întinderea fără vânt, întunecimea norilor care se deschideau pentru ca
pământul să se acopere cu un covor verde de acheb. Capra care murea, tânăra cămilă care în sfârşit rămânea grea, plânsul
celui mic, râsul celui mare, geamătul de plăcere al Lailei în penumbră... Asta era viaţa lui, cea căreia îi ducea dorul, singura pe care şi-o dorise şi
pe care o pierduse pentru că onoarei lui de târgui.
nu fusese în stare să
îndure o jignire adusă Cine l-ar fi învinovăţit că nu s-a înfruntat cu
1. armată?
Cine nu l-ar învinovăţi acum pentru că a făcut-o şi şi-a pierdut familia în această aventură?
Nu ştia cât de mare era are şi, cu toate astea,
ţara sa. Nici măcar nu avea habar câţi locuitori
2. se împotrivise ei, soldaţilor şi cârmuitorilor ei, fără să vreo clipă ce consecinţe putea avea marea lui ignoranţă.
se gândească
în ce colţ al acelei uriaşe ţări avea să-şi găsească nevasta şi copiii? Care dintre toţi locuitorii ei putea să-i dea veşti despre ei? Zi de zi, pe măsură ce înainta spre nord, îşi dădea seama de propria lui
nimicnicie, cu toate că nici chiar deşertul, cu imensitatea lui, nu reuşise să-i
creeze complexe în peste patruzeci de ani de viaţă.
Acum se simţea minuscul, nu în faţa măreţiei pământului, ci a josniciei acelora care îl locuiau, ce fuseseră în stare să implice femei şi copii într-o luptă între bărbaţi. Nu ştia cu ce arme trebuia să lupte împotriva unor asemenea oameni.
Nimeni nu-i explicase vreodată regulile acelui joc, şi îşi aminti iarăşi vechea
poveste pe care o istorisea întotdeauna negrul Suilem despre cele două familii
ce se războiau între ele şi ajunseseră
să se urască
atât de mult, încât la un
moment dat îngropaseră un copil într-o dună şi maică-sa înnebunise. Dar asta se petrecuse o singură
dată
în istoria Saharei şi provocase o
asemenea spaimă printre locuitorii săi, încât amintirea acelei întâmplări se
păstrase de-a lungul anilor şi se transmisese din gură în gură când oamenii se adunau seara la poveşti, scârbindu-i pe adulţi şi slujind de învăţătură celor mici. „Vedeţi dară cum ura şi luptele nu duc la nimic altceva decât la teamă,
nebunie şi moarte." Putea repeta pe dinafară fiecare din vorbele bătrânului, şi poate că acum,
pentru prima dată
după
ce le ascultase ani în şir, îşi dădea seama cât de
profund era înţelesul lor. Muriseră