trimiteţi
în orice misiune; de exemplu, exerciţii de supravieţuire în „pământurile pustii".
Inchipuiţi-vă că ne-am întoarce cu o avere! Jumătate pentru armată, jumătate
pentru noi şi pentru trupă. Nu credeţi că, dacă câţiva generali?
ar fi bine folosită, ar îmblânzi Superiorul său nu răspunse imediat. îşi cufundă
capul în apă
şi rămase
aşa câteva momente, poate cugetând. Când scoase capul afară, îi atrase atenţia fără să-1 privească:
• Te-aş putea băga la mititica pentru propunerea asta. 44
• Şi ce-aţi câştiga? în fond, ce diferenţă e între a sta într-o celulă şi aici, afară? Doar că aici e ceva mai cald, asta-i tot. Mai puţin decât în „pământurile pustii", bineînţeles.
• Eşti aşa de disperat?
• La fel ca dumneavoastră. Dacă nu facem ceva, n-o să ieşim niciodată
de-aici, ştiţi asta. în orice moment, pe vreunul dintre nemernicii apuce gândurile negre şi-o să ne împuşte.
ăştia o să-1
• Până acum am ştiut să-i ţinem în frâu.
• Am avut noroc, zise micul sergent. Dar cât ne va mai surâde norocul ? în curând vom îmbătrâni, ne vom pierde forţele şi ne vor devora.
Căpitanul Kaleb-el-Fasi, comandant al pierdutului post militar din Adoras,
„Curul Dracului", cum îi spuneau în armată acelui loc, îşi dădu capul pe spate şi
contemplă îndelung palmierii pe care nici o adiere de vânt nu reuşea să-i
unduiască şi cerul de un albastru albicios, ce-ţi rănea ochii doar cât îl priveai.
Se gândi la familia lui: la soţia pe care o pierduse şi care obţinuse divorţul ca urmare a condamnării lui, la copiii ce nu-i scriseseră niciodată, la prietenii şi
colegii care îi şterseseră
numele din amintirea lor, cu toate că
ani de zile îl
lăudaseră pentru dărnicia lui, şi la adunătura aceea de hoţi, asasini şi drogaţi
care îl urau de moarte şi, la cea mai mică neatenţie, ar fi fost în stare să-i înfigă o baionetă în spate sau să-i pună o grenadă sub pat.
• De ce-ai avea nevoie ? întrebă vocea lui să nu trădeze nici o promisiune.
fără
să se întoarcă, străduindu-se ca
• Un camion, un jeep şi cinci oameni. O să-1 iau şi pe Mubarrak-ben-Sad, călăuza târgui. Şi-o să am nevoie de cămile.
• Cât timp ?
• Patru luni. Dar am ţine legătura prin radio o dată pe săptămână. Acum îl privi în ochi.
• Nu pot obliga pe nimeni să te însoţească. Dacă nu te întorci şi povestea se află, mi-ar tăia capul.
• Ştiu cine o să
vină
de bunăvoie cu mine, fără
să spună
nimic. Cei ce