se caţăre pe povârnişul abrupt, se întoarse, şi nu se miră locotenentul îşi scosese din toc greoiul pistol regulamentar. îi zbură capul dintr-o singură împuşcătură. văzând că
Razman rămase câteva clipe pe gânduri, uitându-se la cadavru, apoi, cu grijă, puse arma la loc, făcu cale întoarsă şi se îndreptă spre cei de faţă, care nu se mişcaseră din loc şi nu schiţaseră nici un gest. îi privi pe rând, încercând să
citească
în adâncul ochilor fiecăruia, şi, în
cele din urmă, hotărât parcă să dea la iveală ceea ce ţinuse ascuns în adâncul sufletului şi-1 chinuia de multă vreme, spuse:
• Sunteţi pleava armatei noastre... Oamenii pe care i-am dispreţuit întotdeauna şi soldaţii pe care niciodată n-aş fi vrut să-i comand... Hoţi, asasini,
drogaţi şi violatori... Stârvuri - făcu o pauză. Dar, în fond, poate că nu sunteţi
decât victime, imaginea a ceea ce acest guvern a făcut din ţara noastră - îi lăsă
să mediteze un moment la cuvintele sale şi, ridicând tonul, continuă: dar a sosit momentul ca lucrurile să se schimbe... Preşedintele Abdul-el-Kebir a reuşit să
treacă
graniţa şi a lansat un apel
către toţi cei care doresc reinstaurarea democraţiei şi libertăţii, să pornească la
luptă
- făcu o nouă
pauză, de data aceasta mult mai dramatică, conştient de
necesitatea unei anumite doze de histrionism: Eu mă voi alătura lui! - mărturisi în cele din urmă.
Ceea ce am văzut azi a sfârşit prin a mă convinge şi sunt dispus să rup cu trecutul şi să reiau lupta alături de singurul om în care cred cu adevărat... Şi vă dau o şansă... Cei care vor să mă urmeze, să treacă graniţa şi să se unească cu Abdul-el-Kebir pot să mă însoţească... Oamenii se priviră şovăielnici, nevenindu-le să creadă că cel mai frumos
vis al lor, acela de a scăpa din infernul din Adoras şi de a fugi din oferit pe tavă de însuşi ofiţerul însărcinat să-i ţină închişi.
ţară, le era Mulţi dintre tovarăşii lor încercaseră să fugă, dar fuseseră prinşi,
împuşcaţi sau închişi pe viaţă, şi, dintr-o dată, acest tânăr locotenent care abia sosise, cu uniforma lui îngrijită, însoţit de frumoasa lui soţie şi de un mastodont de sergent cu aspect de om de treabă, încerca să-i convingă că ceea ce până
acum fusese considerat unul din cele mai grave delicte se transformase, ca prin farmec, într-un act de eroism. Unul dintre ei fu pe punctul să
izbucnească
în râs şi altul sări în sus de
bucurie când Razman, pe deplin conştient de ceea ce face şi de adevăratele sentimente ale acelei trupe de răzvrătiţi, ceru în mod solemn oamenii cei hotărâţi să-1 urmeze să ridice braţul, păru că un singur resort invizibil puse în mişcare toate mâinile, făcându-le să se ridice spre cer la unison.
Locotenentul zâmbi uşor şi schimbă o privire cu soţia sa, care-i zâmbi la rândul ei. Apoi se întoarse spre Ajamuk: — Pregăteşte totul, ordonă. Peste două
ore plecăm - arătă
cu cravaşa
spre baraca de la ale cărei ferestre cu gratii familia lui Gacel Sayah urmărise
scena. Vin şi ei cu noi, adăugă. O să-i lăsăm la adăpost, de cealaltă graniţei.