Se opri şi observă
întinderea albă
ce lucea ca o oglindă
la douăzeci de
metri sub picioarele sale, rănindu-i ochii şi obligându-1 să-i închidă pe
jumătate, căci sarea reflecta lumina cu furie, ameninţând să-i ardă pupilele, cu
toate că
era obişnuit de mic copil cu luminozitatea violentă a nisipurilor
deşertului. După un timp, căută o piatră mare, o ridică cu amândouă mâinile şi o lăsă
să cadă în fundul lacului. Aşa cum se aştepta, când ajunse jos, piatra sparse
crusta arsă de soare şi dispăru de îndată. Prin gaură ţâşni imediat, bolborosind, o masă păstoasă de culoare maro-deschis. Continuă să arunce pietre, la o distanţă din ce în ce mai mare de
marginea prăpăstioasă, până când, la vreo treizeci de metri, începură să salte fără să perforeze stratul de sare. Se aplecă în faţă, pe buza salinei, îşi întinse cu grijă capul şi căută locurile pe unde se putea filtra umezeala.
în cele din urmă, petrecu mai bine de un ceas studiind cu atenţie malul, pentru a găsi locul potrivit ca să-şi înceapă coborâşul cu cel mai mic risc.
Când avu certitudinea că îngenuncheze, îi puse făcuse alegerea bună, obligă mehari-ul să în faţă trei pumni de orz, îşi instala cortul şi adormi pe loc.
Patru ore mai târziu, în momentul când soarele îşi începea timid coborâşul, deschise ochii de parcă un deşteptător ar fi sunat brusc lângă el.
După câteva minute, în picioare, în echilibru pe cămilă, scrută deşertul pe care îl lăsase în urmă. Nu zări nici o trâmbă de praf înălţându-se în aer, dar ştia
că pietrişul greu din erg nu se ridică atunci când vehiculele sunt obligate să
înainteze foarte încet din cauza nenumăratelor colţuri de stâncă. Aşteptă
răbdător şi această răbdare dădu roade: un obiect metalic reflectă, foarte
departe, o rază de soare. Calculă distanţa : aveau nevoie de cel puţin şase ore ca să ajungă la locul unde se afla el. Sări jos, apucă frâul animalului şi, în ciuda protestelor sale sonore, îl
conduse până
la marginea taluzului, pe care îl coborâră
cu mare grijă, pas cu
pas, atenţi nu numai să nu alunece şi să se rostogolească până jos, riscând să-
şi frângă gâtul, ci şi la fiecare piatră, la fiecare aşchie de stâncă, căci ştia că
dedesubtul lor, acolo, lângă salină, îşi aveau cuibul mii de scorpioni.
Răsuflă mulţumit când ajunse la fund, se opri şi cercetă amănunţit crusta ce începea la patru metri distanţă. înainta şi o încercă cu piciorul. Părea dură şi rezistentă, şi lăsă frâul liber cât era de lung, înfăşurându-şi
capătul pe încheietura mâinii, sigur că, dacă afară, scăpându-1 de primejdie.
s-ar afunda, mehari-ul l-ar trage