— îţi cumpăr covoarele, zise, arătându-i o monedă de aur.
Celălalt nici măcar nu-i răspunse. Luă moneda, ridică braţul, lăsându-1 să ia sulul, şi îşi văzu mai departe de drum, grăbind pasul, de teamă că acel târgui prost ar putea să se răzgândească.
Dar Gacel nu se răzgândi. Desfăcu covoarele, înfăşură puse sulul sub braţ şi porni spre gară.
armele în ele, îşi
Trenul era şi mai jegos, mai incomod şi mai zgomotos decât autobuzul şi, cu toate că avea avantajul că nu-i explodau roţile, prezenta inconvenientul că îi
umplea de fum şi funingine pe pasageri şi că se oprea cu exasperantă
regularitate în toate oraşele, comunele, satele şi micile cătune de pe traseu.
Când îl văzu ivindu-se în gara strălucitoare, urlând şi azvârlind jeturi de aburi ca un monstru mai potrivit cu poveştile negrului Suilem decât cu realitatea, Gacel fu cuprins de o panică incontrolabilă şi trebui să apeleze la tot curajul lui de războinic şi la tot controlul său de inmouchar al gloriosului Popor al Vălului ca să se lase târât de masa pasagerilor şi să se urce cu chiu, cu vai într-un vagon cu banchete tari de lemn şi ferestre fără geamuri. încercă
să se poarte cum văzuse că
făceau ceilalţi; puse covoarele şi
sacul de piele pe locul pentru bagaje şi se aşeză în colţul cel mai îndepărtat,
încercând să
se convingă
că, de fapt, maşina aceea nu era decât un fel de
autobuz mare, care mergea pe nişte şine de oţel, evitând drumurile pline, de praf.
Dar când auzi fluierul şi locomotiva se puse în mişcare cu o zdruncinătură bruscă, printre pufhituri, fiare ce se ciocneau între ele şi ţipetele mecanicului, îi săltă inima în piept şi trebui să se ţină cu forţă de banchetă ca să nu se arunce în cap pe peron.
Iar la coborâşuri, cu aproape o sută de kilometri pe oră, cu aerul şi fumul ce pătrundeau în voie pe fereastră, văzând cum treceau vertiginos pe lângă el
stâlpi de telegraf, copaci şi case, Gacel simţea că moare şi muşca marginea
vălului, ca să nu se pornească să strige să fie oprită maşina infernală. Apoi, pe la jumătatea după-amiezii, apărură în faţa ochilor săi munţii şi
crezu că
visează, pentru că
niciodată
nu-şi închipuise că
pot exista asemenea
coloşi, ce se înălţau ca o barieră îmbrăcate în alb. Se întoarse spre o grăsană
impenetrabilă, abrupţi, semeţi şi cu crestele
ce se aşezase în spatele lui şi-şi petrecea o
mare parte din timp dând ţâţă la doi prunci identici şi întrebă:
• Ce e aia ?
• Zăpadă, răspunse femeia, dându-şi aere de superioritate şi profundă experienţă. Şi pune-ţi ceva pe tine, că în curând o să se facă frig. într-adevăr, se făcu un frig cum targui-ul nu mai pomenise vreodată,
pentru că un aer îngheţat ce purta uneori fulgi microscopici puse stăpânire
încetul cu încetul pe întregul vagon, obligându-i pe bieţii călători să se înfofolească, tremurând, cu tot ce aveau la îndemână. Când, aproape pe înserat, se opriră
într-o minusculă
gară