de munte şi
conductorul anunţă că aveau la dispoziţie zece minute ca să-şi cumpere ceva pentru cină, Gacel nu putu rezista tentaţiei, 208
sări jos şi alergă până la marginea peronului, ca să pipăie zăpada albă cu propriile-i mâini.
II uimi consistenţa ei. Mai mult decât răceala, 1-a impresionat acea moliciune de nedescris, uşor scârţâitoare, care se topea între degetele sale şi
nu era nici ca nisipul, nici ca piatra, era diferită de tot ceea ce pipăise până
atunci, şi s-a simţit tulburat, iar surpriza a fost atât de mare, încât i-a trebuit un
timp ca să-şi dea seama că uşoare.
îi îngheţau picioarele, aproape goale în sandalele Se întoarse foarte încet, gânditor, aproape îngrozit de descoperirea sa,
cumpără
de la o negustoreasă
o pătură
groasă, de la alta un blid de cuşcuş
cald şi se întoarse la locul său să mănânce în tăcere, privind noaptea ce cădea, peisajul nins ce dispărea înghiţit de umbre şi peretele de lemn al vagonului, pe
care pasageri plictisiţi săpaseră cu briceagul tot soiul de inscripţii ca să-şi
omoare timpul. Acolo, în gară, în picioare pe zăpadă, Gacel Sayah descoperise dintr-o dată că prezicerea bătrânei Khaltoum părea că avea să se împlinească. Deşertul, iubitul deşert unde se născuse, rămânea în urmă, la poalele acelor munţi înalţi acoperiţi acum de păşuni verzi şi copaci groşi, iar el se îndrepta,
orb şi neştiutor, spre ţinuturi îndepărtate şi ostile, unde voia să-i înfrunte pe
stăpânii lumii doar cu ajutorul unei spade vechi şi a unei biete puşti. îl trezi un scârţâit de frâne, o smucitură
bruscă
şi glasuri de pe lumea
cealaltă, glasuri somnoroase, răsfrânte de ecoul a ceea ce părea o imensă peşteră goală. Scoase capul pe fereastră
şi se minună
de înălţimea cupolei de fier şi
sticlă, ce părea şi mai mare pentru că prăfuitele reclame luminoase.
de-abia o luminau becurile livide şi Pasagerii care rămăseseră fideli lungii călătorii coborau acum cu
geamantanele lor ponosite de carton şi se îndepărtau cu paşi obosiţi, blestemând orarul absurd al acelui tren matusalemic, care ajungea întotdeauna la destinaţie cu mai bine de şase ore întârziere. Coborî ultimul, cu covoarele, sacul de piele şi pătura grea, şi îşi îndreptă
paşii pe urma celor ce dispăreau în spatele unei porţi mari de sticlă mată,
impresionat de măreţia înaltei gări unde zburau cârduri de lilieci şi unde nu se
mai auzea decât pufăitul locomotivei, ce părea că sufletul după epuizantul efort.
respiră
adânc, trăgându-şi Apoi traversă
marea sală
de aşteptare, cu marmură
murdară