de apă.