înţeleagă că
spunea adevărul, şi a simţit trezindu-se în el un nou interes. Trăise destui ani în Sahara pentru a şti să preţuiască un om care străbătuse „pământurile pustii" şi se întorsese. Cei ca el se puteau număra, din Maroc până în Egipt, pe degetele de la o mână, şi chiar Mubarrak-ben-Sad, călăuza oficială a postului, pe care el îl socotea unul din cei mai buni cunoscători ai nisipurilor şi ai terenurilor pietroase, recunoştea că nu îndrăznise să facă aşa ceva.
„Dar cunosc pe cineva, îi mărturisise o dată, în timpul unei lungi expediţii de recunoaştere în masivul Huaila. Cunosc un inmouchar din tribul Kel- Talgimus care a fost acolo şi s-a întors..."
• Ce simţi când eşti acolo ? Gacel îl privi lung şi ridică din umeri:
• Nimic. Trebuie să intrare până şi ideile şi 39
laşi la intrare orice sentiment. Trebuie să
laşi la să trăieşti ca o piatră, atent să
nu faci nici o mişcare ce consumă
apa.
Chiar şi noaptea trebuie să te mişti încet ca un cameleon, şi în felul ăsta, dacă reuşeşti să devii insensibil la căldură şi la sete şi, mai ales, dacă izbuteşti să-ţi învingi panica şi să-ţi păstrezi calmul, ai o mică posibilitate de supravieţuire.
• De ce-ai făcut-o? Căutai Marea Caravană?
• Nu. Căutam în mine urmele strămoşilor mei. Ei au învins „pământurile pustii". Celălalt negă cu convingere:
• Nimeni nu învinge „pământurile pustii", răspunse, sigur pe sine. Dovada e că toţi strămoşii tăi sunt morţi, pe când ele au rămas pe loc, la fel de inexplicabile ca atunci când le-a creat Allah.
Făcu o pauză, clătină din cap şi i se adresă ca şi cum s-ar fi întrebat pe el însuşi:
• De ce le-o fi făcut? De ce El, care e capabil să creeze lucruri minunate, a creat şi acest deşert ? Răspunsul nu fu pretenţios, deşi la început aşa păru:
• Ca să poată crea poporul imohag. Malik zâmbi amuzat:
• Adevărul e... Adevărul - arătă spre pulpa de antilopă - e că nu-mi place carnea prea făcută. Aşa e bine.
Gacel dădu la o parte vergeaua puştii, scoase cele două bucăţi de carne, îi oferi una şi, cu ajutorul pumnalului său ascuţit, începu să taie felii groase din cealaltă.
• Dacă
vreodată
eşti la ananghie, spuse, nu găti carnea. Mănânc-o
crudă. Mănâncă orice animal pe care îl găseşti şi bea-i sângele. Dar nu te
mişca. Mai ales, nu te mişca deloc.
• O să ţin minte, răspunse sergentul. O să ţin minte, dar mă rog lui Allah să nu mă aflu niciodată în asemenea cumpănă.
Terminară întinse mulţumit.
de mâncat, băură apă
rece din puţ, iar Malik se ridică
şi se
• Eu o să plec, zise. Trebuie să-i dau raportul căpitanului şi să văd dacă totul e în ordine. Cât timp rămâi aici? Gacel ridică din umeri, în semn că nu ştia.
• Am înţeles. Rămâi cât vrei, dar nu te apropia de barăci. Santinelele au ordin să tragă fără preaviz.