se ascundă
după
Mai aruncă o privire spre pustiul ce începea să se transforme într-o pată cenuşie, fără relief.
• Dacă te prind, zise printre dinţi, jur c-o să-ţi smulg pielea fâşie cu fâşie. îşi făcu rugăciunile de seară, îşi puse pe umăr un săculeţ de piele cu un
pumn de curmale, pe care le mancă încet în timp ce pornea la drum, mereu
spre apus, cufundându-se în umbrele ce puseseră deja stăpânire pe pământ,
ştiind că acea noapte de marş fără grabă va interpune între el şi urmăritorii săi o distanţă de nedepăşit. Dromaderul băuse pe săturate cu o zi înainte, nu-1 obligase să meargă
mult, nici să
facă
mari eforturi, era gras şi puternic, cu cocoaşa plină şi
lucioasă, semn că avea rezerve destule pentru mai bine de o săptămână, dacă înaintau în acelaşi ritm. Un animal ca acela putea pierde liniştit peste o sută de kilograme în greutate înainte de-a începe să se resimtă.
în ceea ce îl privea, obişnuit cum era cu lungile vânători, fuga aceea nu era decât o plimbare, asemănătoare cu atâtea altele în căutarea urmei
animalului rănit sau a unei frumoase turme fugare. Se simţea bine acolo, singur
în deşert, pentru că asta era viaţa care-i plăcea cu adevărat şi, cu toate că
uneori se gândea la familia lui şi noaptea sau în arşiţa după-amiezii îi lipsea Laila, ştia cu siguranţă că se putea lipsi de cei dragi cât timp ar fi fost nevoie;
timp necesar ca să
ducă
la bun sfârşit ceea ce îşi propusese: să
se răzbune
pentru jignirea ce i se adusese. 60 Mulţumi mai târziu că
răsărise luna care îi lumină
drumul, iar la miezul
nopţii zări în depărtare reflexele argintate ale unui sebhka, un fost lac sărat,
imens, ce se întindea la picioarele lui ca o mare împietrită al cărei ţărm opus nu se putea vedea. Se abătu spre nord, ocolind lacul la o oarecare depărtare, fiindcă pe
malurile mlăştinoase ale acelor ape erau miliarde de ţânţari, formând adevăraţi nori care, la lăsarea serii şi în zori, acopereau soarele şi făceau viaţa imposibilă oricărui om sau animal ce s-ar fi apropiat. Gacel văzuse cămile înnebunite de
durere când
ţânţarii li se vârau grămadă
în ochi şi în gură, care o rupeau la
fugă bezmetice, aruncându-şi încărcătura sau călăreţul la pământ şi dispărând din faţa ochilor, ca să nu se mai întoarcă niciodată. Pe malul unui sebhka trebuia să treci, prin urmare, doar în plină zi, când
soarele era sus şi ardea aripile
ţânţarilor ce îndrăzneau să
zboare ; de aceea
rămâneau ascunşi în timpul orelor de căldură mare, ca şi cum n-ar fi existat, ca şi cum n-ar fi fost cea mai mare pedeapsă pe care Allah o putea trimite asupra locuitorilor deşertului, pedepsiţi de atâtea mii de ori.
Gacel nu cunoştea acel lac sărat, dar auzise mulţi călători vorbind de el şi nu se deosebea prea mult, decât poate doar ca mărime, de atâtea altele pe care le văzuse în viaţa lui.
Cu foarte mulţi ani în urmă, când Sahara era o imensă mare şi aceasta se retrăsese, apa rămăsese într-o mulţime de gropi asemănătoare, de unde, mai târziu, se evaporase foarte încet, iar pe fund se formase un strat de sare care, în mijloc, avea deseori o grosime de mai mulţi metri.