atât de mulţi oameni din acea dimineaţă
îndepărtată
când
hotărâse să încalece pe mehari şi să pornească prin deşert în căutarea onoarei
sale pierdute, încât nu avea dreptul să
se mire că
o parte din sângele acelor
morţi îi stropea dintr-o dată pe el şi pe ai săi. I
Mubarrak, a cărui singură vină era că a condus o patrulă pe urmele unor oameni despre care nu ştia nimic; căpitanul asudat, care se apăra spunând că
nu făcuse decât să
îndeplinească
ordinele pe care trebuia să
le asculte; cei
paisprezece gardieni din Gerifies, care nu săvârşiseră altă greşeală decât aceea de a dormi în drumul lui; soldaţii omorâţi la hotarul „pământului pustiu" şi cei
ce zburaseră moartea...
în aer după
aceea, fără
să aibă
timp să
vadă
de unde le venea
Prea mulţi, iar el, Gacel Sayah, nu avea decât o viaţă de oferit în schimb, o singură moarte cu care să compenseze atâtea morţi. Poate de aceea îi luaseră familia, ca parte din plata unei colosale datorii. Insh'Allah! ar fi exclamat Abdul-el-Kebir. îşi aduse aminte încă o dată figura bătrânului şi se întrebă ce se
întâmplase cu el şi dacă, aşa cum promisese, reîncepuse lupta pentru putere.
„Era un nebun, murmură încetişor. Un nebun visător, din cei care se nasc predestinaţi să încaseze toate loviturile şi să fie însoţiţi de gri-gri-ul nenorocirii, ce călăreşte lângă ei, lipit de straiele lor. Era atât de mare forţa acestui gri-gri, că mi-a transmis şi mie o parte din nenorocirea lui." Beduinii credeau că
acei
gri-gri erau duhuri ale răului, ce puteau aduce
boală, nenorociri sau moarte, şi, cu toate că pe faţă tuaregii râdeau de aceste
superstiţii în care credeau doar servitorii şi sclavii, adevărul e că
până
şi cei
mai nobili inmouchari se străduiau să ocolească anumite regiuni, vestite pentru duhurile lor rele, sau unii oameni despre care se ştia cu siguranţă că îi atrăgeau în mod deosebit pe gri-gri.
Era trist şi tragic când un gri-gri prindea drag de cineva, căci în astfel de cazuri era zadarnic să