Tăcu o clipă.
• înţelege că nu pot merge prin deşert încărcat cu pături, covoare şi
cratiţe ca un negustor ambulant. îi făcu semn unuia dintre oamenii săi.
• Să
se pună
în mişcare. Aii! Rămâi aici cu patru oameni; ştii ce ai de făcut dacă apare targui-ul! Cincisprezece minute mai târziu, Laila se întoarse să
privească
pentru
ultima oară, acolo jos, în fundul micii depresiuni, apa din guelta, jaimele şi sheribele, caprele din ţarc şi, aproape de stufăriş, colţul unde
păşteau cămilele. Toate acestea şi un bărbat erau tot ce avea pe lume, în afară
de pruncul pe care-1
ţinea în braţe, şi o cuprinse teama că
nu-şi va mai
revedea nici sălaşul, nici bărbatul. Se întoarse spre Malik, care se oprise alături de ea:
• Ce vrei de fapt de la noi ? vru să
ştie. Niciodată
n-am pomenit să se
folosească femeile, bătrânii şi copiii în înfruntarea dintre bărbaţi...
Chiar aşa de slabă Gacel?
este armata ta, că
are nevoie de noi ca să
lupte cu — El are ceva ce dorim noi, veni răspunsul. Acum avem noi ceva ce doreşte el... îi folosim metodele, şi ar trebui să ne
mulţumească
pentru că
noi n-am tăiat gâtul nimănui în timp ce dormea, îi
oferim un schimb: un om pentru o întreagă familie.
• Dacă acest om este oaspetele lui, nu poate accepta. Legea noastră nu- i îngăduie.
• Legea voastră nu mai există! Malik-el-Haideri se aşeză pe o piatră şi-şi
aprinse o ţigară, în timp ce coloana de soldaţi şi captivi începu să coboare colina stâncoasă spre şes, unde aşteptau maşinile.
• Legea voastră, făcută de tuaregi pentru tuaregi şi în folosul lor, nu mai are valabilitate în faţa legilor naţionale. îi suflă fumul în faţă.
• Soţul tău n-a vrut să înţeleagă