— Mulţumesc, domnule locotenent! Noapte bună, doamnă... Şi mulţumesc pentru prăjituri. Ieşi trăgând uşa după
el, dar locotenentul Razman îl urmă
după
câteva
clipe şi se duse să
se aşeze în tindă, să
privească
noaptea şi deşertul ce se
întindea în faţa lui, pierzându-se în întuneric. Souad veni lângă el şi rămaseră aşa, în tăcere, o bună bucată de vreme,
bucurându-se de aerul curat şi răcoros după copleşitoare. 68 într-un târziu, ea zise:
• zi întreagă de căldură
• Nu cred că trebuie să-ţi faci probleme. Deşertul e foarte mare. E foarte posibil să nu-1 găseşti niciodată.
• Dacă
îl prind, s-ar putea să mă
avanseze în grad, răspunse Razman
fără să se uite la ea. Te-ai gândit la asta?
• Da, recunoscu ea cu naturaleţe. M^am gândit. -Şi?
• Mai devreme sau mai târziu te vor avansa, şi e mai bine să fie pentru ceva de care să te simţi mândru, decât pentru că ai făcut pe câinele poliţist. Eu nu mă grăbesc... Tu, da?
• Aş vrea să-ţi ofer o viaţă mai bună.
• Ce contează o steluţă în plus şi o soldă mai mare, dacă tot nu-ţi porţi
niciodată
uniforma şi vei continua să
dai bani cu împrumut? Lumea o să-ţi
datoreze mai mulţi bani, asta-i tot.
• Poate mă vor trimite undeva departe de-aici. Am putea să ne întoarcem în oraş. în lumea noastră... Ea râse amuzată:
• Haide, Razman! exclamă. Pe cine încerci să duci de nas ? Asta-i lumea ta, şi ştii asta. Vei rămâne aici, oricâte grade ţi-ar da. Şi eu o să rămân cu tine. El se întoarse s-o privească şi zâmbi:
dune.
— Ştii? zise. Mi-ar plăcea să
facem dragoste ca noaptea trecută... Pe Ea se ridică, intră în casă şi se întoarse cu o pătură sub braţ.
Ajunse la marginea salinei când soarele era foarte sus, încălzea pământul şi alunga ţânţarii spre adăposturile lor, sub pietre şi tufişuri.