care se aflau, la marginea lacului sărat. Ştia că
ochii de şoim ai unui târgui
obişnuit cu marile distanţe vedeau la fel ca ai unui om obişnuit dotat cu un binoclu. Se priviră, deşi, în realitate, distanţa nu-i permitea să
zărească
decât
siluetele vagi ale animalului şi călăreţului, ce păreau că se ondulează din cauza reverberaţiei, şi i-ar fi plăcut să ştie la ce se gândise tuaregul în momentul când
descoperise că e prins în mijlocul unei capcane de sare ce nu oferea nici o
posibilitate de scăpare.
• A fost mai uşor decât îmi imaginam, comentă.
• încă nu l-am prins, remarcă Ajamuk. Se întoarse să-1 privească:
• Ce vrei să zici?
• Ce-am zis, răspunse sergentul cu naturaleţe. Maşinile noastre nu pot coborî în salină.
Chiar dacă am găsi o pantă potrivită, ne-am scufunda în sare. Şi pe jos n- o să-1 prindem în vecii vecilor.
Locotenentul Razman înţelese că receptorul radioemiţătorului:
avea dreptate, întinse mâna şi apucă
• Sergent! strigă. Sergent Malik! Mă auzi ? Aparatul scoase un şuierat, pârâi, tuşi, iar la urmă se auzi clar glasul lui Malik-el-Haideri.
• Vă aud, domnule locotenent.
• Suntem în partea vestică a lacului şi l-am localizat pe fugar. Vine spre noi, deşi, din nenorocire, cred că ne-a văzut.
Aproape că spuse:
auzi înjurătura surdă a sergentului, care, după pauză,
• • Eu nu pot continua. Am găsit o cărare ca să suportă greutatea jeep-ului.
coborâm, dar crusta nu
• Nu văd altă
soluţie decât să
înconjurăm sebhka şi să
aşteptăm ca
setea să-1 oblige să se predea. j
• Să se predea ? - vocea lui era un amestec de uimire şi neîncredere. Un
târgui care a omorât doi oameni nu se va preda niciodată. Ajamuk făcu un gest de aprobare, confirmându-i spusele.
• Poate că o să-şi aştepte moartea, dar nu se va preda niciodată.
• E posibil, recunoscu Razman. Dar e limpede că nu putem merge după el. O să aşteptăm!
• Cum ordonaţi dumneavoastră, domnule locotenent !
• Rămâi pe recepţie. Terminat. închise întrerupătorul şi se întoarse spre Ajamuk.