Simţi prima pişcătură de ţânţar pe gleznă.
Puterea soarelui începea să devină un iad.
slăbească
şi în curând locul acela avea să începu să
meargă
şi i se păru că
aude geamătul crustei sub picioarele
sale, iar în câteva locuri se ondulă, fără să se spargă. Mehari-ul îl urma ascultător, dar după patru metri instinctul il preveni probabil de
pericol, căci se opri nehotărât şi mugi nemulţumit, deşi mugetul său putea fi considerat un protest în faţa acelei nesfârşite întinderi de sare unde nu se zărea nici măcar un amărât de tufiş. — Hai, prostănacule ! mormăi. Nu te opri ! Ii răspunse un nou muget, dar o smucitură bruscă
şi două
înjurături îl făcură
să se hotărască, înainta zece metri şi
părea mai liniştit pe măsură ce crusta de sare era mai dură, până deveni un sol tare şi sigur. Merseră apoi încet, mereu spre soarele ce se ascundea, iar când se
înnopta se urcă pe mehari, lăsându-1 pe acesta să continue marşul, sigur că nu se va abate din drum în vreme ce el avea să tragă un somn bun, legănat acolo, în şaua înaltă, clătinându-se ca pe o mare agitată, dar atât de sigur şi plăcut ca şi cum s-ar fi aflat sub acoperişul jaimei sale, dormind lângă Laila.
A fost noaptea cea mai liniştită. Vântul nu se tânguia, picioarele ca de pluş ale dromaderului nu făceau nici un zgomot când călcau pe sare, şi acolo,
în mijlocul acelui sebhka, nu erau hiene, nici şacali care să urle cerându-şi
prada. Luna se ivi plină, luminoasă şi curată, smulgând scânteieri argintate
milioanelor de oglinzi de pe întinderea plată, pe care siluetele mehari-ului şi
călăreţului erau o apariţie ireală
şi fantasmagorică
ieşind din neantul nopţii şi
îndreptându-se spre neantul umbrelor, stampă a singurătăţii absolute, căci
probabil nici o fiinţă
omenească
n-a fost vreodată
atât de singură
cum era targui-ul în acea salină. — E acolo!
îi întinse binoclul sergentului Ajamuk, care urmări direcţia braţului său, îl duse la ochi şi-1
distinse, într-adevăr, pe călăreţul ce înainta încet sub soarele puternic al dimineţii.
— Da, recunoscu. E acolo, dar am impresia că ne-a văzut. S-a oprit şi se uită încoace. Locotenentul Razman luă binoclul şi privi iarăşi spre punctul unde, prin
pâcla ce se reflecta pe suprafaţa albă, Gacel Sayah privea şi el spre locul în