figură
acolo unde, în mod logic, ar fi
Acela era marele lui secret şi marea lui mândrie, şi în minusculul său apartament de burlac se îngrămădeau sute de fotografii în culori, minunate, pe care le făcuse de-a lungul a peste doi ani de muncă meticuloasă; fotografii care
la un moment dat aveau să
ilustreze o carte voluminoasă
cu care Anuhar-el-
Mojkri avea să Akab.
uimească
lumea datorită
descoperirii sale: Frescele de la El- Şi acolo, undeva, încă nu ştia unde, dar avea un presentiment, urma să
găsească, în sfârşit, ceea ce căutase de la început: o replică a „Marţienilor de la Tassili", acele figuri gigantice, de peste doi metri înălţime, care evocau în mod fidel atitudinile şi îmbrăcămintea astronauţilor ce vizitaseră, în noaptea
timpurilor, regiunile care acum erau un deşert, dar atunci fuseseră fertile şi locuite de nenumărate animale exotice.
probabil încununarea tuturor ambiţiilor nutrite de secretarul guvernatorului
provinciei era, fără
îndoială, să
demonstreze că
şi acolo, atât de departe de
Tassili, sosiseră locuitorii altei planete, şi ar fi sacrificat bucuros promiţătoarea sa carieră politică în schimbul unuia dintre acele desene, oricât de rudimentar ar fi fost.
în acel apăsător miez de zi, când soarele cădea ca plumbul topit pe extravaganta lui pălărie de paie, iar peretele neted al unei stânci, în fundul unei mici scobituri ferite de vânturi şi ploi, îl făcea să nutrească speranţe întemeiate privind o nouă şi, poate, revelatoare descoperire, o ciudată stare de agitaţie, ca
o presimţire, puse stăpânire pe tot corpul său şi îşi dădu seama că mâinile îi
tremurau când pipăi tăietura adâncă înaltă cu contururi imprecise.
a unei linii ce promitea să
fie o siluetă
îşi şterse sudoarea ce-i curgea pe frunte aburindu-i ochelarii, însemnă cu cretă albă linia care acum se vedea clar, bău o înghiţitură mică de apă şi tresări îngrozit când un glas cunoscut, grav şi ameninţător, întrebă în spatele său: — Unde e familia mea? Se întoarse pe jumătate, ca împins de un arc, şi trebui să se sprijine de
perete ca să
nu cadă
de spaimă
când văzu, la mai puţin de trei metri de el,
gura neagră a puştii şi silueta semeaţă a targui-ului ce devenise coşmarul său.
• Tu? Doar atât putu să spună.
• Da. Eu - veni răspunsul sec. Unde e familia mea?
• Familia ta? întrebă întâmplat cu ea?
• I-au luat soldaţii.