aproape pline - carnea era practic necomestibilă - şi se întorcea cu un
platou cu prăjituri de casă, la vederea cărora ochii nou-venitului se luminară.
• Haide, sergent! râse ea. Că doar te cunoaştem. Le-am scos din cuptor acum două ore. O mână se îndreptă spre ele de parcă ar fi avut viaţă proprie,
independent de voinţa stăpânului ei.
• Mă băgaţi în păcat, doamnă, recunoscu Ajamuk. Nevesti-mii, oricât s-ar strădui, nu îi ies la fel...
îşi înfipse dinţii enormi şi foarte albi în aluatul crocant de migdale şi-1 savura cu desfătare. Cu gura plină, adăugă:
• Permiteţi, domnule locotenent, dar cred că ar trebui să-mi daţi voie să merg cu dumneavoastră. Nimeni nu cunoaşte ca mine regiunea aceea.
• Cineva trebuie să preia comanda aici.
• Puteţi avea încredere în caporalul Mohamed. Iar soţia lui ştie să folosească radioemiţătorul. Făcu o pauză ca să înghită.
• Aici nu se întâmplă niciodată nimic. Locotenentul medita, în timp ce Souad servea
ceaiul clocotit şi dulceag, parfumat şi îmbietor. îi plăcea sergentul, se simţea bine în compania lui şi era singurul dintre oamenii săi care-1 putea prinde pe fugar. Poate tocmai din cauza asta, în mod aproape inconştient, încerca să-1 ţină 1 deoparte, pentru că
în adâncul sufletului său continua să
fie de partea targui-ulai. Se priviră
pe deasupra paharelor de ceai; s-ar fi zis că
fiecare
ghicea ce gândea celălalt.
• Dacă cineva trebuie să-1 prindă, insistă sergentul, mai bine să fim noi decât Malik. De cum o să-1 zărească o să-1 împuşte, ca să pună punct afacerii şi ca să nu intervină nimeni.
• Şi dumneata crezi la fel ?
• Sunt sigur.
• Şi crezi c-o să aibă o soartă mai bună dacă îl predăm guvernatorului? Nu primi răspuns şi adăugă, sigur pe sine:
• Căpitanul Kaleb n-ar fi îndrăznit să-1 omoare pe omul acela fără
sprijinul lui Ben-Koufra. Şi mă elKebir.
mir că
n-a ordonat să
fie asasinat şi Abdul-
Observă privirea severă şi îngrijorată pe care soţia lui i-o arunca din uşa bucătăriei şi oftă cu un aer obosit. — Bun! îngăimă. Nu e treaba noastră. De acord, acceptă în cele din urmă.
Vii cu mine. Trezeşte-mă la patru!
Sergentul Ajamuk se ridică în picioare ca împins de un resort, luă poziţia de drepţi fără să-şi poată ascunde mulţumirea şi se îndreptă spre uşă.