din groapă
şi cu apă
suficientă în bidoanele mari, ideea unei alte zile sub acel soare de foc era de
nesuportat, şi totuşi, targui-ul părea dispus să lase să treacă încă o zi fără să se mişte.
• E o sinucidere, murmură pentru sine locotenentul. O sinucidere, şi
niciodată veşnică.
n-am crezut că un târgui e capabil să
se sinucidă. îşi caută
osânda Nici o zi n-a fost atât de lungă. Nici atât de fierbinte.
Sarea reflecta scânteierile soarelui, multiplicându-i puterea, făcând aproape inutil minusculul adăpost, anihilându-1 şi anihilând mehari-ul, căruia îi
legase cele patru picioare după
ce-1 pusese să
îngenuncheze, deşi îl durea
sufletul să-1 facă să sufere fără să fi meritat, după atâţia ani în care îl purtase prin nisipuri şi bolovănişuri. îşi făcu rugăciunile ca prin vis, şi ca prin vis lăsă să
treacă
ceasurile,
nemişcat, fără
să facă
măcar gestul de a îndepărta o muscă, ce nu exista de
fapt, pentru că nici muştele nu suportau un asemenea iad. Lupta să se
transforme în piatră, uitând de trup şi de necesităţile lui, conştient că nu mai
era nici un strop de apă în gerba şi simţind cum i se usucă
pielea, cu strania
senzaţie că sângele i se îngroaşă în vene, curgând tot mai încet. Când trecu de amiază, îşi pierdu cunoştinţa şi rămase sprijinit de corpul
animalului, cu gura deschisă, incapabil să inspire un aer ce devenise aproape
dens şi părea că refuză cu încăpăţânare să coboare în plămânii lui.
Delira, dar gâtlejul lui uscat şi limba învineţită nu izbutiră să emită nici un sunet. Apoi, o zvâcnire a me/mrî-ului şi un geamăt ce se năştea în rărunchii bietului
animal îl readuseră
la viaţă
şi deschise ochii, dar trebui să-i închidă
din nou,
învins de albeaţa fulgurantă a salinei.
Nici o zi, nici chiar aceea în care îl pierduse pe primul lui născut, ce scuipa sânge şi bucăţi de plămâni pe nisip, devorat de tuberculoză, nu i s-a părut atât de lungă. Nici atât de fierbinte.