ţânţarii să-şi părăsească
adăpostul, locotenentul Razman intră în legătură cu oamenii săi.
— Nu s-a mişcat din loc, îi înştiinţa. Ce părere aveţi ?
Sergentul Malik îşi aminti de cuvintele tuaregului: „Să trăieşti ca o piatră, atent să nu faci nici o mişcare ce consumă apa. Chiar şi noaptea trebuie să te mişti încet ca un cameleon, şi în felul ăsta, dacă reuşeşti să devii insensibil la căldură
şi la sete şi, mai ales, dacă
izbuteşti să-ţi învingi panica şi să-ţi
păstrezi calmul, ai o mică posibilitate de supravieţuire".
• îşi păstrează ştim încotro...
forţele, zise. în noaptea asta se va mişca... Ar trebui să
• O să
aibă
nevoie de cel puţin patru ore ca să
ajungă
la marginea
salinei, interveni Ajamuk.
Şi de încă calculă în gând.
una ca să
urce pe întuneric şi să
ajungă
unde ne aflăm noi -
Trebuie să fim atenţi pe la miezul nopţii. Dacă o să aştepte mai mult, n-o să mai aibă timp să se îndepărteze, chiar dacă reuşeşte să treacă de noi.
• Cămila o s-o ia razna, le aminti Saud din partea de sud. Aici e un nor de ţânţari. E un ochi de apă şi, dacă se apropie, o să se scufunde fără scăpare. Locotenentul Razman avea convingerea că targui-vl ar fi preferat să fie
înghiţit de nisipuri decât să mulţumi să dea ordine.
fie prins viu, dar nu făcu nici un comentariu. Se
• Patru ore de odihnă, spuse, dar după aceea toată lumea să fie atentă... Noaptea a fost la fel de lungă
şi la fel de încordată, sub o lună
ce încă
lumina cu putere pustiul, iar zorii i-au găsit învinşi de somn şi de oboseală, cu ochii înroşiţi de cât scrutaseră întunericul şi nervii distruşi din cauza tensiunii. Când se apropiară
din nou de salină, îl văzură
iarăşi; în acelaşi loc, în
aceeaşi poziţie, aparent fără să fi făcut nici o mişcare. Glasul locotenentului răsună nervos prin microfon :
• Ce părere aveţi?
• Că e nebun! răspunse Malik, prost dispus. Nu cred că mai are apă... Cum o să mai reziste o zi în cuptorul ăsta? Nimeni nu răspunse. Chiar şi pentru ei, afară