deşertului, fideli tradiţiilor şi legilor lor, nu erau în situaţia de a se anihila unii pe alţii, căci trebuiau să se apere cum puteau de înaintarea civilizaţiei.
Şi-a amintit de strania senzaţie ce îi străbătuse corpul când spada lui pătrunsese uşor, aproape fără efort, în pântecele lui Mubarrak şi i s-a părut că
aude încă horcăiala ce îi ieşise din gâtlej în clipa aceea. Când îşi retrăsese
braţul, ai fi zis că
purta în vârful
takubei viaţa duşmanului său, şi l-a cuprins
teama la gândul că ar trebui să folosească spada încă o dată împotriva cuiva.
Dar şi-a amintit apoi sunetul sec al detunăturii care îl ucisese pe oaspetele lui adormit şi s-a consolat cu ideea că nu poate exista iertare pentru cei vinovaţi de o asemenea crimă. Tocmai descoperise că, dacă
nedreptatea e amară, la fel de amară
e şi
încercarea de a o îndrepta, fiindcă uciderea lui Mubarrak nu îi produsese nici o
plăcere, ci o profundă
şi descurajantă senzaţie de gol. Aşa cum spunea
bătrânul Suilem, răzbunarea nu-i învie pe morţi. Apoi se întrebă de ce fusese întotdeauna atât de importantă
pentru
tuaregi legea aceea nescrisă a ospitalităţii, care era mai presus de toate
celelalte legi, inclusiv de cele ale Coranului, şi încercă să-şi facă o idee despre cum ar fi deşertul dacă un călător n-ar avea siguranţa absolută că, oriunde ar ajunge, va fi bine primit, ajutat şi respectat. Istoriseau legendele că, odată, doi bărbaţi se urau atât de tare, încât unul
din ei, cel mai slab, se prezentă
pe neaşteptate în jaima duşmanului său,
cerându-i ospitalitate. Respectând tradiţia, targut-ul îl primi pe oaspete, îi oferi protecţia sa şi, după câteva luni, sătul să-1 mai suporte şi să-i dea de mâncare,
îl asigură că poate pleca în pace pentru că nu va atenta niciodată la viaţa lui.
De atunci, de la întâmplarea asta, se părea că trecuseră mulţi, mulţi ani, acest fel de a fi devenise un comportament obişnuit pentru tuaregi, care îşi rezolvau astfel disputele şi puneau capăt neînţelegerilor dintre ei. Cum ar fi reacţionat el însuşi dacă Mubarrak ar fi venit în tabăra lui să-i
ceară ospitalitate, încercând astfel să fie iertat pentru greşeala comisă ? N-avea cum să ştie, dar ar fi procedat, probabil, ca targui-\i\ din legendă,
căci ar fi fost ilogic să
comiţi un delict ca să pedepseşti pe cineva care
comisese exact acelaşi delict.
Când avioanele cu reacţie brăzdau înaltul cerului deasupra deşertului, iar camioanele circulau pe drumurile cele mai cunoscute, împingând neamul său
spre cele mai ascunse colţişoare ale pustiului, nu era uşor să prezici cât timp
va mai supravieţui acest neam în deşert, dar pentru Gacel era limpede că, atâta vreme cât unul singur dintre ei ar fi supravieţuit în ţinuturile nisipurilor, în nesfârşitele întinderi lipsite de viaţă sau pe terenurile bolovănoase fără
zări ale