reuşească
să-şi facă
spiritul să-i
părăsească temporar trupul. Acolo, fiecare hârtop, fiecare hurducătură, fiecare pană de cauciuc şi
fiecare râgâială a vreunui vecin îl readuceau la realitate, şi nici măcar în
ceasurile târzii ale nopţii nu reuşea să cadă într-un scurt somn care să-i permită să-şi redobândească forţele sau să se întoarcă în minte la ai săi. In sfârşit, în zorii tulburi ai celei de-a treia zile, când un vânt insistent şi
lipicios, ce-ţi sufla în faţă nori de praf cenuşiu şi înăbuşitor, te împiedica să
distingi conturul obiectelor mai departe de cincizeci de metri, străbătură un
grup de căsuţe de chirpici, o matcă secătuită şi o pieţucă urât mirositoare şi se opriră chiar în mijlocul a ceea ce fusese un vechi bazar, acum părăsit.
• Capul liniei! strigă taxatorul în timp ce cobora, dezmorţindu-şi mâinile şi picioarele şi privind în jurul lui ca şi cum i-ar fi venit greu să creadă că încă o dată încheiase cu succes nebuneasca odisee de a merge până la El-Akab şi de a se întoarce cu viaţă. Lăudat fie Domnul! 206
Gacel coborî ultimul, privi zidurile dărăpănate ale bazarului, ce ameninţau să-i cadă în cap de cum s-ar fi înteţit vântul, şi se apropie nedumerit de şofer.
• Asta-i capitala? vru să ştie.
• Oh, nu! veni răspunsul, amuzat. Până aici ajungem noi. Dacă am avea
pretenţia să balamuc.
intrăm cu hărăbaia asta pe şoseaua naţională, ne-ar băga la
• Şi ce trebuie să fac ca să ajung în capitală ?
• Poţi lua alt autobuz, dar îţi recomand trenul; e mai rapid.
• Ce e trenul ?
Pe celălalt nu păru să-1 mire întrebarea, căci acela nu era, bineînţeles, primul beduin pe care-1 transportase în cei aproape douăzeci de ani de când se hurduca prin deşert.
• Ar fi mai bine să te duci să-1 vezi chiar tu, îi răspunse. Mergi pe strada asta şi, după trei cvartale, o să vezi o clădire maronie; acolo e...
• După trei ce ?
• Trei cvartale, trei încrucişări de străzi dădu din mână. în fine, presupun
că acolo de unde vii nu există
toate astea... Mergi drept înainte până
vezi
clădirea. Nu mai e alta.
Gacel făcu un gest de încuviinţare, îşi luă puşca, spada şi sacul de piele în care pusese muniţii, ceva de-ale gurii şi tot avutul său şi porni în direcţia indicată, dar taxatorul îi strigă de pe acoperişul autobuzului:
• Hei! Aici nu poţi să bucluc... Ai permis?
• Ce?
umbli înarmat! Dacă te vede cineva, dai de
• Permis de portarma - dădu din mână. N-ai!
Mi-am dat seama că puşcărie!
n-ai... Ascunde chestia asta sau o să
ajungi la
Gacel rămase încremenit în mijlocul bazarului, dezorientat şi neştiind ce să facă, până
când, văzându-1 pe unul din pasageri care se îndrepta în direcţie opusă cu un geamantan pe umăr, altul în mână şi un sul de covoare sub braţ, îi veni o idee. Alergă spre el.