uimit. Ce treabă
am eu cu familia ta? Ce s-a
Anuhar-el-Mojkri simţi că i se moaie picioarele, se aşeză pe o piatră şi îşi scoase pălăria, ştergându-şi transpiraţia de pe faţă cu mâna:
• Soldaţii ? repetă neîncrezător. Imposibil! Nu, nu e posibil... Aş fi ştiut - îşi şterse ochelarii cu o batistă pe care o
scoase tremurând din buzunarul din spate al pantalonilor şi îl privi pe Gacel în
faţă
cu ochii lui mici şi miopi. Ascultă-mă
adăugă, şi tonul său părea sincer.
Ministrul a menţionat posibilitatea de a-ţi aresta familia ca să facem un schimb cu Abdul-el-Kebir, dar generalul s-a împotrivit şi nu s-a mai pomenit nimic de asta... Jur!
• Ce ministru? Unde locuieşte?
• Ministrul de Interne... Madani. Aii Madani. Locuieşte în capitală... Dar mă îndoiesc că familia ta e acolo.
• Dacă nu e acolo, au luat-o soldaţii. 203
• Nu - respinse ideea cu mâna, profund convins. Sigur nu i-au luat
soldaţii... Generalul e prieten cu mine. Luăm masa împreună
de două
ori pe
săptămână. Nu e omul care să consultat...
facă
aşa ceva şi, dacă
ar fi făcut-o, m-ar fi
• Familia mea a dispărut. Sclavul meu mi-a spus că i-au luat soldaţii şi că cinci militari mă aşteaptă şi acum la guelta din munţii Huaila.
• Poate nu sunt soldaţi, repetă încă o dată, sâcâitor, Anuhar-el-Mojkri. Or
fi poliţişti. Poliţişti de-ai ministrului - clătină
din cap şi adăugă
dispreţuitor: II
cred în stare. E un pui de curvă îşi potrivi din nou ochelarii, acum perfect curaţi, şi-1 observă pe Gacel cu interes reînnoit. Chiar ai străbătut „pământul pustiu" din Tikdabra? vru să ştie.
In faţa confirmării mute, scoase un şuierat scurt ce voia să neîncredere sau admiraţie.
exprime
• E fantastic! exclamă. Realmente fantastic... Ai aflat că Abdul-el-Kebir e
la Paris? îl sprijină
francezii şi e foarte posibil ca tu, un târgui analfabet, să
schimbi cursul istoriei ţării noastre...
• Nu mă
interesează să schimb nimic, răspunse, întinzând mâna şi
apucând bidonul din care bău abia ridicându-şi vălul. Nu vreau decât să-mi eliberez familia şi să fiu lăsat în pace.