După cinci minute, dispăruse de parcă l-ar fi înghiţit nisipul.
Se însera când ordonanţa căpitanului descoperi cadavrul.
Ţipetele sale, aproape isterice, se răspândiră
prin oază
şi îi făcură pe
oameni să-şi arunce lopeţile şi să vină alergând, pentru ca apoi să se
îmbulzească în mica baracă, de unde sergentulmajor trebui să-i dea afară
îmbrâncindu-i. Când, în cele din urmă, rămase singur în faţa cadavrului şi a bălţii de
sânge pline de muşte, se aşeză
pe un taburet şi-şi blestemă
soarta. Ticălosul
care făcuse asta putea să fi aşteptat încă patru zile.
Nu-1 încerca nici o tristeţe, nici cea mai mică urmă de milă pentru celălalt ticălos, cel mai ticălos dintre toţi, ce zăcea în faţa lui, în ciuda faptului că
trăiseră
atâţia ani împreună
în iad şi fusese singurul cu care purtase câte o
conversaţie mai mult sau mai puţin coerentă în acest timp. Ştia în mod sigur că domnul căpitan Kalebel-Fasi îşi merita moartea, orice fel de moarte şi în orice loc din lume, dar nu dorise să se întâmple acolo şi exact în acele zile.
Acum va veni un nou comandant, nici mai bun, nici mai rău, ci doar altul, şi aveau să treacă, poate, ani de zile până să reuşească să-1 cunoască bine, să- i ştie slăbiciunile şi să-1 poată manipula aşa cum ajunsese să-1 manipuleze pe mort. Era îngrijorat şi de complicatele formalităţi ale comisiei de investigaţii,
pentru că nici măcar el, care-şi cunoştea cel mai bine oamenii, nu se simţea
capabil să-1 identifice pe asasin în acea adunătură vorbind înfierbântaţi, la cinci metri de uşă.
de ucigaşi, ce aşteptau, Toţi i se păreau vinovaţi şi îşi dădu repede seama că şi el putea fi
considerat suspect, dat fiind că avea aceleaşi motive ca oricare altul să
dorească
moartea unui om ce le făcuse viaţa imposibilă
tuturor celor care
slujiseră sub comanda lui.
Trebuia să-1 găsească pe adevăratul vinovat înainte de a sosi cineva din afară şi să prezinte cazul gata rezolvat, dacă voia să evite problemele. închise ochii şi trecu în revistă în gând feţele fiecăruia dintre oamenii săi,
în căutarea suspectului, şi când termină simţi că îl cuprinde o profundă
senzaţie de descurajare. Nu ajungeau nici la o duzină cei de care putea fi sigur că erau nevinovaţi. Oricare dintre ceilalţi ar fi încercat o imensă plăcere tăindu- i beregata comandantului.
• Mulay! urlă. Un bărbat uriaş şi pocit intră imediat şi rămase nemişcat, palid,
desfigurat şi aproape tremurând în pragul uşii.