era logic ca un asemenea om, simţindu-se încolţit, să
se hotărască să
moară. Sinuciderea nu exista în mintea tuaregilor, aşa cum, în general, nu
exista în mintea majorităţii mahomedanilor, care ştiau că cel ce atentează
contra propriei sale vieţi nu va putea năzui niciodată să ajungă în rai. Poate că, în realitate, fugarul nu era un credincios cucernic, ca mulţi alţii din poporul său, şi respecta doar în parte vechile tradiţii, dar chiar şi aşa, nu şi-1 închipuia trăgându-şi un glonţ, tăindu-şi venele sau lăsându-se mistuit de soare şi de sete. Avea un plan, de asta era sigur. Un plan machiavelic şi în acelaşi timp
foarte simplu, unde un rol important trebuiau să aibă elementele ce îl
înconjurau şi pe care un târgui învăţase să le utilizeze în folosul lui încă înainte
de a se naşte, dar, oricât îşi storcea creierii, nu reuşea să-1 ghicească. Presimţea că profită de oboseala oamenilor săi şi a lui însuşi şi de convingerea
că nici o fiinţă
omenească
nu poate răbda atâta vreme într-un asemenea
cuptor fără să bea. Se juca, strecurându-le în suflet, aproape în subconştient,
siguranţa că
supraveghează
un cadavru, ceea ce făcea să
le scadă
vigilenţa,
fără
ca măcar să-şi dea seama. în acel moment avea să
li se scurgă
printre
degete ca o fantomă şi să dispară înghiţit de imensitatea deşertului.
Era un raţionament logic şi era pe deplin conştient de acest lucru, dar chiar când era convins că nu se putea înşela, îşi amintea căldura insuportabilă pe care trebuise s-o îndure când coborâse în salină, calcula câtă apă trebuia să consume o fiinţă umană, oricât de târgui ar fi fost, ca să rămână în viaţă într-un asemenea loc şi înţelegea că toate supoziţiile lui se prăbuşeau şi că nu exista nici cea mai mică speranţă ca fugarul să mai fie în viaţă. — A murit, îşi repetă
încă
o dată, furios pe el însuşi şi pe neputinţa lui.
Nemernicul ăsta ticălos trebuie să fi murit! Dar Gacel Sayah nu murise.
Nemişcat, la fel de nemişcat cum stătuse timp de patru zile şi aproape patru nopţi, privea cum soarele se ascundea în zare, anunţând întunericul care
urma să
sosească
aproape brusc, şi înţelese că
aceea era noaptea în care, în
cele din urmă, trebuia să acţioneze. Mintea lui părea să
iasă