Rămase cufundat în amintiri, lăsând sudoarea să
i se prelingă
pe tot
trupul, pe măsură ce o căldură sufocantă punea stăpânire pe tabără, aşteptând ca ordonanţa să sosească cu o tavă şi cu respingătorul cuşcuş zilnic înotând în
grăsime, pe care îl mancă
fără
poftă, însoţit de mici sorbituri dintr-o apă
călduţă, tulbure şi puţin sărată, cu care încă
nu reuşise să
se obişnuiască şi
care tot îi mai producea diaree, în ciuda anilor scurşi.
Apoi, când soarele căzu vertical, ca firul de plumb, atât de extenuant încât nici muştele nu mai zburau, străbătu cu paşi lenţi solitarul pâlc de
palmieri şi-şi căută adăpost în baraca lui, lăsând uşile şi ferestrele larg
deschise, într-o încercare de a profita de cea mai mică adiere.
Acela era ceasul pentru gaila, siesta sfântă în deşert, căci în timpul celor patru ore de căldură maximă oamenii - ba chiar şi animalele - trebuiau să stea liniştiţi la umbră, dacă nu voiau să rişte să se deshidrateze şi să se prăbuşească trăsniţi de insolaţie.
Soldaţii dormeau deja în barăcile lor; doar o santinelă mai era în picioare, la adăpostul unui umbrar, luptând din toate puterile - de multe ori inutil - să-şi
ţină
ochii întredeschişi numai cât să
nu adoarmă
de tot şi să
nu fie orbit de
reflexele soarelui pe dunele albe. 49 O oră mai târziu, s-ar fi putut crede că postul militar din Adoras era mort.
Termometrul, la umbră, fiindcă
la soare probabil că
ar fi explodat, se apropia
periculos de liniuţa celor cincizeci de grade, iar coroanele palmierilor stăteau atât de neclintite, încât puteai crede că nu sunt reale, ci doar pictate pe cer.
Cu gura deschisă, cu feţele acoperite de sudoare, vlăguiţi şi rupţi ca nişte păpuşi fără viaţă, oamenii sforăiau, răpuşi de arşiţă, incapabili până şi să sperie
muştele ce ajungeau să li se aşeze pe limbă, în căutarea unui strop de
umezeală. Cineva vorbi prin somn, un soi de tânguire, şi un caporal se trezi brusc, cu ochii măriţi de groază, căci timp de câteva secunde se temuse că se asfixiază şi că aerul nu-i ajunge la plămâni.
Un negru scheletic, care nu putea dormi în colţul său, îl privi fix până se linişti din nou şi închise şi el ochii, dar rămase treaz, căci mintea îi fierbea
agitată
din momentul când sergentulmajor îi mărturisise în secret că
peste
patru zile aveau să
pornească
în nebuneasca aventură
de a pătrunde în cea
mai neospitalieră regiune, în căutarea unei caravane pierdute.